Cartea este scrisa de Boris Vian, cunoscut mai ales pentru Spuma Zilelor, despre care toata lumea zice la unison ca e cea mai buna creatie a lui. Uite ca eu n-am citit-o dar mi-a picat Smulgatorul de inimi in mana si nici c-am putut s-o mai las.

Ca Boris Vian scrie cinic nu mai trebuie sa va spun, si bineinteles ca si cartea asta se inscrie in aceeasi serie. Smulgatorul de inimi nu este deloc o carte pe care o citesti si apoi plescai din limba, multumit ca lumea merge in directia buna.

Este vorba despre un psihanalist, Jacquemort, care ajunge intr-un sat de la malul marii, chiar la timp pentru a asista o nastere. Nu stim de unde vine, dar ni se explica faptul ca ramane in locul asta pentru ca, in viata, nu iti schimbi locul pentru ca iti place teribil de mult unde te-ai stabilit in final, ci pentru ca te enervau teribil de tare niste chestii acolo de unde-ai plecat.

Jacquemort sustine ca este golit de orice continut emotional si de motivatia de a trai. Scopul lui este sa psihanalizeze toti subiectii pe care care reuseste sa-i convinga. Prin faptul ca ii povestesc de-a fir a par viata lor, el se poate umple cu trairile si visele si convingerile lor.

Clementine, femeia care naste trei prunci, este prototipul mamei exagerate, care isi cocoloseste prea tare copiii. Asa cum vedem multe exemplare in jurul nostru. Din dorinta de a-i proteja, ea le rapeste putin cate putin libertatile, pana cand ajunge sa ii inchida in colivii captusite cu puf si tot ce le trebuie ca sa nu mai aiba nevoie sa iasa.

Satul asta functioneaza dupa reguli ciudate si imorale, care intorc pe dos stomacul unui om normal. Saptamanal se organizeaza aici un targ de batrani, unde acestia, ajunsi intr-o stare deplorabila, sunt vanduti pe preturi de nimic, pentru distractia nepotilor din casele mai instarite din localitate. Armasarii sunt crucificati pentru ca au pacatuit prin pofta lor de sex, copiii sunt potcoviti si preotul tine evenimente de divertisment in care se lupta cu necuratul, in fata enoriasilor care arunca in el cu scaune.

Astea sunt doar cateva exemple. Cartea este suficient de fantastica incat sa te surprinda, dar si incredibil de realista, incat sa te faca sa te gandesti ca este o metafora perfecta a societatii impersonale in care traim. Pentru ca azi, desi nu vindem batrani pe cativa gologani, ii marginalizam si ii scoatem in afara societatii active. Asta este o tema care mai apare si la Michel Houellebecq, cu aceeasi virulenta.

Smulgatorul de inimi este prima carte dintr-o trilogie care nu a mai apucat sa fie scrisa. Dar este suficient de buna incat sa poata sta singura in picioare. Si o excelenta lectura tip fast-food, dar cu efecte pe termen lung. Pe care sa o sorbi dintr-o citire dar sa te faca sa te gandesti mult timp la ea si la ce-a vrut sa zica.