Cu aceasta concluzie s-a terminat convorbirea telefonica dintre mine si prietena mea, dupa ce ne-am intors una catre alta demonstrativ buzunarele pe dos. Au curs de acolo o ata, niste firimituri de la un covrig primordial, o pastila pentru cap, un plasture, un nasture nepereche. Si cand am tras mai tare a picat ultimul un cui, cine stie de pe unde luat. Dar nu si banii de mers la patinoar.

Hai sa patinam in vremuri mai bune. Cine ar fi crezut ca o sa ajung sa aud asa ceva? Dar criza asta m-a crizat de tot. A intrat in mine si in lifestyle-ul prietenilor mei si in alegerile prietenilor prietenilor mei ca-n branza. Despre orice discutam pe lumea asta, de la ikebana pana la hidratarea pielii si locomotivele cu aburi si spray eficient pentru gandaci, subiectul capata in coada cuvantul criza. Avem cos zilnic de criza, buget pentru carti de criza, vacanta de Paste de criza, weekend de criza, iesit in oras de criza, abonament la sala de criza.

Am reusit eu, si vad ca si toti prietenii mei, sa imi pastrez jobul pana in momentul asta. Dar n-are importanta ca de fapt nu s-a schimbat mare lucru.  Nu reusim sa scapam nici zi, nici noapte, de ideea ca totul se poate termina repede si atunci trebuie sa stim exact pe ce sa punem mana. Sa avem niste rezerve din care sa sugem ca un urs in hibernare pe timp de criza. Si sa fim déjà antrenati cu lipsurile, ca sa putem taia repede si din carne vie, in caz ca suntem constransi sa traim o vreme doar cu aer proaspat si apa de la robinet.

Si culmea e ca, desi ma stresez groaznic si vorbesc si mi se vorbeste numai despre asta, nu pot sa zic ca pana in momentul asta am facut asa mari schimbari de atitudine si consum. Poate doar ca dragul de cos zilnic contine acum cel mai ieftin brand de hartie igienica alba, in 2 straturi in loc de 3 si lapte la punga in loc de carton tetrapak. Si imi cumpar ananas proaspat doar o data, nu de doua ori pe saptamana. A, si si la acetona am facut o schimbare drastica, la sange. N-ati observat? Am unghii de criza.

Dar nu putem sa mai cumparam nimic fara sa ne lamentam. Si probabil ca restul de ajustari urmeaza sa se petreaca foarte curand. Pentru inceput, am ramas indiferenta la stirea ca sunt reduceri masive peste tot in oras, desi nu le-am ratat niciodata inainte. Mi s-a parut ca se poate sa skiez si cu skiuri care au 4 ani si am fost surda la ideea ca anul asta trebuie sa am pantaloni mov de ski, ca sa fiu cool. Bine, sa zicem ca astea sunt ifose. Si ca pana la urma e chiar sanatos ce mi se intampla, ca sunt mai atenta la consum si folosesc lucrurile cat pot de mult, pana or sa-si dea obstescul sfarsit.

Dar planificarea vacantelor, achizitionarea unei biciclete, inaugurarea unui cuptor in care sa pregatesc minunatii pentru mine si pentru altii, masa care sta bine pe cele 4 picioare ale ei si cele 4 scaune comode pentru musafiri, astea toate sunt pe hold. Si asta este destul de palpabil si destul de trist si miroase tare de tot a criza pe bune. Vine ziua mea. O sa fie o zi a mea de criza anul asta? Adica o sa aleg prietenii pe muchie si aia care se califica o sa manance si o sa bea din cosul de criza, 2 capere si o bere per pers? Bleah.

Desi practic nu mi s-a intamplat nimic palpabil care sa ma determine sa traiesc diferit, totusi imi gandesc cu totul altfel fiecare actiune pe termen scurt si mediu si lung. Mai sunt unii care zic ca ce naiba, criza asta e doar o paranoia generala, fara motive reale, mai ales in Romania. Dar mie nu mi se pare asa. In momentul in care esti foarte stresat si faci totul diferit. Iar cei din jur sunt foarte stresati si fac totul diferit. Si lumea nu mai doarme noaptea (si nu ma refer la bancherii americani), atunci eu cred ca e adevarat. Traim o ditamai criza. Si abia astept sa vina timpuri mai bune, ca sa pot patina in voie.