Hot City - Cultura urbana feminina

Ora 7 (sau pe acolo). Gara de Nord din Timisoara. Frig, ceata, oameni, taximetristi, frig, ceata …

Fugim la hotel, incercand marea cu degetul, sperand sa ne cazam la ora aceea si … Surpriza! Am primit camera imediat si tot imediat am ajuns la cea mai interesanta cafenea de dimineata din cate am vazut. Nu i-am dibuit numele. Este situata pe pietonala, oarecum vis-à-vis de club 30 si are afisata ca ora de deschidere nici mai mult nici mai putin decat 7:45. Cele mai bune croissante fierbinti, cu unt, o cafea minunata si, piesa de reistenta, omleta (mixta sau normala). Timisoara pare a fi foarte primitoare zilele acestea cu noi si cu deja celebrul ei festival de jazz, motiv pentru care am si facut aceasta deplasare.



Prima zi de festival a inceput cu o intarziere de o ora dupa care, in afara programului anuntat, a urcat pe scena un tanar care a sustinut un programel Gershwin de 15-20 minute de care marturisesc ca nu cred ca avea cineva chef. Am zabovit la o bere in holul ticsit cu mancare si bautura.

Primul spectacol a fost si prima surpriza placuta. Pedro Negrescu Trio, adica Sorin Terinte (pian), Dinu Simon (percutie) si Pedro Negrescu (contrabas) ni s-au infatisat cu un repertoriu matur alcatuit din compozitii originale, deosebit de frumoase si inspirate, cu teme romantice, desi usor cinematografice. A urmat formula Cristian Soleanu Quartet, despre care pot spune ca m-au plictisit cu manierismul lor feroce.

Seara muzicala s-a incheiat cu recitalul exemplar al trio-ului Bobo Stenson (Suedia), despre care, orice cuvant ar fi de prisos. Va recomand cu caldura albumul Cantando aparut anul acesta la ECM.­

­

Am plecat la Irish Pub pentru bere si bruschete si am sfarsit intampinand zorile in Papillon, bodega non-stop cu preturi bune si atmosfera dubioasa. Ploua de rupea.



Sambata dimineata a inceput, cum era si firesc pe la ora 13:00 cu cafea, croissant cu unt si multa lene. Frigul si cenusiul nu te imbiau la plimbare, iar daca te incumetai, nu ajngeai mai departe de prima bodega (Jazz Pod 16), tragandu-te inauntru vinul fiert cu felie de portocala.

Seara muzicala a inceput cu Misha Alperin, un ucrainean stabilit in Norvegia care ne-a incantat simturile printr-un recital de pian cu parfum de Keith Jarrett. La acest recital, deja publicul Timisorean a demonstrat o usoara incapacitate de asimilare a fenomenului. Sincer nu-i pot intelege pe unii, muzicanti de “succes”, prezenti la concert, care, in loc sa ia aminte la minunile de pe scena, prefera sa susoteasca nesimtit si enervant. Data viitoare dau nume.

Peste esecul muzical numit Erland Krauser Group doresc sa trec repede, asa cum am si iesit din sala si sa ma indrept fasolea cu ciolan, ce se vindea in hol, una dintre cele mai bune. Mmmm.

­Ultimul concert al serii a fost, evident si cel mai bun. Dar la o maniera categorica. Pe scena au urcat doi muzicieni extrem de tineri (formula initiala era de trio, dar al treilea, tobosarul, nu a facut deplasarea in Romania, deoarece se casatorea in acel weekend, dupa spusele lor), doi barbati frumosi, zambitori, talentati si studiati. A fost un concert ce iti poate schimba perspectiva in cariera artistica si te poate face sa explodezi de fericire dupa concert cand, in hol, langa carnati si sarmale, gasesti de vanzare albumul lor, Gently Disturbed. Shai Maestro (pian) si Avishai Cohen (contrabas) sunt cei doi si in al noualea cer am fost cu totii dupa.­

­­

Cu mintea plina de ganduri am plecat in Taverna unde am dat de vocea extraordinara a Cristinei Padurariu. Am baut niste vin si simteam ca nu voi mai pleca niciodata de acolo asa ca am intins-o in club sa dansez pe muzica proasta sa-mi pot reveni. Bineinteles ca am sfarsit tot in Papillon.



Duminica a inceput cu mahmureala si s-a terminat … ati ghicit … in Papillon. Dar ce a fost la mijloc?

Pai, la mijloc a fost vestea abandonului din partea trupei Puppini Sisters, urmata imediat de recitalul grupului Elevation al lui Lucian Ban, ceva deosebit de greu de urmarit, asa ca mi-am urmarit pofta de dulce si am iesit la o amandina in hol, de unde mi-am si cumparat albumele lui Bobo Stenson si Avishai Cohen.

M-am intors in sala.

Ultimul concert a fost si cel mai deosebit, Eivin Aarset Group realizand un show al perfectiunii, fortei si pasiunii pentru calitatea sunetului, insotit si de proiectii video deosebit de inspirate. Publicul a fost realmente supus ciclurilor permanente inghet-fierbere, muzica si imaginile proiectandu-l intr-un spatiu profund dramatic.

Asa cum era si de asteptat, seara s-a incheiat cu cateva cuvinte din partea lui Marius Giura, care, pe langa de acum celebrul festival de la Garana, a reusit sa ridice si in Timisoara profund dezinteresata de fenomen, un remarcabil eveniment jazz-istic, ce, prin numele pe care le-a adus in cele 3 editii de pana acum, ar putea concura cu cele mai celebre festivaluri din Europa.

­Felicitari Marius Giura pentru tot, felicitari Timisoara pentru ospitalitate si pentru ca ramai un oras frumos si curat, felicitari publicului care nu vine la jazz, asa vor ajuta la eradicarea fenomenului si mutarea lui in locuri mai prietenoase.



Luni am facut plaja (in tricou) in Piata Unirii, am vizitat Mall-ul (merita, este cea mai frumoasa cladire construita dupa revolutie), am mancat Pleskavita Sarbeaska (sa nu o ratati, nici pe ea si nici coastele de porc de la Irish Pub). Seara se lasa cu ceata, frig. Luam un taximetrist si zbarrr nu pe o dugheana, ci la gara. Frig, ceata, oameni, tren, bilete, bagaje, beri, somn.