Hot City - Cultura urbana feminina

Cu mine la Bike Walk

M-am dus la Bikewalk mai mult ca sa ma intalnesc cu oameni care au tras de mine sa vin acolo. Recunosc ca nu am fost un mare fan al ideii de a ne strange o gramada de oameni spre a merge cu bicicleta demonstrativ, ca sa aratam unor autoritati ceva.

Imi dau seama ca, in lumea intreaga, cele mai multe lucruri au fost obtinute prin munca asidua, de catre grupuri de oameni care s-au infratit si au facut un statement, cu jalba-n bat. Dar trebuie sa recunosc faptul ca mi se pare ca autoritatile noastre sunt asa de imune la subiectul asta, incat nici daca ne mutilam in grup, in fata sediului primariei, nu obtinem atentia de care avem nevoie. E drept ca si orasul asta e structurat de asa natura incat ne face viata grea tuturor.

Dupa asa lamentare, menita sa explice starea mea de spirit inainte de a participa la mars, m-am prezentat acolo. Mi-a fost frica de ploaie, parea ca o sa fie vreme din ce in ce mai umeda, dar cand am ajuns la fata locului, soarele, marele sustinator al biciclistilor bucuresteni, stralucea de-ti lua mintile. Frumos.

M-am urcat calare senina dar cu ambele roti complet desumflate dupa o iarna grea. Cireasa, aceasta biciclista de duminica, fara habar de cum se fac lucrurile cuminti, s-a tarait totusi, cu inima mica si fundul strans ca isi face cauciucurile praf. Noroc ca berzei chioare ii face mereu cineva cuib si pana la urma am primit si eu unul. Am gasit acolo un om bun si harnic, cu o pompa smechera, care mi-a umflat ambele roti, sa pot si eu sa iau parte la asa marita adunare.

Si adunarea era marita, va asigur de asta, in toate sensurile posibile. Adica unu’ la mana eram foarte multi, cateva sute, cred. Si doi la mana, cred ca erau cei mai cool si mai misto oameni multi pe care i-am vazut adunati la vreun eveniment in ultima vreme. Multi oameni cunoscuti si multi oameni pe care as fi vrut foarte tare sa-i cunosc, daca as fi avut curaj sa le propun pe loc acolo, amicitie pe viata. Al doilea eveniment in mai putin de o saptamana la care am avut aceeasi senzatie: ca sunt exact unde si cu cine trebuie, dupa lansarea DoR.

Sa zic mai intai despre Bucurenci, care ma are drept mare admiratoare, si care a zis cateva chestii inaltat fiind pe buza intrarii de la metrou, luandu-mi (dar cred ca nu doar mie) mintile? Sau sa trec peste amanuntul asta un pic jenant pentru prestanta mea si sa spun despre mars? Aleg numarul 2: organizatorii ne-au rugat sa mergem doar pe pistele special amenjatate pentru biciclete, taman ca sa aratam ca, la cat suntem de multi, acest lucru este complet imposibil. Si, domnilor, nu a fost usor. Sa biciclesti in viteza este ceva la indemana. Dar sa mergi intr-un sir tulburator de lung, incetisor, ca sa nu creezi busculade, e cumplit pentru o femeie neversata ca mine. Ma rog, am reusit sa nu julesc pielea nimanui si sa ma feresc si eu de contuzii, provocand confuzii.

Si vreau sa zic ca marsul asta a fost mult mai misto decat mi-am putut inchipui. Eram adunarea asta foarte cool, cu valori si stil de viata asemanator, plecata la plimbare impreuna. Si pentru ca peste tot era plin de soare si flori si gargarite si trecatori entuziasti care credeau in mod evident ca suntem foarte tari, a fost o placere. Traseul s-a terminat la Cinematograful in aer liber din Herastrau, unde s-a lasat cu supa buna facuta de Tara & Co, de la Soup Nights. Se pare ca era asa de buna incat, pana sa ma dumiresc eu putin, s-a si terminat si am gasit doar mutre de oameni satisfacuti. Grrrr.

Deci astept cu extrem de mare interes sa se mai organizeze 101 editii Bike Walk anul asta. Si promit sa vin la toate, cu rotile umflate. We rule. Mult mai multe poze misto aici. Iar aici puteti castiga o bicicleta tare misto si va invit sa o si faceti, acum. Sa ne-o luati, adica, de pe cap.