Alexander McQueen toamna iarna 2009 2010

Autor: adina

Sezonul acesta colectiile masculine urmeaza cateva directii clare. Pe de o parte avem tendintele futuriste, ce-i drept mai estompate comparativ cu anii trecuti si aplecarea spre un nou tip de lux, mai asumat si mai “smart”. Pe de alta parte revine in moda masculina tot ceea ce este legat de senzorial si de natura: nuante pamantii, materiale naturale, accentul pus pe confort, simplitate etc.


Alexander McQueen este un maestru al povestilor bine inchegate si cu un scenariu pus la punct pana in cele mai mici detalii. Si de data aceasta,


prezentarea colectiei toamna-iarna 2009-2010 aduce cu sine o tema cat se poate de inspirata: imaginea aristocratiei de secol XIX.


Barbati puternici, cu o statura atletica, pregatiti sa raspunda cu prompitudine oricarei provocari. Privirea patrunzatoare, subliniata cu ajutorul unui creion kohl negru, provoaca fiori de tema celor care indraznesc sa ii priveasca.



Redingota incheiata la doua randuri de nasturi este completata de pantalonii cu un croi slim si ghete din piele cu siret. Reverele cand se ingusteaza, cand se latesc, iar unoeri lipsa ori este suplinita de fularele crosetate din lana groasa.



Blana ca simbol al luxului si al opulentei revine din plin si este folosita atat in creearea unor mantouri pana la genunchi cat si a unor gulere voluminoase ce intregesc sacourile in stil militar.



Iar pentru ca tot vorbeam despre redingote si mantouri, Alexander McQueen propune inca doua piese pentru garderoba de toamna: paltonul din stofa de lana fina si paltonul tricotat manual, incheiat cu catarame din piele, similare cu cele ale kiltului scotian.



Carourile si ecosezul isi fac loc din plin in colectia toamna-iarna 2009-2010 semnata Alexander McQueen, iar paleta cromatica include tonuri de gri, albastru, sable, visiniu, maro si pe alocuri rosu.



Vestele in dungi, cele din piele sau cele satinate nu lipsesc din aproape nici o compozitie vestimentara, iar accesoriile precum manusile de box, manusile fara degete, palaria de gangster sau bastonul fac deliciul colectiei.



La o prima vedere abordarea pare fara doar si poate excentrica, Alexander McQueen nerenuntand nici de data aceasta la stilul consacrat. Daca ne uitam cu atentie insa la fiecare piesa in parte, vom constata ca se regasesc foarte multe piese perfect purtabile atat pentru zi cat si pentru ocazii speciale.

Pe aceeasi tema
main_manusi.jpg Manusi colorate din piele Ideal Boutique
ghid.jpg Ghid de stil in conditii meteo extreme
rochii_de_seara_craciun2011.jpg Rochii pentru serile de sarbatoare
hm_dragon_tattoo.jpg H&M Stockholm Collection: de astazi in magazine
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din rubrica: Stil masculin

Barbatul momentului este in aparenta simplu dar totusi complex. Este elegant si rafinat in unele situatii si la fel de bine unde se gasesc cei mai frumosi pantofi din lac precum si cea mai cool pereche de conversi.

Isi asorteaza cravata slim la camasa in carouri si are in acelasi timp o pasiune pentru esarfele colorate si borsetele transformate in adevarata genti de calatorie prin oras.

Stil masculin la birou (I) Stil masculin

Stil masculin la birou (I)

Daca va ganditi ca numai femeile intampina probleme atunci cand vine vorba despre tinuta adoptata la birou, ei bine aflati ca si barbatii se...

Mr. Porter: shopping la masculin Stil masculin

Mr. Porter: shopping la masculin

O noua destinatie de shopping la masculin si-a facut aparitia de ieri in lumea virtuala: Mr. Porter. Nathalie Massenet, cea care a pus pe picioare...

Tendinte culori primavara-vara 2011: colectiile masculine Stil masculin

Tendinte culori primavara-vara 2011: colectiile masculine

Saptamana trecuta va prezentam cele 10 culori incluse de Institutul Pantone in paleta sezonului primavara-vara 2011 si remarcam nota de exotism...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
gigixy

Frustrarile unei femei multumite

acest tip de polemica incepe sa se rodeze, spre devalorizare prin...

Vizitator

Compot de litchii

Au gust si parfum de dulceata de trandafiri.

maria_s

Oda barbatului in rac

eu am renuntat la un barbat rac acum 2ani din cauza altui barbat, dar acum il...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Deshidrator pentru fructe si legume

Deshidrator pentru fructe si legume

Din dorinta de a usca fructe mi-am cumparat si eu un astfel de aparat. Asa am descoperit in manualul de utilizare a deshidratorului ca pot usca nu doar fructe si legume ci si plante si chiar carne.

Rochii pentru domnisoare de onoare, ajutoarele Cenusaresei moderne

Fursecuri cu portocale

Frigul asta si angoasa iernii trebuie compensata intr-un fel. Avem nevoie de ceva dulce. Si cine poate sa refuze ceva dulce, mai ales cand are aroma de portocale? Pentru pofticiosi, pentru un pic de moral pozitiv, pentru ca e vineri si urmeaza un sfarsit de saptamana, speram in limite...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro