Ma uit la cei din jurul meu care termina acum facultatea si ii vad inghesuindu-se sa mai studieze ceva. Mai exact sa continue printr-un master. Daca se poate de doi ani. Si dupa aceea inca unul, in strainatate, ca 20 de ani de invatamant nu sunt suficienti.

Ma uit si ma mir. Chiar nu pricep e ce fac asta. Nu ca eu as fi fost cea mai inteligenta fiinta si as fi procedat altfel. Dar atunci lumea nu comunica asa de usor. Nu exista internet, unde sa gasesti sute de povesti. Despre ce nu inveti la master. Si cum nu ii pasa nimanui daca il faci sau nu. Sau mai exact le pasa, numai sa fie ales ceva mai cu cap decat ‘hai sa mai fac un master ca inca nu m-am plictisit de scoala’.

Probabil ca toti avem justificari ce contin porci mai slabi sau mai grasi ce zboara spre un viitor luminos. Mai exact al nostru. Si pe care numai masterul il poate face posibil. Dar adevarul este cu totul altul. Un master este cel mai adesea pe la nou un motiv sa mai prelungesti copilareala. Si asa, conceputa dupa stilul comunist, suficient de lunga. Adica inca un motiv sa nu muncesti decat cateva ore pe zi si fara prea mare chef sau atentie. Pentru ca de abia apoi, dupa ce devii marele specialist, incepe adevarata viata. Una in care in niciun caz nu o sa faci ceva ce nu ai chef.

Ceea ce, desigur, nu o sa se intample niciodata. Adica sa faci numai ce ai chef. Si oricum nu dintr-o data. Si asta nu pentru ca lumea este rea si vrea sa te tina intr-un fel de sclavie prost platita. Ci pentru ca nu stii ce sa faci. Iar la cat de teoretic si slab este invatamantul nostru nici nu e de mirare.

Asa ca mai faci un an de master. Unde afli de tot felul de lucruri ce nu rezoneaza in capul tau in niciun fel. Pentru ca pana nu incerci sa faci ceva nici nu ai cum sa stii care sunt problemele de care te lovesti. Si in ce fel experienta altora te-ar putea ajuta. Si cum poti sa te departezi de ea ca sa ajustezi felul de a lucra la tipul de personalitate si avantajele pe care le ai tu fata de altii. De fiecare data cand termini de invatat ceva ai impresia ca exista un stil clar stabilit pe care trebuie sa il urmezi ca sa fie corect. Ceea ce iti inhiba creativitatea. Si initiativa. De asta numai practica te mai poate salva.

Si uite asa eu ma mir ca cei care au terminat o facultate imediat se apuca de un master. Cu nimic diferit de facultatea terminata. Si fara scopul de a le raspunde unor intrebari concrete. Pe care nici nu le au, din moment ce nu au incercat sa faca nimic. De s-or ingramadi in aceasta directie? De ce nu fac la fel ca cei din strainatate care se apuca de master pe la 30 de ani. Si se specializeaza pe ceva foarte nisat?

Marturisesc ca nu pricep. Este aberant, la fel ca si credinta ca te angajezi mai usor cu un master. Prelungesti cu inca un pic drumul lung pana ajungi sa poti produce ceva ce adauga valoare si nu sa fii un simplu executant. Sa ridice mana sus cine s-a angajat undeva pe baza recomandarii ca a terminat un master!