Hot City - Cultura urbana feminina

Intr-o sala decorata cu mult bun gust, din incinta Hotelului Radisson SAS, asa cum ne-a obisnuit Alexandru Ciucu la prezentarile sale, a avut loc aseara un show cu pretentii suprarealiste.

Marturisesc ca asteptam cu mare interes, ceea ce Alexandru Ciucu a declarat a fi o colectie haute-couture masculina. In primul rand pentru ca termenul cu pricina devine un nonsens atunci cand vine vorba de moda masculina (nu exista creatie haute-couture pentru barbati) si in al doilea rand pentru ca demersul lui Alexandru Ciucu se anunta a fi unul cel putin ambitios.

Universul modei te poate atrage de nenumarate ori intr-o poveste fabuloasa, imbatandu-te cu aburii unei licori nascatoare de iluzii. Iar in anumite perioade astfel de tentatii se pot dovedi chiar benefice pentru demersul artistic, stimulandu-ti imaginatia si incurajandu-te sa abordezi noi zone ale esteticii vestimentare.

Problema intervine in momentul in care te lasi in mod tacit cuprins in poveste si ajungi sa o declini in scene secundare, fara nici o legatura cu punctul de pornire. Iar atunci se instaleaza confuzia, iar ceea ce initial ar fi putut insemna un exercitiu plin de substanta, se transforma intr-o incercare nereusita de a impresiona un public deja plictisit de basme nemuritoare.

Alexandru Ciucu a luat ca punct de pornire arta lui Salvador Dali, insa nu si-a insusit din aceasta decat cateva tuse groase de culoare, transpuse in piese lipsite de orice urma de grafism.

Camasile din matase inflorate sau cele cu imprimeu paisley, m-au dus rand pe rand cu gandul la o vacanta exotica sau la un etnicism supralicitat. Sacourile la un singur rand de nasturi, au fost invaluite in straluciri metalice si nuante de argintiu, cupru, bronz, sau de dantela neagra. Iar combinatiile de galben intens, fuchsia si bronz sau visiniu, auriu, gri, au parut desprinse dintr-un cu totul alt peisaj decat cel suprarealist.

La un moment dat am avut impresia ca ma aflu in Studio 54, unde orice poate deveni posibil dupa caderea noptii. Sau la un carnaval desfasurat la Venetia, unde prin fata ochilor mi se perinda personaje apartinand unor epoci distincte.

Tinutele prezentate in finalul colectiei ar fi trebuit sa ma faca sa aplaud frenetic si sa dau buzna in backstage imediat dupa terminarea show-ului, pentru a atinge materialele si pentru a le studia cu atentie. Din pacate nici faraonul stapan pe sine, nici toreadorul inflacarat si nici rusul incruntat, nu m-au facut sa tresar de emotie.

Liniile serpuitoare sau dimpotriva frante, decupajele si transparentele, precum si accesoriile capilare spectaculoase in sine, mi s-au perindat prin fata ochilor sub forma unui tablou neterminat si anost.

Lipsea liantul, acel element vital care asigura omogenitatea si coeziunea. In schimb punerea in scena s-a dovedit a fi cat se poate de inspirata. Trupa Amadeus a interpretat live foarte convingator, pasaje adaptate dupa piese ce apartin mai multor genuri muzicale.

Iar la final, am schitat un zambet in fata jocului de cuvinte “Love Passion/Fashion”. Si am inteles ca lupta cu “monstrii haute-couture” trebuie sa se desfasoare in mod necesar pe un teren imaginar, ramanand astfel privata si intangibila.

Fotografii: Alexandru Buruntia