In urma cu multi ani de zile frecventam Regia des. Asta e o propozitie pe care multi dintre noi o pot afirma. Ei, iata, dupa ceva timp si oaresce evolutie, revin intamplator in locul plin de istorie si istorii. Sincera sa fiu, am strambat din nas la inceput: Neah, studenti, aglomeratie, balamuc… Prietenii insista: Hai, ma, ce stii tu, de cand n-ai mai fost s-au schimbat multe…

Virgil vine sprintena si foarte infometata - a sunat-o pe Flufurash cu 2 ore inainte ca sa-i spuna ca nu mai poate de foame si ca se gandeste numai la cina. Drumul de la Romana la Flufurash - patru statii cu autobuzul - a fost mai lung si mai dureros ca niciodata. Stomacul era nervos si dadea semnale clare ca este suparat, se simte ignorat si daca nu va fi multumit cat mai repede trage o gastrita, asa de oftica.

Eu si ea, respectiv Virgil si Flufur, suntem doua domnisoare care se respecta, in esenta lor. Asa ca, de fiecare data cand avem pofte care ne usuca fiinta, ne bagam picioarele si ni le satisfacem. Pe ele, poftele. Asa ca joi - sau poate era miercuri - ne-am intalnit frumusel la French Bakery din Amzei.

Ora 9 si un pic dimineata, aveam niste ochi mici mici si crapati de somn. Iar sfoaraise mandrul cu inversunare toata noaptea. Ajung la munca cu un mare chef de viata si amabilitati!Il gasesc in fata portii barului cu o mutra zambitoare si cu nevoia de cafea tiparita bine in urmele de cearcane de sub ochi!

Una dintre cele mai mari belele de pe capul meu este geanta. De obicei, geanta mea este mare spre uriasa. Incape China in ea. Si, bineinteles, nu am doar O geanta, am genti. Destul de multe. Multe spre foarte multe. De toate culorile. Si printre ele sunt si cateva micute, micute spre foarte mici de fapt.