Imi amintesc ca am facut cunostinta cu Iepurele Alb in urma cu mai bine de 20 de ani. Prin urmare suntem cunostinte vechi. La vremea respectiva, il percepeam ca fiind mult mai mare decat mine, iar eu nu conteneam sa ma consider o Alice gata de a porni in aventura vietii sale pe taramul magiei.

Peste cativa ani, am reluat povestea, de data aceasta fiind eu cea care parcurgeam cu nesat randurile din carte, nu bunicul. Alice mi se parea ca se transformase o data cu mine. Sau poate eu odata cu ea. Iar la Iepurele Alb ma gandeam mai degraba ca la un suflet plapand, care trebuia musai protejat.

Aseara, la avanpremiera “Alice in Wonderland”, am schitat un zambet plin de nostalgie la vederea personajelor tridimensionale, sentimentul resimtit fiind insa unul cu totul nou. Dupa atatia ani, am regasit-o pe Alice intr-un univers al imaginarului mult mai dinamic si efervescent. Si am realizat ca si de data aceasta, transformarea a fost una profunda, Wonderland-ul de alta data conturandu-se intr-un “Wonderground” cu tenta gotica, in care misterul este invaluit de aura unei lupte purtate in deplina maturitate.

Am plonjat odata cu Alice, pret de cateva secunde si fara urma de regret, prin scorbura ingusta si am aterizat brusc in camera rotunda ale carei usi ferecate indemnau la explorare.

Fara sa vreau am intins mana dupa cheia aflata pe masa si am observat cu coada ochiului ca si colega de pe scaunul alaturat facuse acelasi lucru. Pana sa ma dezmeticesc, Alice deja se afla in Wonderland. Iar eu mi-am dorit sa ma erijez in pisica cea zambitoare, maestra in aparitii si disparitii gratioase.

Nu pentru mult timp, ci doar pentru cateva secunde, cat sa ma transpun in pelicula si sa il privesc in ochi pe Palarierul Nebun.

Iar acesta din urma sa ma convinga sa raman pe acel taram, evadand astfel din banalul cotidian, unde lupta cu oamenii este mult mai infricosatoare si mai nemiloasa decat cea cu Jabberwock (monstrul care apara regatul Reginei de Inima-rosie, reprodus aproape perfect dupa ilustratiile originale apartinand lui Sir John Tenniel si publicate in 1871 in cartea lui Lewiss Carroll).

Pe la jumatatea filmului, mi-a fost cat se poate de clar ca acea Alice pe care o stiam eu, mai exista doar ca punct de referinta, neavand nici o legatura cu actualitatea. Alice a devenit destul de cinica si cerebrala, societatea londoneza in care a trait timp de 19 ani, avand grija sa isi puna amprenta asupra modului ei de a percepe lucrurile.

Cu toate acestea, o dimensiune de importanta vitala a ramas neschimbata: puterea si dorinta de a conferi elementelor din viata o noua directie.

Directie, care s-a conturat pe deplin, in urma vizitei in “underground”. Pentru a trece intr-o noua etapa a vietii este nevoie cateodata sa apelezi la amintiri si personaje izvorate din naivitatea copilariei. Si cu surprindere constati, ca desi credeai ca au disparut cu totul, ca si cum nu ar fi existat vreodata, ele sunt tot acolo, in ungherul subconstientului ramas intact. Nevoia de a-ti gasi propriul drum, te indeamna sa revii la ceea ce in urma cu mult timp considerai pierdut.



Un dram de nebunie creativa in tot acest demers este tot ceea ce ai nevoie pentru trecerea in noua etapa a vietii. Iar Alice, dupa numeroase momente de negare, se lasa condusa de Palarierul Nebun pe firul propriilor amintiri. Regina de Inima-rosie devine astfel un rau necesar, iar Regina Alba un antipod.

La mijloc se afla sentimentele, pentru ca in fond si la urma urmei, indiferent cat de multe schimbari a suferit Alice, lupta finala nu se da in mod necesar cu monstrul in carne si oase, ci cu “monstrul” interior. Problema se pune in termeni de alegeri, dat fiind ca odata cu maturitatea, Alice trebuie sa invete sa aleaga singura ceea ce este mai bine pentru propria persoana.

Scena in care Regina Alba ii ofera lui Alice o fiola cu sangele prelevat de la monstrul decapitat, poate soca la prima vedere, mai ales ca este vorba despre o poveste pentru copii. In esenta, asa cum povestea nu mai este aceeasi, nici simbolurile nu mai inmagazineaza energii similare.

O poveste noua si fascinanta pe care eu am denumit-o “Alice in Wonder(ground)” si pe care va recomand sa mergeti la IMAX si sa o percepeti cu sufletul in primul rand, dincolo de mirajul 3D si de efectele ce-i drept spectaculoase.

Johnny Depp mi-a confirmat inca o data motivul pentru care il consider de ani buni cel mai talentat actor (face un rol absolut formidabil), iar Anne Hathaway mi-a aratat fara doar si poate, o noua latura a personalitatii sale.

Din distributie fac parte: Crispin Glover, Johnny Depp, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Matt Lucas, Geraldine James, Lucy Davenport, Eleanor Tomlinson si altii. Regia este semnata de Tim Burton, iar scenariul apartine Lindei Woolverton.

“Alice in Wonderland” va avea premiera in cinematografe pe data de 5 martie.