Hot City - Cultura urbana feminina

De la NexT adunate, partea a doua

S-a terminat, s-a terminat festivalul de scurtmetraje NexT. (Competitia, de fapt. Proiectii mai sunt si duminica). Iar eu m-am tot plimbat pe acolo. Mi-a parut rau ca n-am reusit sa ajung la ShortsUp- Masinaria de Vise, unde am auzit ca s-a inghesuit publicul. M-am prezentat, insa, la „Prietenii festivalului”, un program de scurtmetraje facute de cineasti romani, unii dintre ei aflati printre organizatorii festivalului, dintre care mi-a placut mult “Captivi de Craciun”, work-in-progress de Iulia Rugina (mai trebuie rezolvate cateva chestiuni de postproductie).

O poveste despre cateva personaje care raman intr-o halta uitata de lume in asteptarea unui tren care nu mai vine avea potential de timpi morti si minimalism plicticos, dar regizoarea a reusit un timing comic foarte bun. Stateam in sala cam pe langa ea in timpul proiectiei si mi s-a parut ca am zarit-o lacrimand de bucurie cand a vazut cat e de aplaudat filmul.

Am mai retinut si doua filmulete de Adrian Sitaru, “Colivia” si “Lord”, ambele avand ca pretext central niste animale de casa, si o animatie draguta, dar destul de haotica din punct de vedere vizual. Celelalte nu mi s-au parut extraordinar de memorabile, dar nici n-a fost vreunul care sa ma izbeasca prin proasta realizare. Oricum, n-au fost mai slabe decat filmele din competitie, iar per ansamblu sunt optimista cu privire la viitorul cinematografiei romanesti si asa mai departe.

Am observat insa ca cineastii autohtoni sunt loviti de un sindrom cronic al nostalgiei. Filmele sunt intesate de referinte la jocuri din copilarie si la muzica anilor 80 si 90 (mai mult 90, in cazul asta fiind vorba de realizatori mai tineri)- am avut ocazia sa ascult si 3Sud Est, si Genius cat timp m-am uitat la “Prietenii festivalului”. Oamenii care fac filme sunt intepeniti intr-un anumit moment din trecut. Sunt de asemenea intepeniti in cotidian si in semnificatiile din spatele unor gesturi de rutina.

Ceea ce e OK- pana la urma, noi n-am avea resurse sa facem blockbustere tipatoare si nici n-ar trebui sa ne dorim. Dar asta nu inseamna ca n-am putea sa avem ceva mai multa imaginatie. Altminteri o sa avem la infinit aceleasi variatiuni pe tema “un om obisnuit intr-o situatie mai mult trista dar pe alocuri amuzanta prin ironia ei, interactionand cu simboluri ale societatii romanesti comuniste sau postcomuniste. Pe fundal se aude...sa zicem...formatia ASIA circa 1999”.

Sa vorbim acum despre gala de premiere. Membrii juriului s-au hotarat sa fie oameni seriosi si au dat trofeul festivalului foarte frumos filmatului “The history of aviation”, de Kenyeres Balint. Istoria aviatiei, apropo, e facuta si din esecurile celor care au pavat calea pentru succesele celor de mai tarziu. Publicul a fost si el format din oameni seriosi si au acordat premiul de popularitate filmului The Armoire, al canadianului Jamie Travis, un semi-horror despre un baietel cam ciudat si prietenul lui care dispare fara urma.

N-am inteles de ce era nevoie de un premiu special pentru scurtmetraj romanesc- la Animest, de pilda, exista o sectiune speciala pentru filme romanesti, dar aici au fost in concurs numai 4. Cei de la NexT au fost politically correct si au premiat “Muzica in sange”, de Alexandru Mavrodin, despre un copil rrom care vrea sa ajunga cantaret de manele, dar mai ales despre relatia pe care o creeaza muzica intre el si tatal lui. Copilul din film a fost prezent la toate proiectiile filmului si s-a dovedit foarte simpatic. Daca e vorba de filme romanesti, mie mi-a placut si “Derby” al lui Paul Negoescu.

Cam atat, ne-om vedea cu NexT la anul. Se vede ca organizatorilor le place o groaza cu ce se ocupa- pentru poza de grup cu echipa care-a lucrat la festival, s-au suit pe scena atatia oameni, ca aproape erau mai multi decat spectatorii obisnuiti aflati in sala.