De vreo 2-3 ani de zile observ cu stupoare ca din ce in ce mai multe prietene si cunostinte pica secerate de virusul maternitatii. La inceput am privit intregul proces cu duiosie, “ce frumos va avea un copil, trebuie sa fie minunat. In cativa ani probabil voi avea si eu”.

Dupa o vreme mi-a trecut duiosia si doar m-am mirat. Ce ma surprindea nu era atat faptul ca isi propuneau sa devina parinti, si eu vreau sa am copii intr-o zi, cat relaxarea si rapiditatea cu care luau acesta decizie. Ca si cum ar fi cel mai usor lucru din lume.

Azi luam masa cu ei discutand despre vacante in strainatate si peste o saptamana ea imi povestea chicotind la o cafea ca incearca sa faca un copil, dupa ce eu tocmai povestisem cu ingrijorare ca nu imi gasesc cizme pe placul meu.

Si apoi toata intalnirea devenea un soi de zona crepusculara in care lucrurile urmau cu totul alta ordine, cea materna.

Dupa vreo cateva surprize de acest fel am inceput sa ma pregatesc psihic. Stiam asa in principiu persoanele care si-au propus sa aiba un copil in viitorul apropiat si am decis ca imi voi imagina deja ca sunt pe calea conceptiei, deci in momentul in care vor avea succes, surpriza zero. Pe de cealalta parte mi-am facut o retea imaginara de persoane care in viitorul apropiat nu aveau planuri parentale.

Persoanele acestea erau in imaginatia mea asemeni mie, terorizate de responsabilitatile unui copil, atrase insa de ideea de a deveni parinte in vreo 5-10 ani. Impreuna formam un soi de trib al femeilor speriate de maternitate cu planuri sa cheltuiesca banii doar pentru propriile placeri.

Printre insemnele tribului se numarau: excursiile de weekend, cheltuieli exagerate si nejustificate, planuri pentru vacante de 2 luni in jurul lumii si discutii filosofice de genul “cum as putea sa imi fac viata cat mai placuta”.

Desi grupul acesta era complet imaginar existenta lui virtuala ma facea sa ma simt mai bine in ideea ca “uite, mai sunt si altii ca mine”. Iar presiunea sociala care ma intreba din priviri de ce nu vreau sa fac inca copii disparea ca prin farmec.

Grupurile imaginarea au insa un singur dezavantaj: nu sunt reale, astfel ca din tribul meu de nemame au inceput pe rand sa plece membrele care niciodata nu si-au dat acordul de participare. Iar surpriza a fost inlocuita de groaza “uite, ca nimeni nu e ca mine si nu in sensul bun”.

In prezent tribul meu de mohicane numara un singur membru, pe mine. Dar cum eu nu sunt creata de Cooper nu ma jenez sa aduc noi membri in trib. E cineva interesat?