Mi-aduc aminte si acuma de prima mea bicicleta pe care am primit-o cadou de la unchiul meu. Era destul de mare pentru mine si foarte rosie. Bunicul meu era medic in orasul unde am crescut, asa ca aveam acces pe stadionul central unde nu intra nimeni fara "autorizatie". M-a luat de mana si am mers usor pe langa bicicleta pe aleile acelea unde sportivii alearga inainte de meci sau la antrenamente. Nu mai stiu exact cum am inceput sa merg singura, fara sa ma tina el de spatele bicicletei insa imi aduc aminte sigur de momentul cand am cazut prima data. Acum, cand ma uit in ogldina si imi vad cei doi dinti din fata, ciobiti cu drag de o bordura, nu pot sa uit cand am mers prima oara pe bicicleta.

In orasul unde am crescut eu avem un deal mare si frumos, in varful caruia este o fabrica de bere, iar jos in vale incepe strada mea. Cand am crezut eu ca stiu sa merg cum trebuie pe 2 roti m-am urcat in varful dealului si .... varrrrrrr am ajuns la poarta casei de parca ma teleportase cpt Picard din Stratrek. Cand ma gandesc acuma nu-mi vine sa cred ca am avut norocul sa nu-mi rup gatul, capul sau vreun picior.

Cand am crescut mi-am dat seama ca bicicleta este un accesoriu periculos, mai ales cand este folosit de catre masini. Tin minte ca m-a trimis bunica la piata dupa niste lapte si altele necesare si cand ma intorceam linistita ceva m-a lovit. Pe principiul "fal, fal, fal ... poc" am cazut in mijlocul strazii. Un sofer foarte "atent" a deschis portiera sa iasa din masina fix cand eu treceam pe langa el.

Cand am ajuns in Bucuresti eram fascinata de metrou, de tramvai, autobuze si taxi asa ca nu mai vedeam utilitatea bicicletei. Acum, dupa multi ani de stat in capitala mi-am dat seama ca nu e nimic mai usor de folosit ca sa te deplasezi decat o bicla (propiile picioare nu se pun, desi imi placea cand eram studenta sa vin din Piata Romana pana in Militari pe jos).

Pentru ca stau la bloc nu m-am gandit ca as putea avea o bicicleta. Au venit intrebarile parintilor "unde o tinem", "ocupa spatiu", "faci mizerie in casa cand o cari pe balcon". Ca sa nu ma supere, tata mi-a zis ca "Nu-ti cumpar bicicleta dar daca castigi una iti promit ca o sa facem cumva sa o pastrezi", vorbe care m-au distrat foare tare.

Asa ca acuma mai ramane doar sa castig ca al meu tata sa fie de acord cu bicicleta la bloc.... sa am si eu un mijloc de transport decent pana la birou si sa imi pastrez silueta ;)

Articolul face parte din concursul Iubim bicicleta, in care cititoarele noastre povestesc experientele lor pe bicicleta si ne dau idei noi de trasee. Materialul este scris de Liana Mitroi.