Rautaciosii ar putea spune ca nu sunt o frumusete exotica. Dar sunt destul de draguta si atunci se intampla ca in mod natural barbatii sa roiasca in jurul meu.

ca este pus undeva deoparte pentru mine. Ma linistesc teribil cand redactorul sef de la o revista pentru femeia moderna imi spune, aproape personal, sa nu-mi fac griji, ca sufletul pereche ma va gasi. Si ca sigur o sa apara si eu o sa stiu pe loc ca el e.

Se pare ca totusi nu vad chiar asa de bine cum vad alte femei. Pentru ca atunci cand imi place cineva, mi se pare de fiecare data ca el e cel ales. Fara sa-mi dau seama, in timp ce vorbesc cu o prietena la telefon, incep sa rotesc intre degete o suvita de par si sa-mi exersez semnatura folosind numele de familie al potentialului suflet pereche. Asta e semnul ca sunt pregatita din nou pentru o relatie, cu acelasi optimism de nestavilit. Uite, sunt ca noua si mi s-au sters de pe hard-ul ce il port pe post de creier informatiile infioratoare din foste relatii, care ar speria chiar si pe cineva cu sange rece. Inceputurile sunt roz, deci hai sa ne incordam inca o data.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu, desi sunt o romantica incurabila, nu gasesc rostul de a inghiti anticonceptionale in speranta ca poate o sa am o relatie.

Prin urmare, cand intalnesc un suflet pereche, avem o mica discutie. Ea ne ajuta sa stabilim oficial faptul ca nu dorim sa avem copii in acest moment, desi se subintelege clar ca mai incolo o sa-i facem sigur. Tot acum ne sfatuim ce putem face pentru asta. Sufletul pereche vrea ca eu sa inghit bineinteles, anticonceptionale, pentru ca asta pare usor si curat si fara urmari.

Eu incerc mereu sa ma impotrivesc, pentru ca anticonceptionalele astea dau tot felul de stari si in plus, daca uiti sa iei o data, dupa tine potopul. Si tot sufletul pereche este nemultumit. In plus, se iau si ele cu un dichis. Nu merge sa tot incepi sa iei si sa te opresti apoi, ca si cum nimic nu s-a fi intamplat. Si mi s-a intamplat de atatea ori sa ma induiosez si sa incep folia sperantei…

Numai ca o efuziune sentimentala standard are tendinta sa tina cam trei luni. Doua luni in care sunt fericita si inca o luna, la superoferta, in care incerc din rasputeri sa prelungesc sentimentul de fericire din primele doua. Apoi se stinge lumina, se trage cortina. Deci situatia devine cam asa: cum incep sa iau, cum relatia mai dureaza putin si apoi se sfarseste. Iar eu trebuie, desi sunt sfasiata emotional si psihic de la inca un esec, sa continui sa inghit o vreme la pilulele alea, desi nu se mai justifica in niciun fel. Ceea ce mi se pare teribil de nedrept.

Asa ca am inceput sa gasesc tot felul de tertipuri si strategii de gherila in lupta cu sufletul pereche, care imi pune sula in coaste sa terminam odata cu chinul asta si sa inghit alea. Iar mie, care am vazut atatea folii peste care mi-au sarit lacrimile din ochi si inima din piept, aproape ca mi se pare ca e rau augur sa mai incep sa iau.

Asa ca imi montez bine pe cap ochelarii aia pe care ii folosea Superman cand voia sa vada ce culoare de lenjerie intima are iubita lui. Si imi masor partenerul din privire in timp ce doarme si ma intreb mereu, incercand sa-i cotrobai prin cele mai adanci unghere: meriti sa iau anticonceptionale? Sau mai bine stau in banca mea si ma impotrivesc in continuare, pentru ca oricum o sa se termine relatia.

Ce urat suna asta, dar cat de adevarat este, in contextul urban in care traim. Si voi patiti la fel?