In vremurile comunismului stresul nu exista decat ca termen in fizica. Deci din acest punct de vedere romanii erau in siguranta. Insa o altfel de amenintare la fel de subtila si la fel de raspandita precum stresul actual ne pandea pe toti: gandacii de bucatarie.

Toti e poate un cuvant prea general dar majoritatea locuitorilor de apartamente stramte si ingramadite in blocuri igrasioase intra in acest "toti". Pentru ca in orice bloc exista macar un vecin mai murdar care ca un facut atragea in edificiu tot soiul de lighioane.

Dupa ce apartamentul respectiv devenea sediul central al faimosilor gandaci de bucatarie, atunci acestia se incolonau si incepeau invadarea vecinilor.

Imi amintesc ca in prima instanta era chemata Deratizarea. Dar se pare ca tovarasii stropeau mai mult cu apa pentru ca ucigasii profesionisti plecau dar in urma lor trupele de gandaci isi continuau marsurile de cucerire.

Acum prezenta vreunei insecte in casa e o chestiune de ras. Pai cum altfel daca imediat scoatem Raidul si ucidem orice furnica. Dar in vremea comunismului otrava era la fel de rara precum mancarea. Era greu de obtinut si trebuia sa dai ceva important la schimb.

Pentru o sticluta cu Verde de Paris (ce denumire romantica) trebuia sa oferi chestii grele, ca nu in fiecare zi iti cumparai otrava sa omori colonia proprie de gandaci.

Punctul vulnerabil al fiecarui apartament era gheul. Cand auzeai pe cineva ca se plange de gandaci sigur adauga la un moment dat "vin pe gheu". Se pare ca tevile acelea erau mijlocul de transport preferat al gandacilor. De aceea prima chestiune pe lista interna a fiecarui chirias era izolarea cat mai buna a gheului.

Gandacii de bucatarie aveau capacitatea fenomenala de a manca tencuiala. Ba chiar si zidaria. Nici cimentul nu li se putea opune. Impotriva lor exista un singur remediu: vata de sticla. Sincer nici acum nu stiu bine ce e dar imi amintesc voci ingrijorate care faceau trafic de vata din sticla: "Da am luat de la Maricica niste vata de sticla si mi-am infundat gheul ca nu se mai putea".

Ce ma uimeste pe mine e ca dupa ce ani de zile am ascultat adultii depanand povesti de groaza cu gandaci, brusc dupa 1989 acestia au disparut complet din conversatie. Ca si cum nu ar fi existat vreodata.

Iar locul povestii cu persoana aia care atunci cand intra in bucatarie batea din picior sa sperie gandacii a fost luat de oameniiii care cedeaza nervos din cauza stresului. Azi nu mai traim sub amenintarea gandacilor ci sub cea a astresului. Oare asta inseamna ca stresul e un soi de gandac?