De ce isi pierd doctorii cercetatori vremea cu flecustete precum calvitia barbatilor, cand alta e de fapt problema numarul 1? Cui ii pasa ca un barbat are sau nu par in cap, cand el este capabil sa scoata niste horcaieli asa de tulburatoare folosindu-se de nasul lui puternic si gura frumos arcuita?

Cand ma pregatesc sa dorm langa barbatul suflet pereche, imi vine sa ii fac vant cu o foaie de lipan pana adoarme. Apoi sa gonesc personal si fara mila tantarii care ar dori sa se infrupte din carnea lui dulce. Ce-o fi in capul lor? Cum cred ei ca pot manca din ceva ce imi apartine in exclusivitate? Cand doarme, barbatul e cel mai dragut, pentru ca e golit de ganduri primare si stres cotidian si pare un mare ingeras supradimensionat, cu par pe piept.

Toate bune si frumoase, pana cand ingerasul incepe sa starneasca prin zgomote greu de reprodus taratoarele pamantului, vietuitoarele padurilor si zburatoarele cerului. Vorbim despre ceea ce se cheama, in limbaj popular, sforait. Afectiunea pe care o simt nu piere imediat, pentru ca noaptea este inca tanara si asa sunt si eu. Intai sunt optimista si am credinta ca barbatul asta nu o sa ma dezamageasca.

Am observat ca ora 2 este una critica. Cand soseste momentul asta, imi dau seama ca nemernicul de ingeras, in loc sa se linisteasca, pare ca escaladeaza pe scara sforaitului. Incepe sa imi fie frica ca o sa traga pe nas, prin forta sforaitului, toate obiectele din camera, covor, laptop, chiar si cactusul, care o sa-l raneasca ingrozitor, si in final si pe biata pisica. Ma foiesc in pat si ma uit cu obida la ceea ce credeam ca este un partener pentru o viata.

E trei si ingerasul horcaie ca si cum sta sa-si dea obstescul sfarsit. Acum mi se insinueaza un gand nou: sunt asa de obosita, ca asta nici n-ar fi chiar atat de rau. Numai ca reuseste cumva sa treaca de fiecare data de punctual critic si ii trage tare inainte, provocand probabil, din pricina atator vibratii, avalanse dezastruoase la Balea. Ii trag ghionti in burta si la turloaie, il impung cu degetul in coasta. Tace doua secunde, dar nu de tot, si apoi incepe iar sa contribuie la naruirea universului.

La ora 4, s-a dus toata iubirea si duiosia pe care o simteam fata de partener. Orele sunt mici si ma gandesc cum sa ii var mai eficient in nas, fara sa se zbata si in final sa scape, ca e puternic, doua colturi de perna, care sa ii asigure in sfarsit linistit, fara prea multe drame. Fostul ingeras a devenit doar o bucata de carne care scoate un zgomot cumplit si pe care trebuie sa o suprim ca sa supravietuiesc. Ii trag perna de sub cap, il imping, obligandu-l sa stea pe burta, il ciupesc. Se uita la mine ingrozit pret de o clipa. Apoi cade iar in lesinul zgomotos.

La 5 stiu deja ca traim intr-o lume ca o jungla si ca e care pe care. Ma gandesc ca oricum voiam sa iau un pat nou, mai incapator, si atunci de ce sa nu-i dau astuia foc, cu tot cu ingeras in el? Am vazut de la padurile australiene ca focul purifica si da nastere, dupa ce transforma totul in scrum, la o noua viata, mai proaspata si mai buna.

La 6 reusesc sa adorm cu certitudinea ca trebuie sa ne despartim si ca mai bine raman virgina decat sa mai am langa mine asa napasta. O genune cat Groapa Marianelor s-a cascat intre noi si ma intreb cum am putut iubi asemenea vietate.

Vine dimineata, am dormit doua ore, si ii prepar micul dejun in care ma abtin sa torn verde de Paris. Ingerasul e vesel si poznas si nu mai seamana deloc cu bruta de azi noapte. Dar nu trec decat cateva ore si ma pomenesc din in nou in pat cu picamerul meu.