Rezolutii de frumusete pentru 2012

Autor: adina

Paseste in 2012 cu promisiuni de frumusete care isi vor gasi expresia in propriul boudoir, pentru gratia unei zane desprinsa din basme in primele luni ale anului, pentru farmecul molipsitor al Afroditei plasmuita din spuma marii in toiul verii si pentru stralucirea pretioasa a unei nimfe coborata dintr-o gradina paradisiaca aproape tangibila.




Universul frumusetii se va imbogati anul acesta cu atat de multe tentatii, incat cu greu vei putea rezista sa nu le incerci pe toate. 2012 iti va aduce direct pe ten din farfurie, cele mai concentrate cocktail-uri de fructe, in cure perfect dozate pentru a nu suferi de vreo carenta de vitamine, iti va transforma cele mai ascunse vise de intinerire in realitate, fara a avea nevoie de o bagheta magica, gratie unor formule cosmetice avansate capabile sa dea timpul inapoi in mod uluitor si iti va invalui buzele sau ochii in cei mai fini si camelonici pigmenti de culoare integrati in rujuri cu proprietati anti-rid si de hidratare sau in farduri de pleoape care surprind prin consistenta si facilitatea aplicarii.



Indrazneste sa iti arcuiesti genele aplicand cele mai noi mascara cu proprietati de ingrijire sau repereaza cele mai seducatoare gene false pe care sa le porti in fiecare zi, contureaza-ti buzele in nuantele fructelor de padure sau ale unui Chianti de colectie, coloreaza-ti unghiile cu pulbere de stele sau realizeaza-ti singura design-uri inedite cu ajutorul kit-urilor care te scutesc de drumurile la manichiurista si rezerva un raft intreg pentru cele mai senzuale licori parfumate, carora sa le impartasesti reusitele, secretele, dorurile si saruturile sub clar de luna.


Iata care sunt cele mai tentante produse de machiaj si ingrijire, care isi anunta sosirea pe podiumul frumusetii in 2012:


1. Imi voi transforma tenul intr-un sevalet magic


Primavara lui 2012 traseaza in machiaj un peisaj cromatic absolut fascinant, cu nuante intense, ultra luminoase si proaspete, desprinse dintr-o gradina paradisiaca vesnic inflorita. Una dintre cele mai frumoase palete de machiaj ale sezonului urmator apartine fara doar si poate Make Up For Ever, care a imaginat un box din carton reciclabil imprimat cu motive etnice, florale si paisley, in care stau ascunse sase nuante de farduri de pleoape la fel de tentante precum fondantele realizate de un mestru cofetar: turcoaz, verde crud, bej, violet, maro si corail.



Cedeaza in fata culorilor si da-ti frau liber imaginatiei, combinand nuantele dupa propriul plac, stare de spirit sau dispozitie de moment! Le poti aplica cu degetele sau cu pensula, umede sau uscate, in fata oglinzii de acasa sau in avionul care te poarta spre cele mai exotice destinatii de vacanta.


2. Nu voi mai lasa sa treaca nicio zi fara sa administrez tenului meu suplimente de intinerire


Plante care in trecut erau utilizate in medicina traditionala chineza sau japoneza sau seminte de flori despre care nu credeam sa aiba vreun rol in industria frumusetii isi gasesc expresia in creme cu efecte miraculoase pentru ten, rezultat al celor mai avansate cercetari in domeniu. Adevarate motive de rasfat, noile creme antirid si de intretinere, imbina o serie impresionanta de ingrediente active cu principiile aromoterapiei, contribuind la o stare de buna dispozitie si relaxare.



Unul dintre produsele pe care trebuie musai sa le incercati anul acesta este crema bio de intretinere Melvita Naturalift. Cu o textura incredibil de placuta si cu o consistenta fluida, care o face rapid absorbita in piele, crema Melvita Naturalift contribuie la atenuarea ridurilor fine si are un efect de netezire imediat asupra pielii. Este una dintre cele mai performante creme din categoria sa si contine extract din muguri de fag salbatic si din seminte de hibiscus, proteine din nuci de argan, totul completat de un parfum discret de lemn de trandafir si muscata.


3. Imi voi personaliza manichiura dupa propriul plac


Tendintele in manichiura pentru 2012 penduleaza intre extreme, iar adevarata provocare nu o constituie atat culorile incandescente, cat mixul acestora cu topcoat-uri care traseaza pe unghii motive cu aspect neregulat si uneori chiar bizar. Shatterele se mentin la loc de cinste si anul acesta, iar O.P.I are grija sa lanseze la intervale bine determinate noi mini-colectii care raspund nevoii de originalitate si de iesire din tiparele clasice.



Aplica unul sau doua straturi de topcoat in diverse nuante si personalizeaza-ti manichiura asa cum doresti. Poart-o cu incredere si transforma-ti unghiile in adevarate accesorii! Iar daca ai vreo urma de indoiala, asculta-ti instinctele si nu renunta la mica ta nebunie de moment si la placerea delectarii cu un rezultat pe masura asteptarilor.


4. Buzele mele vor fi cu fiecare zi din ce in ce mai irezistibile


Rujurile de buze ating in 2012 un nou prag evolutiv, imbinand cu succes proprietatile estetice cu cele de ingrijire, in produse care confera hidratare, culoare intensa si persistenta, atenueaza ridurile fine, adauga volum si imbraca buzele in straluciri de oglinda.



Rasfata-ti buzele cu rujuri in tonuri delicate si senzuale, precum cele din colectia de primavara-vara 2012 Paul&Joe. Amprentele unor pisici jucause se preling pe silueta rujurilor roz, oranj sau bej, conducandu-te prin meandrele unui joc al seductiei incredibil de incitant.


5. Voi purta cu mine mireasma florilor preferate


Esentele florale cuprind inceputul de an, redand buchetul primaverii prin intermediul vaporilor parfumati delicati. Din ce in ce mai mult, aroma trandafirilor cuprinde produsele cosmetice, de la cremele de corp sau lotiunile demachiante, pana la cremele de zi, rujurile de buze sau fardurile de obraz.



Infloreste precum un boboc de trandafir la adapostul unei miresme cu totul speciale: Rose Splendide – Annick Goutal. Adauga cativa stropi de parfum pe gat, dupa lobul urechi si in decolteu, treci printr-un nor de vapori inainte de a pleca de acasa si incarca-te cu energie pozitiva pentru tot restul zilei. Iar pentru intalniri neasteptate, poarta sticluta in geanta, asemenea unui secret de seductie.

Pe aceeasi tema
sandale_pantofi_nude_vara2012.jpg Sandale si pantofi nude pentru vara 2012
soare.jpg Sa folosim creme pentru protectia solara?
tendinte_moda_croaziera.jpg Tendinte moda primavara-vara 2012: alb, rosu si bleumarin
essentials_moja.jpg Piesele de baza ale garderobei de vara 2012: Essentials by Moja
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: frumusete
Gala Avanpremiere colectiile designerilor romani toamna-iarna 2012-2013 (I) frumusete

Gala Avanpremiere colectiile designerilor romani toamna-iarna 2012-2013 (I)

Aflata la editie aniversara (cea de a zecea), Gala Avanpremiere a adus marti seara (22 mai) in fata publicului, colectiile toamna-iarna 2012-2013,...

Bijuterii de designer la AUTOR 7 frumusete

Bijuterii de designer la AUTOR 7

Cele mai frumoase colectii de bijuterii ce apartin designerilor romani, prezentate in cadrul Targului de Bijuterie Contemporana - AUTOR (editia a...

Incursiune in universul olfactiv Profumum Roma: interviu Maria Durante frumusete

Incursiune in universul olfactiv Profumum Roma: interviu Maria Durante

Profumum Roma reprezinta mai mult decat o marca care face cinste parfumeriei de nisa. Profumum Roma este luxul nepretentios, prea putin opulent,...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
iris

Oda barbatului in rac

.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...

Ann

Bratari impotriva starilor de greata

intr adevar functioneaza,pana se largesc .

Ann

Exercitii pentru gambe suple

Le am incercat ,sa vedem rezultatele.

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro