Maine poimaine implinesc treizeci de ani. O amica a primit in dar la aceasta aniversare o veste de la doctor. Nu, nu ca e insarcinata.

Ci ca ar fi cazul sa faca un copil, ca ‘organismul o cere”. Fara doar si poate, in materie de reproducere suntem aproape la fel de animale ca si celelate. Ca ne inhiba educatia, contraceptia, ratiunea ergo conditiile materiale, la o adica, daca e sa se intample, se pare ca tragem mai degraba spre da decat spre nu. Si vad in jurul meu o gramada de copii minimi spre mici, care contrazic spusele autoritatilor cum ca natalitatea ar fi in scadere. O fi in alt oras, unul in care vara asta nu a fost un maret display de femei insarcinate.

Fac treizeci de ani deci si nimic. Organismul meu, daca o fi simtind nevoia unui copil, are un mod ciudat de a o arata. Atat de ciudat incat nu doar ca nu il inteleg dar nici macar nu il identific. Sa fie oare mesajul ascuns in ovarele inflamate de la raceala sau in cistita care ma doboara uneori vara? Astea sunt singurele stiri interesante pe care le primesc de acolo de jos. In rest, totul bine ca intotdeauna.

Intrebarea este, de ce nu imi plac mie copiii? De ce cand vad un bebelus nu tresalta absolut nimic in mine? Dar nimic-nimic! Uneori incerc o usoara respingere. Ati vazut vreodata un caine adult, bagat in seama de un catelus, pui?

Adultul nu stie unde sa se mai bage ca sa scape de cel mic. Odata am vazut un ditamai dulaul ocolind intreaga zona ASE fiindca sub pasaj se destrabala un catelus. Asa fac si eu cateodata. Ocolesc la supermarket oamenii cu copii mici. Incerc sa nu cumva sa trebuiasca sa pun mana pe ei. Si cand sunt lasata singura cu vreunul, ii vorbesc (neintentionat) niste tampenii care in mod sigur se vor fixa in subconstient si il vor marca pe viata.

O fi din cauza ca nu consider ca tara asta e potrivita pentru a creste copii? Nu cred. Probabil in cazul acela s-ar da o acerba lupta in mine intre nevoia de a procrea si agitatia de a pleca. Dar nu, e o liniste totala, bisericoasa.

O fi din cauza ca am pisici si ma extaziez cand vad pisici? Sau caini? Sau iepuri, cai , hiene, ursi, elefanti, sobolani? N-are cum fi asta. Vorba aceea, unde merg atatia ar mai merge o specie.

De ce nu imi ticaie ceasul biologic? Buna intrebare, dar cum sa ticaie cand eu nu stiu niciodata in ce data suntem, nu stiam ca s-a schimbat ora si uneori scriu pe documente oficiale ca suntem in 2006?

Asta e. Probabil e de la cap. Capul spune ca am douazeci de ani, iar trupul, tantalaul, se ia dupa el. Asa ca de unde si pana unde sa ticaie un ceas care inca nici n-a crescut in mine?

In orice caz, momentan e valabila pentru mine vorba: “ Imi plac copiii care plang, ca vine imediat cineva sa-i ia de langa mine.”