Marti, 01/09/2009 - 15:09 Limmonica
Imi pare rau si mie
Draga Marie Jeanne,
Imi pare rau si mie si asa este. Nu avem revolutionari. Continui sa ma intreb de ce.
Cunoasterea altor tari, a altor culturi am considerat-o intotdeauna o imbogatire. O imbogatire de idei, puncte de vedere si mai ales o largire a orizonturilor dar si o micsorare a perceptiei tarii din care provii - cum e Romania: un punct pe harta intr-un univers infinit.
In 2003 nepotul meu s-a imbolnavit de Hepatita B in urma unei operatii de apendicita. Un doctor italian "Medici senza frontiere", prieten de familie, i-a spus verisoarei mele sa dea spitalul din Alba Iulia in judecata la Bruxelles pentru ca ii va sustine el - el fiind doctor specializat chiar pe ficat. Verisoarei mele i s-a parut un lucru inimaginabil sa mergi contra unei institutii cum e spitalul chiar daca intre timp devenise o victima a acestuia(!). Apoi am adus-o in Italia pentru 3 luni. A fost prima ei iesire din Romania. Atunci a realizat cat de mica si neimportanta e Romania - cat de gresit a fost sa ramana in ipostaza de victima. Atunci mi-a zis: "Acum 2 ani mi se parea un lucru atat de mare sa dau spitalul in judecata. Acum realizez ca as fi putut sa o fac, iar fiul meu cel putin ar fi avut o justitie facuta pentru boala pe care o va duce in spate toata viata. Imi pare rau ca nu am facut-o." Sa iti mai spun ca verisoara mea a cazut din nou victima a aceluiasi spital? Ca a fost la urgenta acum 2 saptamani cu o criza a nervului sciatic si au tratat-o de rinichi si doar cu calmante fara sa ii faca investigatii aprofundate? Ca a mers la Sibiu dupa 4 zile aproape paralizata de le genunchi in jos iar doctorul i-a spus ca daca mai statea 1 zi si jumatate murea nervul si ramanea paralizata pentru ca avea o vertebra rupta(!)? Au operat-o. E bine - speram. Dar ea nu-si va pune problema sa mearga impotriva unui sistem care o hraneste. Toti 3 membrii familiei sunt bugetari. Pentru a avea onoarea de a fi bugetari au trebuit sa-si vanda "votul" pentru a mentine in picioare sistemul care ne ruineaza pe toti, la urma urmei.
Sotul meu continua sa ma impinga de la spate sa fac ceva pentru tara asta. Sa imi exprim ideile. As vrea sa fiu un revolutionar. Insa in Romania mie imi e teama. In Italia am facut-o fara nici o ezitare. In Romania nu stiu cat ma va costa in termeni de nervi si sanatate mintala. Plus ca imi e teama de ridicol. Ridiculizarea este un sport national - nu degeaba s-a nascut "smekerul", imaginea opusa.
Totusi, as spune ca nu putem schimba ceva decat prin exemplu si cu pasi mici. E importanta bunavointa care sunt convinsa ca nu lipseste nimanui. Dar e mult mai importanta initiativa. Care lipseste intr-o tara unde timp de 45 de ani romanii au fost "dusi de manuta". Lipsa de initiativa face parte din natura noastra. Trebuie sa ne obisnuim sa mergem contra naturii noastre si doar asa ne schimbam.
