La lupi e clara treaba.  E un lup alfa. Unul singur. Mare si puternic si gri si care maraie. Si-i sperie pe ceilalti lupi. El ia natural conducerea. Dupa ce se bate cu toti. Pentru ca e mai puternic. Mai bine facut. Mai destept. Mai carismatic.

Asa ca se proclama sef. Si ia toate deciziile importante in grup. Tot el mangaie si toate femeile lup. Dar in special pe femela alfa, o strasnica lupoaica. Un fel de Hera a lui Zeus din lumea lupilor. Nimeni nu-i contesta puterea. Toti ceilalti lupi se supun. Ca se prind ca e cel mai tare. Pentru o vreme.

Si are si un ajutor de nadejde, un aghiotant. Masculul beta. Care ii mai preia din sarcini. Mai incearca sa mai mangaie si el cate o femela lup. Cand alfa e cu spatele, ocupat cu de-ale haitei. Mai da cate un ordin mic pitic. Care nici nu ajuta. Dar nici nu strica. Ca sa se simta si el ca are un fel de statut special. Un sefulet.

Dar la barbati. Si mai ales la barbatii de la noi din tara. Lucrurile merg un pic altfel. Toti sunt masculi alfa. Li se pare ca se nasc asa. Nu gasesti sa dai cu tunul masculi beta. Si zero masculi normali din haita. E, si din cauza asta nu se mai intelege om cu persoana. E haos. Pentru ca sunt milioane. Si e greu chiar daca ai un sistem bun de management. Sa tii in frau asa dezlantuire de urlete.

Masculul alfa maraie in continuu. Si se cearta cu toti ceilalti masculi de prin preajma. Care se cred tot alfa, ca si el. A mea e mai lunga. A mea e mai groasa. Taci tu sa zic eu. Dispari. Si din ce e mai mic. Si mai cu dinti cariati. De-aia se simte mai mare si mai puternic. Si maraie mai tare. Aratand colti fiorosi. Si improscand cu saliva si atitudine pe masura.

Chiar daca are blanita alba. Sensibila la intemperii si eczeme. Si delicatetea unei panselute. El se simte gri. Cu par viguros. In stare sa cucereasca tot ce ar indrazni sa-i stea impotriva. Si in stare sa darame tot universul. Sa-l rastoarne cu fundul in sus. Sa-i calce in scalambele-i picioruse pe toti ceilalti masculi.

Alfa maraie la alfa. Si toti maraie la femei. Care inzestrate cu niste simturi atavice, ii cauta din instinct pe alfa aia veritabili. Nu pe toti fanfaronii care se cred buricul pamantului. Si sunt violenti gratuit, de frica sa nu fie descoperiti ca sunt puppies. Dar e greu. Pentru ca deghizarea e buna. Cand cineva maraie la tine, instinctiv te cocosezi un pic, pentru ca il crezi potent. Iti ia ceva timp sa descoperi ca sub masca scanceste un baietel. Care ar trebui sa fie multumit daca e lasat sa stea impreuna cu haita.

Masculii pseudoalfa se lupta primprejur, mai pe-ascuns sau la vedere. Infig coltii in ceafa unor femele care nu li se supun din prima. Sunt vexati, frustrati, speriati, abandonati. Masculii alfa pe bune nici nu mai au nevoie sa infiga coltii nicaieri. Si nici sa maraie, facand clabuci la gura, ca niste turbati. Cand ii intalnesti, te pleci singur in fata lor, nu mai ai nevoie sa-ti dovedeasca.

Iar noi, femelele, trebuie sa ne strecuram cu grija prin jungla asta. Si sa dam masculului alfa ce-i al masculului afla. Dar numai lui. Nu si copiilor nereusite care latra cu ochii injectati. Prin oras, pe net, si pe la hypermarket.

Tradare sa fie, dar s-o stim si noi. Iar articolul asta este scris dupa ce am citit atent si am si raspuns si mai atent la commenturile de la Am ales afemeiatul. ­Have fun, daca n-ati trecut pe acolo inca.