Hot City - Cultura urbana feminina

Elvetia: ciocolata, coniac sex si Mondrian

Prima data am plecat din tara in vacanta dintre anul intai si anul doi de facultate, era prima mea iesire in afara granitelor. Un prieten ma invitase intr-o vizita prelungita in Elvetia si pentru ca muream de curiozitate sa vad cum e pe alte meleaguri am spus DA fara preget. Iata-ma astfel urcata intr-un avion Swiss Air (asa se numea pe vremea aia compania) primind o masa gustoasa si consistenta de la o stewardesa atat de frumoasa cum nu am mai vazut niciodata de atunci.

Am aterizat in Zurich unde am fost primita de prietenul meu cu bratele deschise. In fata mea se deschidea un oras care nu respecta nimic din ceea ce stiam eu despre orase. Casele erau mai degraba mici, cu flori fermecatoare la ferestre, blocurile nu prea existau – erau tot niste case dar cu 2-3 etaje… gradinile erau atat de ingrijite si colorate, strazile inguste si curate, iar colturile lor erau mereu strajuite de vreo pravalie cocheta, un restaurant thai sau vreo bacanie.

Totul era aproape miniatural si chiar si strazile principale erau tot micute, cea mai larga fiind cat strada pe care locuiesc eu in Bucuresti, care nu mi se pare larga deloc. Dupa aceea in toate calatoriile mele prin Europa am inteles ca orasele care nu au trecut prin comunism sunt asa – gandite dupa dimensiuni umane si nu megalomanice, dar atunci totul mi se parea ca un orasel de turta dulce si ciocolata pentru papusi. Totusi ceea ce m-a uimit in Elvetia cel mai mult erau oamenii. Am fost cazata intr-o pensiune comuna. Aici locuiau mai multe persoane impartite pe cele 2 etaje plus parter.

Fiecare avea intimitatea lui si tousi serile erau petrecute mai degraba impreuna, la o bere pe terasa casei sau in livingul comun de la etajul 1. Ne mai strangeam si la unul dintre co-locatari in studio, pentru ca intr-una din incaperile casei functiona un studio de inregistrari muzicale. Viata parea o vacanta continua alaturi de prieteni cu care puteai imparti tot ceea ce era de impartit dar care iti ofereau tot spatiul personal de care aveai nevoie. Oamenii din Elvetia mi-au parut atunci atat de altfel decat romanii.

Atat de relaxati si de toleranti, cu siguranta lipsiti de o gramada din prejudecatile noastre. Spre exemplu, fosta sotie a prietenului care ma invitase, avea 3 copii din doua casnicii diferite. Doi cu prietenul meu si un al treilea mititel cu cel de-al doilea sot. Culmea era ca ea se despartise si de al doilea sot si se casatorise a treia oara cu un tip cu care cocea un al patrulea copil. Fiecare dintre cei trei barbati petreceau timp cu copiii si se ocupau in mod egal de toti.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat incredibil era ca cei trei erau si prieteni intre ei. Beau cu placere o bere in preajma copiilor lor si a fostei – respectiv actualei sotii. O alta figura marcanta a calatoriei mele in Elvetia de care imi amintesc cu mare drag este tatal prietenului meu. Pentru ca eu voiam sa calatoresc cat mai mult prin Elvetia si daca s-ar fi putut sa o iau la picior de-a lungul si de-a latul si nimeni nu avea timp sa ma insoteasca, tatal prietenului meu a venit cu ideea minunata sa facem impreuna un tur al tarii si sa trecem prin toate orasele iar cand am fi obosit ne-am fi intors in Zurich.

Spunea ca isi dorea demult sa isi revada tara ca un turist. Astfel, la brat cu batranul de 70 de ani (atunci) am hoinarit prin toata Elvetia si sincer va spun niciodata nu am avut vreun partener de calatorie mai fermecator. Stia istoria fiecarei regiuni sau oras pe traitelea. Imi povestea cum au fost construite lucrurile pe langa care treceam. Imi povestea istoria unei tari ce se dezvoltase sub ochii lui timp de 7 decenii. Cel mai frumos moment trait alaturi de el a fost dupa ce ne-am intors din una din lungile calatorii de la Geneva, care fusese de altfel si ultima noastra destinatie si, de la gara, in loc sa ma duca la pensiunea unde locuiam, m-a invitat la el acasa. Mi-a spus in cea mai corecta si literara engleza, pe care o vorbea cu mare eleganta: Iata, am incheiat calatoria noastra, vreau sa sarbatorim cu un coniac special.

Si a scos dintr-un dulapior cu cheita o sticla de coniac cu adevarat speciala si 2 pahare din aur. Era un coniac vechi de 15 ani pe care il pastra pentru un moment anume si iata ca momentul venise. A turnat licoarea magica in paharele de aur si am ciocnit cu clinchet fin. Am baut si am ras pana cand ne-am pus in cap iar cand fiul lui a venit sa ma pescuiasca eram beti amandoi si mancam pepene rosu cu lingura, fiecare din jumatatea lui. Daca va intrebati de ce batranul nu avea ca orice alt batran o sotie la fel de batrana este pentru ca in urma cu 6 ani, la varsta de 64 el si respectiv 61 ea, divortasera dupa 25 de ani de casnicie pentru ca „nu se mai intelegeau si se plictisisera”.

Erau cei mai buni prieteni si luau masa mereu impreuna duminica dar el avea o iubita cubaneza de 45 de ani iar ea un sot elvetian de 62 cu care se casatorise la scurt timp dupa divort. Din pacate nu am putut sa o cunosc pe cubaneza caci era plecata la ea acasa pentru 2 luni. Cam asa mi-a aparut mie viata in Elvetia, un puzzle de nonconformism si toleranta, prietenie si sentimente pozitive insa cu siguranta amintirea cea mai fierbinte a intregii calatorii ramane aceea din Muzeul de Arta Moderna din Zurich.

Ma plimbam prin camerele largi si luminoase ale galeriei de arta moderna cand, prin camera paralela care comunica cu cea in care eram eu, a trecut un baiat frumos nebarbierit, posesor al unor ochi de un albastru hipnotic. Privirile ni s-au intalnit. Am ramas putin asa, consternati, apoi fiecare s-a retras catre lucrarea din fata lui. In urmatoarea camera, in fata lui Munch ne-am intersectat iar. Ne-am zambit dulce complice. La Klimt mi-a facut cu ochiul. In fata la Mondrian a venit din traseul lui fix in fata mea si m-a luat de mana. Fara cuvinte. Fara intrebari. Ne-am plimbat prin preajma lui Mondrian si m-a sarutat indelung fara urma de rusine sau ipocrizie. Fara romana, engleza, franceza sau germana.

M-a luat de mana si impreuna am cautat toaleta muzeului. Am facut dragoste ca dracii impielitati in spatele unei usi albe blocate. Am iesit tinandu-ne de mana. Am trecut prin tot muzeul aproape in fuga. Ne-am oprit afara, pe treptele muzeului, in soare. M-a intrebat in engleza de unde sunt - Romania, tu? Germania. Imi pare bine. Si mie. Ne-am imbratisat, ne-am sarutat o ultima data si ne-am despartit. Fara nume, fara numere de telefon, fara adrese de email. Dupa doua zile aveam avion inapoi spre Bucuresti. Din nou Swiss Air, din nou o stewardesa perfecta, poate aceiasi. Apoi orasul meu, Bucuresti, mi-a parut dupa cele 5 saptamani de Elvetia mai cenusiu si mai urat decat oricand.