Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt unele orase atat de frumoase, incat, abia dupa ce le parasesti iti dai seama de gravitatea cosmarului pe care il traiesti in altele. Zilnic...

Vorbesc aici despre Barcelona si Bucuresti, normal. Nu o vazusem pana acum 3 ani si tot ceea ce auzisem despre Barcelona era legat, in vreun fel sau altul, de Gaudi si de Zara, de zecile de magazine Zara. Ma astepta o surpriza de proportii si este una, pe care o vor gusta-o toti cei ce se gandesc numai la « shopping fara frontiere » sau la o poza cu renumita soparla sau cu dragonul din parcul Guel (unii dintre co-nationali au ajuns sa-l numeasca parcul Gigel fiindu-le imposibil sa-i retina denumirea!).

Este surpriza normalitatii! Este acea stare a lucrurilor, in care, parca, totul merge bine, fara ca tu sa fii obligat sa faci eforturi supraomenesti. La ce ma refer? Am inchiriat o masina si am mers cu ea in aproape toate locurile posibile si, aproape niciodata, nu am vazut culoarea rosie a semaforului si nici nu am stat cate doua ore in intersectii. Mergeam pe strazi bine luminate si in fata noastra toate semafoarele ne trasmiteau salutul lor verde. Si nu ne opream.
Cred ca nici o masina de acolo nu avea claxon. Poate asa se fabrica la ei…. Dupa ce coborai din masina nu trebuia sa parchezi pe pista de biciclisti sau in locurile de handicapati sau pe spatiile verzi pentru ca erau peste tot acele locuri magice numite parcari subterane. Peste tot! Minune! Erau oameni cu biciclete, care nu incomodau traficul si care, dupa ce-si terminau treaba, le lasau frumos in parcarile pentru biciclete.
Parcari pentru biciclete?!? Si, dupa ce oboseai foarte tare dupa ore de mers, orice straduta, pe care o luai, te ducea, in mod ciudat, in vreo piata, unde se vindea inghetata buna si, sigur, sigur, erau si pomi si, poate, chiar si un spaniol, cantand incet la o chitara. Stateai, bucurandu-te de normalitate. Fara dureri de cap, fara injuraturi sau claxoane. Asta mi s-a parut incredibil in Barcelona. Stiu ca pare ciudat sa te mai minunezi in secolul, in care se fac acceleratoare de particule, in fata unor semafoare coordonate sau a unor parcari.
Oare locuitorii acestui oras isi dau seama cat de norocosi sunt? Ca au parcuri si parcari, si biciclete, si semafoare coordonate, si strazi asfaltate si, mai presus de toate, il mai au si pe Gaudi si puzderia aceea de magazine Zara? Sa povestesc, totusi, si despre unele locuri, pe care le-am vazut pentru a raspunde exigentelor concursului « vacanta ideala ».
In prima zi, am parcat masina intr-unul din locurile acelea magice si am pornit sa vedem « ce era de vazut ». Am cumparat un ghid care prezenta noua trasee. Ideea era sa le realizam pe toate, cumva, dar, pana la urma, am efectuat doar unul si, in rest, ne-am plimbat pe unde ne-au dus pasii. Ciudat este că, in final, am reusit sa vedem cam tot. Primele case vizitate au fost "Batllo" si "La Pedrera". Am intrat doar in "La Pedrera". Mi s-a parut absolut incredibil ca cineva a trait, cu adevarat, in casa aceea si ca, poate, era un om obisnuit cu probleme reale, cu facturi de platit si cu diferite suparari. De ce incredibil? Pentru ca este o casa, ca o poveste, unde nu ar trebui sa traiasca oameni, ci doar personaje fantastice. Era plina de rotunjimi, de culori, de fier forjat care se unduia pe langa balcoanele facute parca din plastilina.
Este o casa creativa, iar cand te urci pe terasa este... ei bine !, este, iar, incredibil. In departare se vede Sagrada Familia, iar terasa, pe care pasesti, este plina de forme. Mie mi s-au parut niste tarte uriase cu frisca deasupra, pazite de niste cavaleri arborand coifuri ascutite. Am plecat din casa aceea pentru ca mai aveam si alte povesti de ascultat. Orasul stie destul de multe…. Pasii ne-au dus pe Las Ramblas, o strada extrem de cunoscuta… din mai multe motive. Magazine multe. Flori, cat vezi cu ochii, si foarte, foarte multi artisti de toate tipurile : dansatori, pictori, comedianti, mimi.
Unul dintre cele mai frumoase locuri, descoperite aici, a fost o piata, o piata cum nu am mai vazut in cartierele noastre, in Pantelimon sau in Militari. Se numeste « La Boqueria » si este un fel de gradina Eden. Eu, fiind, in egala masura, o mare gurmanda si un « fin gourmet « , asa imi imaginez Paradisul : MANCARE.
La intrarea in Rai (asa vom numi, de aici incolo, aceasta piata) stateau de straja niste tarabe pline ochi cu ciolane afumate, cu muschiuleti, costite, carnaciori. Toti/toate rumeni/e si parfumati/e, numai buni/e de gustat. Erau si sandwiches-uri facute cu toate cele enumerate mai sus. Intrand, mai bine, in Rai, pe o taraba se aflau zeci de pahare umplute cu pasta de fructe care stateau in niste ladite pline cu gheata. Nu am mai rezistat. Am luat un suc de mure (delicios !) si unul de lamaie, parca (delicios !), si… am mers mai departe. Toate fructele din lume erau acolo - bine sterse, lucioase si proaspete. Piata de peste arata impecabil si avea de toate, de la scoici si raci pana la...orice. Si, chiar langa tarabele pline cu gheata si peste, se afla un restaurant, o tejghea, mai bine zis, unde se facea live cooking. Era coada si nu am ramas. Am ramas cu pofta…
Am iesit din piata si am inceput sa grabim pasul spre port. Statuia lui Cristofor Columb se vedea de la distanta, ea constituind reperul nostru. Cand am ajuns in dreptul apei, portul acela mi s-a parut cel mai frumos lucru, pe care-l vazusem de multa vreme. Este construit un pod de lemn, care face legatura cu un complex comercial, unde se afla si acvariul.
Ce-i atat de deosebit la podul acesta? Este foarte lat, este din lemn, are banci, iar oamenii stau pe el si dau mancare la pestii, care se vad prin apa limpede. Este atat de bine sa stai acolo si sa simti mirosul puternic de apa sarata si albastra, in timp ce mananci o clatita cu ciocolata si te uiti la pesti! Este aproape perfect! Langa pod, sunt amplasate doua geamanduri, daca-mi amintesc eu, bine, in forma de oameni cu chipul indreptat spre cer. Si eu m-as uita in sus, recunoscatoare. Apoi, am mers la acvariu. Acvariul din Barcelona este ca un fel de tunel subacvatic, iar, pe deasupra ta, trec rechini, nu meduze. Singurul tau efort era sa faci poze si sa te uiti la albastrul lichid de deasupra.
Seara, am mers in orasul olimpic sa vedem fantanile. Auzisem ca sunt splendide. Cand am ajuns la ele, mi s-au parut complet obisnuite. Chiar nu intelgeam ce este asa de spectaculos. Cateva minute mai tarziu, am inteles. A inceput sa se auda o muzica frumoasa, iar, deodata, apa s-a colorat sub luminile unor reflectoare, ascunse in fantani. Iar apa si luminile dansau in ritmurile muzicii, astfel, incat ajungeai sa ai impresia ca apa canta sau ca luminile tocmai au invatat o partitura noua. Nu puteai sa-ti dezlipesti ochii.
In alta zi, am mers prin parcul Guel. Ma asteptam sa treaca printese pe langa mine si un cal alb cu un cavaler sa-mi strice poza cu casa lui Gaudi. Este un basm. Turta dulce si animale fantastice, si poteci, pe care ai impresia ca doar tu ai mers. La noi, nu este asa, evident. In Bucuresti, toate povestile s-au pierdut, undeva, si nu cred ca cineva le va mai gasi vreodata. Este suficient sa te uiti la cladirile din centrul vechi si sa-ti dai seama ca ceasul a sunat demult ora 12 noaptea, caleasca s-a transformat in bostan, iar pantofiorul de clestar zace spart pe undeva…..
Dar, revin la ceea ce am spus si mai inainte. Dincolo de toate aceste atractii, Barcelona este un oras, care te vrajeste prin normalitate. Prin frumusetea oamenilor, care se imbraca foarte colorat, prin curatenie, prin lipsa cainilor vagabonzi, prin milioanele de locuri, in care poti sa stai, pur si simplu, si sa te odihnesti, prin paella cu fructe de mare, scoici si raci, insotita, poate, de un pahar de Sangria. In Bucuresti, intotdeauna, daca vrei sa respiri si sa te odihnesti, pleci, parasesti orasul…
Daca ar fi sa dau un sfat, acela ar fi "sa arunci ghidul si sa o iei usor la pas, pe oriunde, prin Barcelona". Te va astepta, indiferent de optiune, un final de poveste fericit.

In privinta optiunilor mele asupra incaltamintei ECCO, as purta, avand certitudinea senzatiei de comoditate, cele doua modele de sandale, fara toc, negru si, respectiv, bej- maron...
Adevarate incaltari destinate "cutreierarii pamantului in lung si in lat"....

Vacanta mea ideala este alaturi de fetita mea si familia mea undeva intr-o zona linistita, nepoluata la mare sau la munte, in Romania deoarece avem si noi locuri ffff frumoase, doar ca nu prea stm sa le punem in valoare si sa ne exploatam asa cum trebuie potentialul turistic de la noi.Referitor la incaltamintea ECCO este de o calitate deosebita as lua in calatoria mea o pereche de papuci si una de sandale negre, care cred ca sunt fff comode.

daca vreti sa participati la concurs trebuie sa scrieti pe forum. aveti in articol link direct. bafta :)

Vacanta ideala...hmmm...pai ce ar putea fi mai frumos decat bratele frumuselului alauia de la mine din scoala in jurul meu? Plimbarile lungi prin Cismigiu cu el de mana sigur vor fi mai calduroase decat gradele verii. O vizita la noul film "Sex in the city" ce va iesi proaspat de pe platourile de filmare sigur nu va fi pe placul lui...dar sunt convinsa ca de dragul meu va accepta sa se uite cateva ore la un film despre pantofi si secrete feminine. Ar fi draguta experienta unuia dintre concertele ce vor fi in Bucurestiul meu drag in aceasta vara.
Din pacate nu pot spera la o vacanta in afara dar nu ma plang pentru ca scumpa noastra Romanica are destule locuri incantatoare.
Sigur, sigur, sigur voi revedea Vama Veche. Pentru cine a fost sau n a fost se trebuie un lucru stiut: sarutul cu un necunoscut sub clar de luna pe nisipul inca fierbinte de la razele soarelui de peste zi nu se compara cu nici un sarut dintr un alt loc. Nisipul fierbinte ce trece sfios printre degetele de la picioare si valurile sarate ale marii ce te trantesc in bratele lui, pielea ta bronzata si parul lui ud pe umerii tai vor face vara de neuitat. In Vama nu trebuie decat sa ti iei aripile la tine si sa zbooooriiii.
O plimbare pe munte care sa mai arda din calorii va mai racori fierbinteala Bucurestiului si plajei. Daca o sa am alaturi si gasca de nebuni de la mine din clasa cu siguranta ca n o sa am de ce sa ma plang de febra musculara pe care o voi avea dupa atata urcat. O singura privire din varful muntelui si ma voi simti ca pe buclele blajine al unui norisor pufos.
Vara asta eu una n am timp de plictiseala asa c o sa mi incalt sandalele calde inca de pe raftul magazinului si o s o iau la fuga prin deliciile verii.