E adevarat ca atunci cand iesim din salile imbacsite ale facultatilor visam cai verzi pe pereti albastri. Cum ar fi sa ajungem sa detinem propria noastra insula. Si sa traim intr-o casa cu peste 50 de camere inconjurata de garduri de sarma. Si la usa sa fie o coada imensa de oameni ce vor numai sa se ploconeasca in fata minunatei noastre persoane. Si poate sa ne atinga haina, ca sa capete si ei o farama din harul nostru. Iar vreo patru orase sa ne declare cetateni de onoare si sa ne inmaneze niste chei imense pe care sa le punem pe perete in sufragerie.

Si ni se pare ca toate aceste lucruri le vom obtine foarte usor. Cam asa, pana pe la 26 de ani. Pentru ca suntem deosebiti. Iar asta se va intampla in timp ce vom pierde noptile prin cluburi. Pentru ca o viata avem si trebuie sa ne distram. Si vom sta tarziu in pat cu iubitul, fiinda o relatie armonioasa face minuni. Pe la 26 de ani insa, tocmai la varsta minune, ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar asa. Rata celor care dau tunul si fug este minima. Iar planul ar trebui sa fie cu totul altul, mult mai prozaic.

Un serviciu bun inseamna o bifare pozitiva la cateva capitole



Un cadru in care poti sa te dezvolti. Iar asta inseamna mai multe lucruri. Sa iti ofere acces la idei noi, ca sa nu iti rugineasca mintea. Sa te puna in legatura cu alti oameni interesanti. Sa ajungi sa faci lucruri din ce in ce mai complexe. Sau macar noi. In general asta se intampla cam in orice domeniu acum. Totul este sa iti placa domeniul ales, altfel ai tendinta de a fugi cat mai mult de el si nu vezi in jur decat lucruri plictisitoare si piedici.

Un salariu care sa iti permita nivelul de trai pe care ti-l doresti. Nu am sa zic niciodata ca nu ar fi important. Doar ca deja te gandesti la lucruri ceva mai umane, nu 50 de camere, ci 3, nu o insula, ci un oras decent. Si tot asa. In general nivelul de trai pe care ti-l doresti este similar cu cel al oamenilor din anturajul tau. Asa ca se autoajusteaza cumva la ceea ce poti obtine.

Si timp liber. Ceea ce inseamna ca poate fi numai pentru noi. Nu timp in care stam acasa si ne intrebam cu stres ce s-o intampla in partea cealalta. Cu lucrurile care fie nu sunt terminate, fie nu sunt incepute. Si cu lucrurile pe care altii le-ar face si noua ne-ar putea da dureri de cap. Stres din acela care nu te lasa sa dormi noaptea si te trezeste cu cearcane mai mari decat la culcare.



Iar daca toate acestea se intampla inseamna ca este mai bine chiar si decat sa stai acasa citind carti in varf de pat, pe care sa nu il parasesti decat ca sa mai arunci un picior in vreo tara straina. Desi toata lumea spune ca ar visa sa se faca rentier si sa aiba numai grija improspatarii scobitorilor pentru dinti.

Adica jobul poate sa ia locul cluburilor din trecut. Sa fie acel spatiu in care te intalnesti cu oameni care iti plac pentru a discuta si face lucruri interesante pentru tine. Si atunci de ce ai sta acasa daca exista ceva asa de primitor?