Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu daca voi v-ati revenit complet dupa Sarbatori insa eu sunt inca intr-o stare de amorteala sau de lene. Nu imi dau seama inca foarte bine, dat fiind ca nici cafeaua nu mi-am terminat-o de baut.

­­

Jumatate din cantitatea obisnuita, pentru ca odata cu noul an am decis sa reduc consumul de cafea, ness sau capuccino zilnic. O cunostinta care este instructor de fitness chiar a tinut sa sublinieze ca pentru organismul meu este indicat sa fie cat mai putin.

Bine, bine dar eu cum ma trezesc? Cum ma dezmeticesc sa plec spre job prin aglomeratia din trafic? Cum sa imi mentin ochii deschisi inspre dupa-amiaza cand tot ceea ce imi doresc este un pat si o perna moale? Dar mai ales, cum sa ma urnesc sa merg la sala?



Acum nu stiu daca starea mea se datoreaza in totalitate lipsei de cafea, insa in mod sigur la mijloc intervine si lenea. O lene cronica, nu alta. Inainte de Sarbatori ma gandeam cat de bine ar fi ca din ianuarie sa imi fac un abonament complet la sala. Sa pot face cateva ture de bazin pe saptamana, una sau doua sedinte de aerobic, ceva fitness... Si mai mai gandeam eu ca daca incep sa mananc mai sanatos, la ore fixe si in cantitati moderate, rezultatele se vor vedea cam in 3-4 luni.



Dupa calculele mele asta ar fi insemnat ca in vara sa ajung la o silueta asa cum mi-o doresc. Ei bine, suntem in luna ianuarie si nimic din toate astea nu am facut. Si partea mai urata este ca nici nu imi vine sa mananc morcovi cruzi si salata verde la pranz si nici sa bat drumul pana la sala si inapoi in mijlocul zilei pe frigul de afara. Nu ca sala ar fi departe de job sau ca ar dura mult. Ci pentru ca pur si simplu imi este lene si nu am energie.



De cateva zile insa am inceput sa fac cateva exercitii acasa. M-am gandit ca poate in felul asta nu ma voi mai simti atat de vinovata din cauza propriei mele leni. Sau poate intr-una din zile, cu sau fara acordul meu expres, picioarele ma vor duce spre sala de fitness si se vor opri hotarate fix in fata biroului unde se fac abonamentele.



Acestea fiind zise, mi-am scos la iveala ganterele pe care le depozitasem intr-o cutie sub pat si le-am pus in functiune. Vaaai muschii mei! Incheieturile mele simt ca cedeaza si eu odata cu ele! Ma doare si spatele rau! Gata, trebuie sa iau o pauza. Asa a fost in prima seara, cand dupa pauza cu pricina nu m-am mai ridicat de pe canapea pret de o jumatate de ora.



A doua seara am luat-o de la capat. Parca nu a mai fost atat de crunt. Spatele tot ma durea, muschii la fel, insa am reusit sa fac mai multe exercitii impartite in doua serii. Si a fost bine. M-am simtit multumita de mine si mi-am promis ca voi continua.



Deocamdata nu vad rezultate semnificative. Insa peste doua-trei luni cred ca se va vedea. Intre timp am renuntat si la bauturile acidulate si am aruncat toata ciocolata si dulciurile ramase dupa Sarbatori. Da, chiar si diplomatul la care am muncit doua zile inainte de Revelion. Oricum nu mai era bun si mai ramasese foarte putin din el.

E un inceput. Doar si lenea se trateaza nu? Iar cand ma gandesc la vara si la costumul de baie parca ma simt si mai motivata. Serios, e timpul sa incepem sa ne miscam! E greu si suntem obosite si nu avem chef si nu ne vine sa facem nimic. Insa incet-incet trebuie sa incepem sa ne dezmortim. Ziua buna de dimineata se cunoaste iar anul bun din ianuarie se vede. Sa purcedem asadar!