T-shirt mania
Pentru a ne forma un stil personal care sa fie in ton cu ultimele trenduri in domeniu, trebuie intai sa adunam infomatii pretioase de peste tot. Asta ne-am propus noi sa facem pentru tine si cred ca am si reusit.
O piesa vestimentara aparent simpla cu atat de multe modalitati de expresie, tricoul revine puternic in tendintele vestimentare ale sezonului primavara-vara 2008.
De la inceputul anilor ’30 de cand a cunoscut popularitatea si pana in zilele noastre, tricoul a suferit o serie de reinterpretari, incepand cu forma si terminand cu printurile. Va mai aduceti poate aminte de clasicul tricou polo alb, de tricourile manifest (vezi miscarea pacifista sau hippie) sau de tricourile boy toy, taiate deasupra buricului si promovate de Madonna in anii ’80.
Tricourile imprimate au patruns din ce in ce mai mult in moda in ultimele sezoane. Incepand cu Londra, unde tricoul este un must-wear daca este sa privim miscarea underground si pana la New-York sau Paris, tricoul sufera noi abordari stilistice.
Ce propun designerii si in ce zona plasam noile tendinte in materie de t-shirt-uri, afli din randurile urmatoare. Vom vedea ca arta plastica sau grafismele au fost transpuse pe tricouri iar motivele avantgardiste dau o noua definitie luxului in moda.

Newspaper alert – tricourile cu imprimeuri ce redau pagina de ziar revin in tendinte. Se potrivesc foarte bine unui stil casual, asortate la jeansi skinny, dar pot fi transformate si pentru o tinuta cocktail chic: o pereche de pantaloni drepti cu bretele si pantofi cu toc foarte inalt intr-ro culoare contrastanta. Regasim acest tip de tricou atat la DsQuared cat si la Esprit.

Summer joy – imprimeurile florale sau cu fluturi sunt in mare voga sezonul acesta. Fie ca vorbim despre tricouri usor asimetrice cu imprimate cu fluturi, fie ca vorbim despre o imagine stilizata a acestora asortata la o tinuta cu tenta eleganta, look-ul obtinut este unul diafan si young. Paul Joe opteaza in acest sezon pentru tricourile albe asimetrice, iar Gwen Stefani reuneste sub brandul propriu L.A.M.B o serie de tricouri fara maneci asortate pantalonilor din saten si tocurilor inalte.

Statement – daca tot am adus vorba despre tricourile imprimate cu diverse declaratii, iata ca sezonul acesta sunt prezente pe catwalk. Moschino a optat pentru dictoane latinesti imprimate pe tricouri gen “Verba Volant”, in timp ce londonezul Noki prezinta sub umbrela Fashion East, un tricou care exprima o frustrare sociala: “Haven’t you evolved?”

Cartoons – benzile desenate sau personajele din desenele animate fac furori sezonul acesta, fiind prezente pe aproape orice piesa vestimentara si accesoriu. Noki readuce in prim-plan personaje precum Diavolul Tasmanian sau Tweety imprimate pe un tricou simplu asortat partii de jos a unei rochii din tafta si dantela. O asociere eclectica care duce spre un alt nivel perceptia dintre doua stiluri vestimentare. Nici Vivienne Westwood nu se abate de la acest trend, afisand in colectia sa primavara-vara 2008 un stil jucaus, young.

Iconic – binecunoscutul emoticon “smiley” este deja un icon si in lumea modei. Regasim din ce in ce mai des diverse accesorii in forma de smiley iar daca tot vorbim despre tricouri, Philip Lim transpune emoticonul in print pe t-shirt. Karl Lagerfeld o figura emblematica a fashion-ului are si el chipul imprimat pe diverse tricouri. Nu stiu daca emoticonul “smiley” este mai celebru decat Lagerfeld, insa cert este ca cei de la London Denim au creeat o imagine usor pixelata a designerului, iar tricourile cu acesta se vand ca painea calda.

Rock glam – asocierea dintre t-shirt si ornamentele pretioase este in trend sezonul acesta. Vedem acest lucru la Vivienne Westwood si la Noki intr-o prezentare spectaculoasa.






Comentarii
un mod de comunicare
sunday T-shirt
sunt cool
:)
Adauga un nou comentariu