Hot City - Cultura urbana feminina

Avusesem 7 pui, o fetita o pastram eu, iar 5 ii dadusem la niste familii numai una si una, eram foarte mandra de norocul lor. Imi ramasese un baietel, cel mai frumos dintre toti, care fusese ales de multa lume si ma rugasera sa-l pun deoparte, iar cand era sa-l ia nu mai dadeau nici un semn de viata…
M-a contactat pe messenger o fata, spunandu-mi ca isi doreste foarte mult un catel si ca, dintre toti vazuti pe net, l-a ales pe al meu. Nu-i puteam da asa, oricum, un catel, am vrut sa stiu totul despre ea. Am aflat o poveste care m-a induiosat: o fata de 16 ani, a carei mama era plecata in strainatate la munca, al carei tata urma sa isi ia viza si sa plece si el in cateva zile. Urma sa ramana singura in apartament, era f. trista si considera ca numai un catel ii poate alina viata. M-a intrebat cat cer pe el. Nu cer nici un ban, i-am spus, cer doar sa fie indeplinite conditiile de iubire si rasfat pe care le are acasa: mancare multa si buna, pupat mult, plimbari lungi in parc la alti catei si, neaparat, sa doarma in pat. Rabdare si blandete, pentru ca este un catel sensibil. Mi-a spus ca ii poate oferi toate acestea.
M-a intrebat daca mai sunt persoane interesate de el, i-am spus ca mai vrea sa-l vada cineva, m-a rugat cu cerul si pamantul sa i-l pastrez ei, promitandu-mi ca, avand in vedere ca locuiam doar la o statie distanta una de alta, il voi vedea des, va veni cu el in parc sa se intalneasca cu mamica si surioara lui. Eram bucuroasa de aceasta sansa.
„Dar daca se intorc parintii tai si nu le convine? Sa nu il dai sub nici o forma altcuiva! Indiferent ce se intampla, sa mi-l aduci inapoi! Sa nu ajunga, Doamne fereste, in strada!” „In strada? Doamne, cum asa? Nici nu se pune problema. Dar parintii mei iubesc cainii. Il iau ca sa am grija de el, nu ca sa-mi bat joc!”
A venit sa-l ia in dimineata cand tatal ei urma sa plece, a vrut sa il vada si el. Frumos gest, am gandit. Am avut doua semne.. Dar nu le-am vazut atunci: cand sa ies pe usa, mi-a fost imposibil sa gasesc vreo lesa (imaginati-va totusi cate lese sunt intr-o casa cu 6 caini!), iar spre parc (dupa ce am fost cu el in brate la Pet-Shop si am cumparat lesa) aproape l-am tarat, nu vroia deloc sa mearga. M-am gandit doar ca e somnoros…
Am condus-o cu catelul pana la scara (inspirata am fost!). Recapitula cu voce tare: deci apa si boabe junior permanent in castron, mancare gatita de 2-3 ori pe zi, scos afara la ore fixe. Eram mandra. Imi povestise ca i-a cumparat boabe si jucarii.
Ceilalti pui ii uitasem usor. Primeam tot timpul poze si vesti despre ei, eram cu sufletul impacat. Pe el… nu mi-l puteam scoate din suflet si din ganduri. Ma durea necontenit ceva pe dinauntru, asteptam cu timpul sa imi treaca si nu imi trecea, … nu stiam atunci ca era … strigatul lui disperat de ajutor. Am crezut ca este doar faptul ca m-am despartit de el la 3 luni, pe ceilalti ii dadusem mult mai devreme.
Vorbeam cu noua lui stapana aproape zilnic pe messenger. Imi povestea cum doarme in pat, cum o pupa dimineata, cum se tine dupa ea prin toata casa, ca mananca mult si se joaca in sufragerie…
Banuiam in adancul sufletului ca ceva nu este in regula. Ca l-a scapat in fata vreunei masini sau ca l-a pierdut, dar nu indrazneste sa imi spuna. Pe camera web nu mi-l mai arata ca in prima zi, motivand ca s-a stricat. In parc nu venea cu el, motivand ca are scoala in timpul saptamanii, iar in week-end se iveau alte probleme.
Imi spunea ca il scoate dimineata la 9-10, cand se trezeste. Imi pusesem in gand sa o urmaresc intr-o dimineata, macar sa vad daca este fericit cu ea.
Venise ziua pentru al patrulea vaccin. Am stabilit cu ea intalnirea, iar faptul ca mi-a acceptat ora de intalnire si locul mi-a alungat pe loc toate banuielile. Mi-am luat camera de filmat, il asteptam cu jumatate de ora mai devreme in statie, tremuram, eram curioasa cat a mai crescut, daca s-a mai ingrasat.
Dar ea nu a venit. Am asteptat nervoasa sfertul academic, apoi am sunat-o. Avea telefonul inchis.
Atunci mi-a cazut toata lumea in cap. Atunci am stiut ca ceva nu este in regula.
Am mers la ea la scara, am aflat usa unde sta, am sunat. Nu era acasa. Am strigat numele catelului la usa… Nu se auzea nimic. Plangeam si nu stiam ce am de facut mai departe. O sunam, vedea numarul meu si inchidea. Nu am pacalit-o nici cu numar secret. Nici cu mesaje: vino sa iti dau bani de vaccin. Am stat cateva ore la ea la usa, dar se intuneca si trebuia sa plec. Nu avea lumina pe scara si … se speria lumea de mine! Intrebam vecinii: o cunoasteti pe Madalina care are un catel? Mi se raspundea invariabil: „Da, dar nu are nici un catel” sau „Da, a avut un catel, dar nu-l mai are”. Nimeni nu stia ce s-a intamplat, iar eu nu stiu cum am supravietuit disperarii.
Am aflat in cele din urma ca … l-a tinut vreo doua zile, dupa care … s-a plictisit si i-a dat drumul pe strada! Vai! Trecusera doua saptamani de atunci! Sigur nu supravietuise frigului crunt care se lasa noptile, sigur nu stiuse sa isi caute mancare si adapost… Sufletul meu! Catelul meu nascut in pat, in mana mea! Catelul care dormea numai pe mine, in pat! …
Am mers acasa, am facut afise la imprimanta cu poza lui, am impanzit zona cu ele. In cele din urma, m-a sunat o femeie spunandu-mi ca a gasit un catelus acum vreo 4 zile care seamana. Zona nu prea era cea in care fusese abandonat, cu doua zile in urma cineva il vazuse in alta parte … deci nu credeam ca este el. M-am dus totusi sa-l vad. Toata viata ma va marca imaginea: femeia care il tinea in brate in usa apartamentului, ochii lui sfasietor de tristi care… nu ar fi avut voie sa fie asa niciodata!… Mi-a spus ca il recuperase din fata blocului intr-o zi ploioasa, ca era disperat, plin de purici, coastele ii ieseau prin piele si … un mos il batea pentru ca latra noaptea!
Se prinsese ca fusese crescut la boc, pt ca era obisnuit cu liftul. Uneori il mai lasa singur pe afara, in speranta ca stapanul lui il va gasi. Cum sa il gasesc … daca eu nu-l cautam? Eu il stiam ca doarme in pat si ca mananca numai bunanati…
De atunci nu am mai putut lua legatura cu Madalina, dar am rugat un vecin de-al ei sa imi aduca de la ea carnetul de sanatate al puiului. Mi l-a inapoiat impreuna cu toata punga primita la adoptie: oase, jucarii, calciu, castroane … toate neatinse! Inclusiv o punguta de 250 gr de bobite, nedesfacuta! Incredibil! Sunt convinsa ca nici macar mancare nu i-a dat in ziua cand l-a tinut la ea! …
Acum este din nou acasa, in patul unde s-a nascut, cu parintii si surioara lui. Se joaca mult, mananca mult, doarme mult … dar parca o tristete in ochii si in sufletul lui nu va disparea niciodata de acolo. Si, clar, nici din sufletul meu!

In urma cu trei ani catelusa unei colege tocmai facuse pui si nu putea tine atatia asa ca i-am cerut si eu un catel.Tocmai ma mutasem cu iubitul meu si cum ai mei nu ma lasasera sa tin un catelus,aceasta era ocazia perfecta,asa ca am plecat sa imi iau pufuletele.Nu ma asteptam sa fie asa mic.Mi-a placut foarte mult,era un ghemulet maro si curios.
De frica ca nu ma lasa soferul in maxi taxi cu micul meu cutulache l-am pittit in geaca.In drum spre casa am vazut ca nu avea stare,se tot foia,am gandit ca ee e frica de masina,cand colo chiar cand am ajuns la destinatie am simtit ceva fierbinte pe piele,scumpa mea Nora(asa am numit-o) facuse pipi pe mine.Norocul meu ca era mai sus ca daca nu,credea lumea ca eu am facut pipi.
Ajunse acasa m-am gandit sa ii fac culcusul,sa ii pregatesc farfurioara,unde sa isi faca nevoile si toate cele necesare,dar nu prea ii pasa ei de asa ceva,locul preferat pentru nevoile fiziologice era covorul meu nou nout.
Intr-o zi am plecat de acasa si nu am putut sa o iau cu mine,asa ca am lasat-o in casa.Cand ne intoarcem acasa,ia catelul daca ai de unde.Cutu cutu,dar cutu nimic.
Ma gandeam la ce era mai rau(a iesit pe langa mine cand am plecat de acasa),am cautat in cosul de gunoi,in pat,in aragaz,dupa calorifer,in baie,peste tot.O strigam dar ea nimic,se bagase pe langa pat in spate de tot,cred ca de urat,ca era cam fricoasa.
Mititica ce drag imi era de ea.Si acum ma mai gandesc la ea.Era asa micuta si imi rodea patul in timp ce dormeam.

Am un papagal.In fiecare zi face baie canta,mananca graunte speciale ii mai dam drumul si prin casa antistres cateva ture.

Am acasa doua pisicute tare jucause si dragalase. Una are 5 ani iar cealalta 2 ani. Dimineata imi dau trezirea printr-un mieunat si imi dau de inteles ca le este foame. Dupa ce mananca se aseaza fiecare pe fotoliu si incep sa isi curete blana. Acest ritual dureaza destul de mult. Apoi se odihnesc cateva ore bune. Dupa-amiaza mai primesc o portie de carnita in sos la pliculet dupa care mai atipesc putin timp. Spre seara se joaca una cu cealalta, se alearga prin casa pana incep sa se infurie una pe cealalta si abandoneaza jocul. Seara inainte de culcare mai primesc o portie de bobite dupa care se pun la somn pana a doua zi de dimineata.

:Xvreau tricourile

ca orice girl am si eu o pisicutza.....pe care o ador.......mereu merge cu mine peste tot........asta conteaza mai putin.....ozi obisnuita in viata ei decurge intrun mod diferit de fiecare data......incepe ziua prin a ma trezi la ora 7....;)))))pare ireal dar asa face.....jida cu labutza....pe mana mea:X:X:X:X.......ma trezeste pentru k ii fomitza....iar dupa ce papa bate cu labuta in usa k vrea sa iasa afara.........e foarte simtita ji nu isi face nevoile pe unde apuca:X:X::X::Xde asta o iubesc enorm:X:X::X:::X:X:imi place sa o enervez trecand prin fata ei diferite obiecte o ador knd e nervoasa:X::X:X::Xsi ea ma iubeste stiu:X::X::X:X::X

de ce nu participati? trebuie numai sa scrieti niste texte dragute in care sa va prezentati prietenii cu 4 labute. curaj :)

Eu am o catelusa foarte frumoasa care are 8 ani. Numele ei este Carla. Cel mai mult ii place sa iasa afara sa se joace cu ceilalti catei si sa se plimbe. Ii place sa alerge dupa pisici dar nu le face nimic, chiar se joaca cu ele. Cand e in casa vrea sa fie in centru atentie, toata lumea sa o iubeasca si sa o alinte. :)

buna ziua
am trimis si eu un texte , acu' 2 zile despre Fitza mea, pe adresa hotcity.ro.
din pacate nu sunt sigura daca a ajuns si daca am procedat corect........

am o pisica foarte jucausa si foarte frumoasa face anumite lucruri frumoase

Bellutza mea are 5 luni :D Est un pui de rotweiller.. Stiu ca nu prea i se potriveste numele dar e atat de dragutza si jucausa.. Dimineata ma trezeste la ora 5, ceea ce e destul de bine pt k la 6 jumate trebuie sa plec si eu la liceu :) La ora 6 cand eu sunt gata de plecare, iesim la plimbare jumatate de ora, sa`si faca si ea toaleta de dimineata :P La 6 jumate intram inapoi in casa iar Bellutza mea ramane singurica dupa ce bineinteles face cateva scene de latrat pt k nu vrea sa ramana singurica. Pana la ora 2 cand ma intorc eu de la liceu, ea sta singurica, nu prea cumintica.. latra, musca tot ce prinde, mananca ca o vacuta :)) La 2 cand vine eu, iesim iar la plimbare, adora sa se plimbe prin iarba, in parc.. are cativa prieteni care au aceleasi ore de iesit la aer.. ea se distreaza, alearga.. eu stau pe banca si o privesc :)) Daca este frumos afara stam chiar si o ora jumate, dak este mai urat, jumatate de ora ii ajunge. Ne intoarcem acasa.. ea trista se duce in bucatarie, langa mancare, pune botul pe labe si sta suparata. Eu ma duc in camera sa invat, vine dupa mine, face iar scene, s urca pe usa, impinge, latra, plange. Eu o las in pace, dak vede k nu o bag in seama, se linisteste si se duce sa se joace cu jucariile ei acolo. La ora 4 cand vine tata de la serviciu, mai are o portie de jucat si alintat. La 5 cand vine mama, se duce iar repede in bucatarie, si pune botul pe labe, pentru ca stie k o cearta pt toata dezordinea pe care a facut`o cat a stat singura, si pe care eu bineinteles ca nu am avut cand sa o curat pt ca am avut teme de facut. La ora 6 mai iesim la o plimbare, apoi venim in casa sa facem baitza, o data la 2 zile. Ador sa am grija de ea si sa ma plimb cu ea. Se uita atat de trista la mine cand o cert incat nu pot sa`i mai zic nimic, doar sa o iau in brate si sa o alint. E inca mica, ma gandesc stupefiata la momentul cand o sa creasca si o sa se faca mare, si o sa trebuiasca sa`i cumpar o lesa mai groasa si sa ma chinui sa o trag pe strada sa nu fuga. Oricum, oricat de mare ar fi, ea mereu o sa ramana Beluutza mea mica frumoasa :x M`am atasat foarte mult de ea inca din prima zi, si stiu ca oricate prostii ar face, n`as putea niciodata sa renunt la ea :)

Prieteni cu blana..
daca ar trebui sa-mi imaginez viata in lipsa lor, cu siguranta,ea ar aratga mai trist!Dragostea mea pentru ele a existat mereu ,latent, inca inainte de a le avea in viata mea.Se spune ca oamenii care iubesc animalele sunt mai responsabili in viata si ca au o dimensiune in plus raportat la ceilalti oameni.Citind randurile celorlalti ma bucur de capacitatea extraordinara de dragoste a acestora pentru aceste mici blanite care sunt in grija noastra.Multi oameni nu inteleg ca ele sunt o mare binecuvantare pentru noi toti.Un coleg de serviciu spunea ,pe buna dreptate,ca ar merita statuie pentru ca progresul medical s-a bazat mult pe jertva acestor nevinovati micuti care au servit umanitatea ca animale de laborator.Eu am respectat animalele inainte sa le aduc in camin.Acum imi impart viata cu Mitzi ,luata din parcarea blocului,unde, in stare de soc ranita mieuna sa-ti rupa inima, Muvi pe care am saltat-o dintr-un morman de gunoaie unde mieuna dezorientata si paralizata de teama si Daxi ,motanul mumusel, pe care niste vanzatoare de la magazinul de la parter ni l-au adus la usa dupa ce, cazut probabil de la un etaj ,in soc s-a adapostit la ele in magazin...evident l-am oprit.Daca noi cerem dregoste de la viata, nu e drept ca si noi sa daruim dragoste in jurul nostru? mai ales ,atunci, cand animalutele din casa mea nu traiesc decat pentru a ne iubi inpoi, neconditionat?!Ar trebui,probabil, sa strangem randurie pentru a le reprezenta mai bine drepturile intr-o lume cinica si egoista.