Hot City - Cultura urbana feminina

Trebuie sa admit ca nu prea sunt in apele mele zilele astea.

Acum ceva vreme am primit o leapsa care m-a facut sa scot de la naftalina niste poze. Vorba vine naftalina, ca au trecut doar cativa ani de cand le-am facut.

M-am enervat, m-am intristat, ce mai, am trecut prin toate starile unei femei tipice si aflata in fata crudei realitati.

Am hotarat sa o iau mai usor.

Apoi, din sifonier mi-a facut cu ochiul o rochita.

Hmmmm si ce draguta e, ce frumos imi vine, gandeam eu incantata.

Voi fi vedeta serii.

Prostii, rochia a devenit bluza si mai sta si sui pe mine.

Ma asez pe pat, mai sa imi pun si capul in palme, asemeni unui om batran si obosit de atatea griji.

Sunt debusolata, ma intristez, obosesc de atata tristete si ma intind.

Ce-i de facut?

Nu mai tine!

Timpul trece in van, iar trece, iar eu nu o sa invat nimic din toate afacerile lui daca ma mai ia si panica.

Asa ca am hotarat.

Cu pasi oarecum grabiti, nu de alta dar sa nu ma razgandesc pe parcurs, m-am indreptat spre bucatarie, m-am infipt in primul sertar al mobilei si am smuls un sac de gunoi.

Usa frigiderului s-a deschis si intregul rai m-a luminat odata cu becul fosforescent, ascuns sub un raft.

Eh, recunosc.

Aici, respiratia mea a luat-o razna, parca mi-a curs si o lacrima, nu mai stiu, m-am ratacit un pic, ce mai!

Am luat un scaun sa ma reculeg in fata portilor raiului tocmai deschis.

Un rai numai al meu, cu lucruri dulci, tocmai bune pentru o domnita.

Am luat in mana fiecare pachet, l-am atins, de fapt l-am mangait, l-am adulmecat, l-am pus la loc.

Recunosc, am fumat si o tigara, poate doua.

Si intr-un sfarsit, intregul rai s-a golit in afundurile sacului de gunoi.

Acum sunt la dieta.

La lumina becului fosforescent se intinde o intreaga plantatie de varza de al carei gust m-am saturat. Ma alin in fericirea faptului ca rochia da semne de prietenie.

Sa nu faceti ca mine!

O intrebare incepe sa ma chinuie. Ce urmeaza dupa varza?