Si mama mea, ca oricare alta mama, este chestionata din cand in cand de diversi indivizi despre ocupatia progeniturii. Adica eu. Si-mi pare rau pentru mama, ca trebuie sa treaca prin aceasta rusine.

­Si eu mai trec prin umilinta asta uneori. Pret de cateva secunde, pentru ca imi revin, dar momentul de jena totusi exista. De ce, va veti intreba. Am oare vreo ocupatie rusinoasa, sunt hingher sau manelista? Nu. Fac exact ce ma vedeti ca fac, scriu la hotcity.ro.

Ei bine de aici porneste buba. Mama este intrebata, sa spunem, de catre o fosta colega de serviciu cu care se intalneste, cu ce se ocupa progenitura ei ( asta, bineinteles, cand oamenii astia isi dau seama ca in 20 de ani e posibil ca respectiva progenitura sa fi evoluat de la stadiul: cum se descurca cu scoala?)

Mama incearca in prima faza sa evite subiectul. Bineinteles ca interlocutoarea simte presiunea psihologica si isi freaca mental mainile cu satisfactie, gandindu-se ca e rost de cel putin o condamnare pentru fals, daca nu pentru crima. Asa ca insista.

Parintele lasa atunci capul in jos si cu jumatate de gura, articuleaza: 

- Pai fiica-mea scrie.

 - Vai dar asta e minunat, se extaziaza interlocutoarea. Dar serviciu, ce serviciu are?
Evident ca aici rusinea mamei atinge cota maxima. Imbujorata, da replica:

 - Pai asta e serviciul ei, scrie. Articole, ca sa zic asa.

 - Deci este la un ziar, concluzioneaza cealalta. I se explica de fapt nu, nu prea este la un ziar, la care femeia incearca sa dezgroape misterul:

 - La o revista?

Ei bine, atunci mama este silita sa cedeze si sa marturiseasca adanca rusine pe care am abatut-o asupra familiei.

 - Nu, scrie la un site, pe internet. Un fel de revista, dar pe internet.

Uneori este privita cu compatimire, ca si cand interlocutorul ar zice: "Daca fiica-ta e somera, nu e nici o rusine, si eu cat m-am zbatut cu al meu pana l-am angajat...Am dat o gramada de spaga".

Alteori aude:

 - Aha, un fel de revista... si cand apare?

 Per total, trebuie sa plece de la locul confruntarii invinsa, si cu capul impuiat de povesti despre progenitura celeilalte care este: ofiter de credite, "lucreaza la leasing", contabil, "ceva la Coca-Cola" sau alta corporatie, si cel mai ades "lucreaza in vanzari, castiga foarte bine".

Ea in schimb, nu are cu ce sa se laude. Nici nu am vreun salariu fenomenal, nici nu aduc cinste familiei lucrand in finante-banci. Nu am posibilitati de promovare, iar faptul ca munca mea nu se transforma in carnati pe care consumatorul ii cumpara din supermarket, in masini sau sume de bani cu care pleaca din banca, ma arunca undeva in rand cu cei care doamne fereste, picteaza sau se ocupa cu studiul istoriei.

Niste ratati cum s-ar spune. Cam asa ii rasplatesc eu pe parintii mei, dupa ce au avut grija sa imi ofere cea mai buna educatie. Si pe deasupra, exista si momentul acela groaznic, cand sunt sigura ca daca m-ar putea renega prin simpla semnare a unui act, s-ar cauta frenetic de pix.

Ma refer la situatia in care mama este luata de dupa gat si i se spune cu "intelegere":

 - Lasa, macar face ce ii place.