Colectiile prezentate de designerii internationali pe podiumurile de la Paris sau Milano abunda in grafisme, picturi sau forme abstracte. Iata ca in acest sezon moda merge mana in mana cu arta in cele mai explozive manifestari de imaginatie si culoare.
Regasim pete de culoare, peisaje imprimate de rochii de seara sau de zi, accente preluate din arta moderna si experimente inedite in utilizarea materialelor si a culorilor. Ce-i drept noile tehnici de imprimare asistate de computer ajuta mult in procesul creativ iar designerii profita din plin de acest lucru pentru a aduce in prim-plan o serie de haine si accesorii unicat.
Daca te regasesti in acest trend, ca regula generala, nu incerca sa accesorizezi in mod excesiv o rochie cu imprimeu grafic sau pictata manual. In momentul in care porti o asemenea “piesa” tot ceea ce este necesar se rezuma la um machiaj subtil (da, chiar si seara) si cel mult un accesoriu fin.
Chloe imbina 3 nuante foarte actuale intr-o rochie lejera de zi: albastrul marin, violetul si galbenul pal. Manecile usor bufante si croiul simplu dau o nota personala tinutei. Remarca ceea ce spuneam mai sus, legat de lipsa totala a accesoriilor si prezenta unui element cheie in alcatuirea outfit-ului: high-heels.
Dolce&Gabanna a optat in colectia primavara-vara 2008 pentru o serie de imprimeuri spectaculoase si materiale speciale. Un tablou abstract perfect realizat, forme fine definite si un mix al culorilor subtil. Parul strans intr-un coc aparent lejer, nestructurat si un machiaj minimalist cu accent pe buze.
Etro nu se lasa mai prejos intr-o colectie plina de culoare si presarata cu imprimeuri diverse. Rochia in tonuri de fuchsia, oranj si maro auriu cu imprimeu de flori stilizate aminteste cumva de ritmurile orientale si este atat de feminina si diafana incat poate fi purtata cu succes seara la un cocktail.
In incercarea de a atinge parca cerul Zac Posen a creat o colectie ale carei tinute de final au surprins in mod placut audienta. Tehnica de drapare a materialului, fluiditatea creata prin croi si forma precum si textura speciala au dat nastere unor rochii spectaculoase cu imprimeu “watermark” in nuante de bleu si lila.
Ce ai de invatat de aici? In primul rand ca imaginatia pusa in slujba bunului gust nu are limite iar mai apoi ca simplitatea si rafinamentul reprezinta cheia unei aparitii de senzatie. Cand alegi o piesa vestimentara imprimata mizeaza intotdeauna pe efectul respectivei piese. Nu incerca sa te imbraci din cap pana in picioare in imprimeuri diverse si mai ales combina mai multe stiluri atunci cand nu esti stapana pe ele.




























10 expresii amuzante din limba romana
termenul de pirostrii este folosit si pentru acele cununi pe care le pune...
Sotii vs amante
"E bine sa fii amanta. Si poate fi o profesiune pe viata." - tot asa...
Redefinirea statutului de amanta
:-) vei fi si tu sotie, sau poate esti deja.... :-) "ce tie nu-ti place,...