Soacra Mica vine de dincolo de Prut, carevasazica din Republica Moldova, iar acum ne scrie din alte strainataturi, carevasazica de la Bruxelles. Nu stim cum o cheama, caci in lumea reala trebuie sa-i sclipeasca nimbul de ingeras. Ce scrie? Pai, scrie mestesugit despre fel de fel de lucruri, inclusiv dintre cele care i-ar face pe unii sa roseasca, insa mai ales din cele care te ung pe suflet.  

Nadia: De ce soacra mica? Am vazut ca facusesi la un moment dat o lista de titluri hazlii si mai mult sau mai putin arbitrare pe care si le poate alege cineva pentru un blog, dar de ce l-ai ales tu pe asta?

Soacra Mica: Apelativul Soacra mica a rezultat dintr-o logica de evenimente si asociatii. A ajuns sa ma reprezinte atat de bine incat mi-e frica. Totul a inceput de la un forum pentru mamici. Promotia noastra avea mai multi baietei decat fetite, asa ca de pe la 6 luni, de cand am inceput sa inserez pe forum poze cu fata mea in fundite si rochite, m-am ales cu trei cereri in casatorie: din Japonia, Franta si Kazakhstan. Asa am capatat statutul de soacra iar ginerele meu din Kazakhstan continua sa primeasca cadouri de la soacra sa de la distanta de meridiane. Mi-e drag apelativul si pentru ca reprezinta o traditie de pe meleagurile mele. Soacra Mica in Moldova e numita mama miresei. S-apoi cuvantul soacra se potriveste de minune cu caracterul meu rebel. Cu felul meu, uneori picant si folcloric, de a-mi exprima gandurile si trairile.

Nadia: Mi-ai spus ca tii ca interviul sa nu-ti dezvaluie identitatea. Pai de ce tii la anonimat?

Soacra Mica: Anonimatul e doar o optiune. Nu e o arma pe care o folosesc impotriva cuiva, dar un paravan dupa care ma simt mai in siguranta cand descriu realitati care socheaza prin sinceritate. Daca as fi scris poezioare cu fluturi si curcubei, nu cred ca as fi avut nevoie de anonimat. Si poate ca nici de blog.

Nadia: Spune-ne totusi, atat cat poti sa ne spui, cateva lucruri despre soacra si de ce scrie ea.

Soacra Mica: Soacra Mica locuieste la Bruxelles. Se inspira nebuneste din promenadele din cimitirul de langa casa. Imi place sa gandesc in ritm de pas. Detasata de cei vii printr-un zid, ma ascult in liniste pe mine insami. Din aceste plimbari au pornit monoloagele pe blog . Cred ca fac parte din persoanele care nu se plictisesc niciodata cu sine insasi si am atat de mult de impartasit, incat la un moment dat mi-am spus ca e pacat sa pastrez unele reflectii doar pentru mine. Fiecare om e un roman nescris. Eu am timp sa scriu cateva capitole. Si o fac pe pagina mea virtuala.

Nadia: Ce o face pe soacra, care teoretic ar trebui sa fie poama acra, sa vrea sa vorbeasca oamenilor despre relatii cu atata intelegere? Articolele tale sunt aproape terapeutice, as zice. Dar de ce vrea soacra sa fie terapeut?

Soacra Mica: Desi gasesc mereu cuvintele necesare pentru a comunica usor cu ei, indiferent de mentalitate, mie mi-e frica de oameni. Tocmai pentru ca ii inteleg foarte bine. Mai ales mi-e frica de durerea si suferinta lor. Eu nu am vocatia de a compatimi oamenii. Ma pierd in fata durerii lor, ma simt neputincoasa. Atunci incerc sa ma exprim prin articole. Daca ele au efect terapeutic, ma bucur nespus. Desi banuiesc ca pentru multi lasa si un gust de poama acra.

Nadia: Si daca tot esti un soi de terapeut...se scriu atatea carti motivationale si cu instructiuni de tipul Cum sa-ti mearga bine/cum sa il cuceresti/cum sa aia, cum sa ailalta. Te-ar tenta sa publici asa ceva?

Soacra Mica: Chiar daca as scrie ceva de genul acesta, apoi precis ca nu intr-un format de receta pentru un fel de bucate exotice care impresioneaza pana ajung in stomac. Mie imi plac lucrurile durabile, insa ele nu se confectioneaza intr-o noapte. Deseori, ca sa intelegi un lucru pana la capat trebuie sa depasesti o suferinta, s-o accepti si sa te detasezi treptat de ea. Multi insa asteapta solutii simple, prefabricate. Eu nu le am.

Nadia: Ai scris despre diversele motive ale nefericirii unei femei: despre inhibitii, complexe, chiar si frumusetea sau inteligenta ca dezavantaje. Deci stim ce e sau ar putea fi de rau. Dar ce-i de bine? Din ce calitati, din ce soi de atitudine se extrage cel mai bine fericire?

Soacra Mica: Inhibitiile, complexele si frustrarile izvorasc direct din copilarie, din educatia infecta pe care multi dintre noi au primit-o. In unele cazuri nici nu pot s-o numesc educatie, ci dresare, ca la circ. Pentru ca o educatie sanatoasa e atunci cand copilul nu simte ca este educat. Cand se simte un partener cu drepturi si responsabilitati egale, un membru al familiei, nu un animal de companie, cu performantele caruia te lauzi la vecini si in lume. Cat de fericit poate fi un om dresat?  Eu pot sa va spun cat de nefericit poate fi.

Primul pas spre fericire ar fi acceptarea de sine. Cu toate succesele si rateurile deopotriva. O acceptare sincera, pe alocuri cu umor si autoironie, ca sa decurga mai usor. Odata cu ea apare respectul de sine, o calitate care atrage oamenii tot atat de usor ca florile exotice. Si aici se desfasoara unul din paradoxurile relatiilor umane: atunci cand te respecti (adica nu-ti neglijezi interesele), oamenii nu numai ca nu te resping, dar incep sa te aprecieze mai mult. Cand ajungi sa traiesti in armonie cu tine insuti si cu cei din jur, te apropii inevitabil de fericire.

Nadia: Observ ca ai o mica pasiune pentru ce scrie Rodica Ojog-Brasoveanu. Deci, te rog, fa-i putina reclama, multa lume cred ca nici n-a auzit de ea. De ce iti plac cartile ei?

Soacra Mica: Rodica Ojog-Brasoveanu e revolutia mea lingvistica. In postul “Limba si orgasmul” o numesc amanta mea. Cartile ei mi-au trezit senzualitatea fata de limba romana, complet atrofiata si inlocuita cu carti in limba rusa. Ea m-a dezbaierat de complexele limbii, de care sufera orice basarabean nascut in tara sovietelor. Am descoperit-o absolut intamplator hoinarind prin librariile Bucurestiului. In primul meu sejur liber de obligatii, fara cozi pe la ambasade, hoinareala curata prin Bucuresti, cu rucsacul in spate. Ma gandesc cu fiori la cat de aproape era sa ratez prima ei carte reperata in libraria de la Mall.

Pentru mine, lectura cartilor ei e un deliciu. Un ritual intreg. Nu pot s-o citesc in metrou sau pe drum. Ma gatesc din timp s-o savurez. Doar acasa, in odaia mea, in liniste, in semiintuneric, in pat . Ii scanez si-i simt fiecare cuvant pana la cel mai mic atom. Imi place intriga abila si umorul inedit. Ma atasez nebuneste de personajele ei. Le vad in fata mea in cele mai intime gesturi si miscari. Ma face sa indragesc pana si un criminal. Asta numesc eu talent scriitoricesc, darul de a subjuga prin cuvinte.

Nadia: Ai scris acum ceva vreme despre blogosfera feminina moldoveneasca. Cum se mai prezinta ea acum? Asa in general precum si in comparatie cu alte blogosfere feminine din care mai servesti, pentru ca internetul e un loc multicultural.

Soacra Mica: Eu cred ca se reprezinta bine, dar intr-un ritm mai specific, de adagio. Nu stiu daca e bine sau rau, important e ca ritmul evolutiei sa fie firesc, nefortat. Bloggingul trebuie sa-ti placa intr-atat incat sa nu regreti timpul investit. Cand acesta devine o povara, cand te intrebi oare ce sa mai scriu azi?, cand nu mai scrii din placere, dar din obligatie, dintr-un sentiment de culpabilitate fata de cititor, lucrurile se complica. Vad multe bloguri bune de femei care isi iau avantul, dar nu dureaza in timp. Poate pentru ca femeile se descurajeaza mai repede?

Nadia: Dar ce-i cu termenul asta de blogosfera feminina, pana la urma, de-l folosim si noi si l-ai folosit si tu? De ce ar trebui promovate suplimentar blogurile femeilor?

Soacra Mica: Asa cum am scris mai sus, cred ca femeile se descurajeaza mai repede decat barbatii. Chestiune de psihologie. Sunt mai sensibile la feedbackuri, care, regretabil , dar asa este, deseori au menirea sa atace autorul si nu ideile acestuia. Anume din acest motiv, eu consider ca blogosfera feminina trebuie sa fie sinonima cu solidaritate feminina. Dar una temporara. Pana cand se pune pe picioare. Ca intr-o zi sa ne para termenul tot atat de ridicol ca « blogosfera barbateasca» .

Nadia: Poti sa-mi recomanzi 3 bloggerite care iti plac foarte mult?

Soacra Mica: Nata Albot,  Ena,  Antonita Fonari .

Nadia: Dar trei articole de pe propriul blog?

Soacra Mica: Unde se termina frumusetea si incepe circul…, Un colac de sufletul dragostei, Iubirea si ciorapii.