Hot City - Cultura urbana feminina

Destul cu Pokerul

Sunt printre admiratoarele lui Sergiu Nicolaescu de cand eram mica. Mi-au placut mereu filmele lui si un fleac, m-au ciuruit, este una dintre expresiile mele preferate. Simt nevoia sa fac precizarea asta intr-o nota optimista acum, la inceput, pentru ca tot restul urmeaza sa fie de rau.

Am fost printre primii romani care au vazut Poker. Am rezistat pe scaun aproximativ 92% din film si n-am mai avut rabdare deloc, niciun pic, taman pentru deznodamant. Recunosc ca eu chiar nu stiu cum s-a terminat. Filmul este o trecere in revista a timpurilor scalambe pe care le traim si sunt ridiculizate lucruri la care ne gandim toti sau aproape toti. Dar rezultatul este un kitsch cap-coada, care aproape ca iti face rau. Asta o insemna cumva ca filmul e bun si reusit, daca te impresioneaza asa de mult? Tind sa cred ca nu.

E clar ca filmul vrea sa fie o satira a ceea ce se intampla acum in Romania. In timp ce se straduie sa puna pe tapet cat mai bine asta, foloseste niste locuri comune, cum ar fi: unul dintre personaje zice almanahe (cu adresa la Vanghelie), batranele de la camin umbla in scaun electric (declaratia Elenei Basescu de anul trecut) si politicianului de cariera ii e greu sa mai tina minte in ce partid e acum, asa de fripturist e (stim ca se intampla des, scriu ziarele).

Dar nu alegerea oarecum naiva a detaliilor semnificative pentru naratiune te descurajeaza, ci umorul pe care filmul incearca sa-l aiba si nu reuseste. Replicile din Poker vor sa te faca sa razi gras, cu pofta, si asta e clar. Faptul ca nu reusesc pe mine m-a deprimat si de fapt asta m-a facut sa consider filmul prost. Sau, acum imi dau seama, probabil ca replicile astea au priza la niste categorii care rad asa, doar de dragul referintei culturale, dar nu pentru ca ar fi chiar pe bune amuzant.

Povestea suna asa: patru prieteni buni de cand erau mici obisnuiau sa joace poker intr-un subsol, dupa scoala. Filmul urmareste parcursul fiecaruia dintre ei si ne arata ce au ajuns cand s-au facut mari. Sunt tot prieteni si se vad si acum, in anul Domnului 2009, pentru partide de poker ce pe vremuri. Doar ca acum sunt pe la 50 de ani, realizati in viata, fiecare rau in felul sau.

Horia este un doctor veros si spagar caruia putin ii pasa de pacienti si care are o obsesie bizara legata de un copil al lui facut din flori cand avea 16 ani. Obsesie care se lasa cu impotenta pe viata si o scena ingrozitor de absurda in care e implicata si Jojo, prostituata moldoveanca care vrea sa ajunga la meteo. Mai avem si politicianul corupt si fara scrupule si interlopul grupului, care ii scapa din belele dar e si ucigas, motiv pentru care spala rufele murdare ale grupului de prieteni.

Deci Poker este un film de pus la gazeta de perete cu asa nu, despre tradare intre prieteni, un film in care grotescul e rege si prostul simt al personajelor regina. Ma tot gandesc de ce filmul a iesit asa de rau, daca Sergiu Nicolaescu face de obicei filme bune. Nu stiu. Si printre atuuri, daca tot e sa gasim ceva care sa ne placa: Horatiu Malaele joaca impecabil si Jojo arata surprinzator de bine goala.