Cand m-am lansat si eu, ca orice tanara domnisoara, pe drumul spinos al relatiilor amoroase, am facut o greseala. Am plecat nepregatita, exact ca alpinistii de duminica avantati pe trasee interzise in adidasi. Mai exact, imi lipsea o calitate principala care sa sustina acea parte a unei relatii care trece prin stomac.­

Bine, eu ma cred o bucatareasa buna. Cum as putea sa nu fiu? Daca mie insami, care-s cea mai mofturoasa dintre mofturoase, preparatele proprii si personale mi se par savuroase, de ce nu l-ar incanta si pe un consumator mai putin pretentios? Va spun eu de ce. Pentru ca mancarea nu e ca la maica-sa acasa. Da, doamnelor si domnilor, aceasta este pata neagra care a plutit desupra tuturor relatiilor mele, pata pe care m-am straduit de fiecare data sa o curat cu sarmalute, ciorbe de loboda, mamaliga si cozonaci.

Cu toate stradaniile mele insa, tot ce obtineam era o ridicare din umeri si un "E foarte bun, dar...mie imi place simplu, fara marar. Si nu stiu ce mai lipseste, dar mama o facea altfel..."

Bineinteles ca replica mea nerostita era, ma scuzati, "ma-ta". Spuneti si dumneavoastra acum, cum e sa auzi asta dupa ce ti-ai dat sufletul in bucatarie incercand sa creezi tocanita vietii?! Nici macar nu e vorba ca nu ar fi suficient de buna, uneori pur si simplu nu e suficient de proasta ca sa fie ca la maica-sa acasa.

Va spun sincer, cu primul am inteles-o. Mi-a adresat critica, mi-a expus pe cat de larg putea el cum s-ar fi ocupat o mama de crapelnita respectiva. Eu l-am crezut, ce era sa fac? Mama mea n-a gatit niciodata, deci nu aveam habar si nici model de referinta. La noi gatea tata, era ca la tata acasa.

Bun, am absorbit deci intelepciunea, am izbutit bucatele cum se cuvine si totul plutea pe un nor de fericire. Dar, cum se intampla, viata ne-a purtat in directii diferite si iata-ma aplecata deasupra altui aragaz, incercand de data asta sa-l dau pe noul candidat pe spate din prima: stiam sa gatesc ca la mama acasa!

Ei bine, teapa. Cand a gustat, am vazut aceasi tristete inefabila in ochii lui pe care o vazusm si la celalat, si nu peste mult timp au urmat si fatidicele cuvinte: "Nu-i rea deloc, dar nu e chiar cum imi place mie. Ced ca maica-mea ii mai punea ceva..."

Si ia-o de la capat, ca o nebuna. Revizuieste-ti retetle, adauga-le (dar cel mai ades scoate-le).Trebuie sa va spun, cu tot respectul, ca de la mamele astea am invatat doar sa fac o mancare de cantina, fara gust, fara noblete si savoare. Ca sa vedeti cum ni se influenteaza gustul cand suntem mici. Eu, crescuta sub polonicul marelui bucatar care a fost tata, am ajuns sa prajesc pui simplu, cu sare, in mult ulei. Ca la mama acasa.

La al treilea, am cedat nervos. In primul rand ca am refuzat insistent sa imi explice maica-sa la telefon cum se face mancarea, si am continuat sa o fac cum ma ducea pe mine capul, astfel incat sa imi placa si mie in sfarsit ce bag in stomac. Si ce credeti? A continuat sa carteasca despre maica-sa, dar s-a obisnuit. De fapt, se vedea ca ii place. Insa eu am obosit sa mai consum ciorba cu garnitura de carteli, si l-am trimis sa-i faca maica-sa cartofi prajiti cu pui.

Iar acum caut baiat fugit de-acasa, crescut cu ce da Dumnezeu. Unul care a mancat pe unde a apucat si caruia ii place diversitatea. Unul pe care sa-l hranesc eu ca la tata acasa si sa-l vad cum face ochii mari de placere cand mananca, fiindca nu are gustul compromis de laturile din copilarie. Si care zice "Sarumana pentru masa, te iubesc, bucatareasa mea frumoasa."

Si, vorba aceea, cand m-am trezit, am cazut din pat :)).­