Exista o sumedenie de barbati pasionati de tehnologie. Foarte frumos, asta da cumva diferenta dintre specii. Ei cu suruburile, noi cu intretinerea focului vietii. Dintre barbatii astia normali , exista unii care sunt insa asa de pasionati de tehnologie, incat dau in alte zone.

Se vede treaba ca daca li s-ar prezenta o femeie draguta si o bucata de tehnica care produce sunet sau imagine, ar alege oricand, cu ochii inchisi, pe cea de-a doua.

Barbatul asta de care va zic, era foarte iubitor din fire si ne intelegeam de minune. Cine mai era ca noi, cand ne reuneam. Discutiile noastre erau complet inteligente si trepidante, ne apucau zorii tot desfacand itele lumii in 14 parti egale, intr-un mod constructiv.

Nici cu discutia dintre trupurile noastre nu pot sa zic ca stateam mai rau. Pieile noastre se alaturau electrizate si dornice de joaca si, cand nu discutam ceva interesant, ne prindeau zorile din alte motive, vezi bine. Ce sa mai, ne intelegeam de mai mare minunea.

Totul insa pana la tehnologie. Daca ma aventuram sa-i iau natural aparatul foto din mana ca sa pozez ceva in vacanta, ii disparea zambetul pentru aproape toata ziua. El nu prea facea poze. Tehnologia era scumpa si dichisita, insa groaza de a o strica batea filmul. Mai bine nu o folosea nimeni si se prafuia acolo, nepracticandu-si rolul pentru care a fost creata. Si daca o strica el, mai era cum mai era. Dar ca o femeie sa-si puna mainile ei profane pe aparat, asta depasea orice imaginatie.

Mi se parea atat de meschina abordarea, incat la inceput am crezut ca este vorba despre o gluma. Proasta, dar totusi gluma. Omul paraliza de groaza ca ii ating cateva sute de euro sub forma de aparat de fotografiat.

Apoi mai avea un latop, la care tinea, se pare, ca la cei doi ochi ai lui din cap. Initial pornirea era buna. Zicea sa nu-ti faci probleme, daca ai nevoie am eu laptopul la mine. Dar in momentul in care ii deschideam capacul, se termina toata distractia. Incepeau sa-i plece fulgere din ochi de atata ingrijorare.

Stiti cum iti dau pazitorii castelului Peles niste ciupici de tras peste incaltaminte la intrare. Mare lucru daca nu i-a trecut si lui prin cap asa ceva. Sa-mi puna pe degete un fel de botine de catifea, ca sa nu-i ranesc cumva tastele, cu solzii pe care-i am pe buricele degetelor.

Avea diverse genti si periute si plastic si suporti si cutiute si alte pungi si spary-uri si alte lucruri pentru intretinerea tuturor aparaturilor din dotare. Si parca de-a naibii imi venea sa ii zgarii ceva sau sa ii scap altceva pe jos. Sa vad cum face infarct de la tehnologie.

Nu pot nici acum sa ma opresc din atata mirare. Ce barbat naiv, sa doarma noaptea langa mine in pat si sa fie de acord, ba chiar sa ma roage sa-i ating trupul. Sa manance cu mine din aceeasi farfurie, sa se spele cu mine la dus, cu mine, eu potential generator de atatea pericole. Dar cand vine vorba sa ii ating niste masinarii, sa il lase nervii. Sa i se para ca alea si nu eu sunt mai importante decat orice altceva si ca merita orice batalie.

Si acum mai rad de el, de curajul barbatului care ma lasa sa ii ating trupul dar nu avea destul sange sa creada ca pot sa ii ating si tehnologia.