Toamna 2009 - Haute Couture

Autor: adina

Peisajul modei devine din pacate din ce in ce mai trist si mai anost. Nu stiu cum astfel as putea descrie ceea ce se intampla la ora actuala in industria modei. Metaforele nu isi mai au locul si cu atat putin clementa pe care o acordam pana nu cu mult timp in urma.


Inceputul acestui an, in ciuda crizei economice intens mediatizate, nu am crezut ca va aduce cu sine incheierea activitatii unor case de moda cu renume mondial (vezi Christian Lacroix), semn ca lumea modei nu este nici pe departe atat de stralucitoare si de intangibila.  


Prezentarile colectiilor haute-couture ce au avut loc saptamana trecuta la Paris (6-8 iulie) s-au desfasurat cu mult mai putin fast comparativ cu anii trecuti (putini si-au mai permis inchirierea unor spatii largi si show-uri somptuoase), iar prezenta presei a fost extrem de limitata.


Designerii au tinut sa invite cu precadere la show-uri clientii fideli, cunoscutii si mai putin persoane “din exterior”. Dovada ca si listele s-au redus simtitor: de la peste 900 de invitati la numai 200.


Christian Lacroix


 


Christian Lacroix s-a vazut nevoit sa declare in mod franc falimentul. Ultimul sau show haute couture, ce a avut loc pe data de 7 iulie, a fost presarat cu lacrimi de tristete pentru ceea ce a constituit vreme de 22 de ani Casa Lacroix. Colectia a cuprins doar 24 de tinute, realizate cu ultimele stocuri de materiale din atelierul sau.



Jachete perfect croite, siluete dramatice, drapaje dispuse in asimetrii atent gandite si in finalul prezentarii o rochie de mireasa fascinanta prin executie, simbol al sperantei in revenirea la vremuri mai bune.



Furnizorii au fost de acord sa sustina pro bono prezentarea, numai manechinele fiind platite (50 de euro fiecare), dupa cum stipuleaza legea franceza. "I didn't want to cry.  I want to continue, maybe in a different way, with a small atelier. What I really care about is the women who do this work.", a declarat Lacroix la finalul show-ului. Trist, mult prea trist si nedrept.  


Christian Dior



Nu cred ca v-ati imaginat pana acum o prezentare haute-couture Dior desfasurata in alt loc decat Grand Palais, insa iata cum reducerile de buget determina abateri de la cursul obisnuit al lucrurilor.



John Galliano a pus la punct show-ul haute-couture toamna 2009 in saloanele Dior de pe Avenue Montaigne. O revenire la traditia prezentarilor de salon, intime, asa cum se obisnuia in anii 1950 sa se procedeze. Iar ideea nu a fost deloc una neinspirata, dat fiind ca show-ul per ansamblu a avut absolut toate ingredientele necesare pentru a aminti de perioada respectiva.



Talia de viespe si silueta ce a definit “New Look”, jachetele peplum, modelele pe jumatate imbracate, elementele de budoir, toate au constituit lait-motivul readucerii in prim-plan a codurilor vestimentare representative pentru Casa Dior. "In this economic climate, I want to focus on the established codes of Dior: the Bar jacket, the panther, the lily of the valley. ", declara John Galliano.


Chanel



 


O prezentare fastuoasa in spiritual Casei Chanel, desfasurata pe o scena amenajata la Grand Palais si decorata cu sticle gigantice ale parfumului No5 (promovat intens anul acesta prin intermediul lui Audrey Tatou, protagonista celui mai recent clip publicitar).



 


Siluete grafice, un joc subtil al proportiilor ce aminteste de inceputul anilor ’90, dresuri dantelate, rochii din sifon in tonuri nude cu trene incretite si botine cu siret si tocuri stiletto.



 


Aplicatii de blana pe mantourile din boucle, un aer usor aristocratic si imprimeuri ce variaza de la “polka dots’ (buline) si pana la animal print. In final, un cuplu absolut fermecator, costumat in alb, ce aminteste de un basm cu eroi moderni.


Jean Paul Gaultier



O colectie de o eleganta desavarsita, cu siluete desprinse parca din filmele anilor ’30-’40. Foarte multa piele, prezenta unor mantouri din blana absolut superbe, umerii supradimensionati si talia definita de corsetele ce lasa impresia unor armuri.



Rochiile fluide din matase si voal, in nuante de gri perlat, mov sau argintiu, poarta cu sine o nota de romantism si delicatete in timp ce structurile metalice dispuse deasupra loc duc cu gandul la imaginea eroinelor din filme.

Pe aceeasi tema
versailles_expozitie.jpg Moda secolului XVIII isi da intalnire la Versailles
dita-vonteese-290.jpg Poza zilei: Dita von Teese
alexis.jpg Poza zilei: Alexis Mabille
dior.jpg Poza zilei: Dior Haute Couture toamna 2011
Comentarii (1)
&nbps;

1. Vizitator Marti, 11/08/2009 - 15:42

Parere
Cum poate o persoana neavizata sa isi dea cu parerea despre peisajul actual al modei?Numai o persoana frustrata si fara cunostiinte in lumea modei poate afirma ca acesta este anost.Evident, autorul acestui articol nu isi poate permite nici macar sa viseze la vre-una dintre aceste creatii.

adina Marti, 11/08/2009 - 16:01

:)
Draga vizitator anonim, din moment ce scriu aici inseamna ca sunt suficient de avizata. Daca doresti pareri si mai avizate, te invit sa accesezi alte pagini care consideri tu ca merita. O toamna minunata iti doresc :)
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: frumusete
Machiaj de Valentine’s Day frumusete

Machiaj de Valentine’s Day

Primavara 2012 aceasta aduce cu sine in machiaj o infuzie de tuse delicate sub aspect cromatic, care invaluie chipul intr-o aura luminoasa.

Injectiile cu colagen Ridurile

Injectiile cu colagen

Unul dintre cele mai eficiente tratamente impotriva ridurilor este tratamentul cu colagen, care este folosit si pentru conturarea buzelor si obrajilor

Interviu Andreea Tincu: sensurile modei in 2012 frumusete

Interviu Andreea Tincu: sensurile modei in 2012

Mai multe detalii despre colectiile SENSE si Andreea Tincu&Sense pentru primavara-vara 2012, respectiv toamna-iarna 2012-2013, precum si un preview...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
Vizitator

8 lucruri care sigur te ingrasa

apucate de supt puliiiiiiii si ai sa vezi cum te ingrasi :)):)):)):)):))

un oarecare

Oda barbatului in rac

7.000.000.000 de oameni, 12 zodii... seems legit...

gigixy

Frustrarile unei femei multumite

acest tip de polemica incepe sa se rodeze, spre devalorizare prin...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Deshidrator pentru fructe si legume

Deshidrator pentru fructe si legume

Din dorinta de a usca fructe mi-am cumparat si eu un astfel de aparat. Asa am descoperit in manualul de utilizare a deshidratorului ca pot usca nu doar fructe si legume ci si plante si chiar carne.

Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor

Fursecuri cu portocale

Frigul asta si angoasa iernii trebuie compensata intr-un fel. Avem nevoie de ceva dulce. Si cine poate sa refuze ceva dulce, mai ales cand are aroma de portocale? Pentru pofticiosi, pentru un pic de moral pozitiv, pentru ca e vineri si urmeaza un sfarsit de saptamana, speram in limite...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro