Gia (zisa si papadia), pe care o cheama de fapt Giorgiana, are 22 de ani si e din Arad, dar momentan se gaseste in alte zari de soare pline, unde ne-am dori sa ne aflam si noi (sau cel putin eu.)  Adica la Paris. De-acolo, scrie pe blogul ei, care are pe frontispiciu o celebra fotografie devenita simbol al pacifismului, diverse lucruri pline de franchete pe alocuri poetica. 

Nadia: Cine este Gia si de ce blogareste ea?

Gia: Gia este Gia dintotdeauna, e o prescurtare a prenumelui meu pe care o folosesc oamenii de cand ma stiu. Giapapadia e o porecla pe care mi-a dat-o un baiat in copilarie. Blogaresc in general din placere si uneori fiindca am impresia ca as avea ceva de spus. Imi place sa fiu citita, sa primesc feed-back, sa fiu contrazisa, criticata sau laudata dupa caz. Imi place sa scriu, dar pe blog o fac doar rezidual, posturile mele sunt majoritatea scrise in graba si surprind un moment, o stare sau o reactie scurta. Nu sunt prelucrate pentru a fi publicate.  A, si este cam ultimul meu refugiu de limba romana, in general sunt obligata sa scriu in franceza sau engleza.

Nadia: Carevasazica locuiesti la Paris- spune cum si de ce ai ajuns acolo.

Gia: Am venit pentru facultate. La inceput eram inscrisa intr-o dubla diploma de media jurnalism si stiinte politice in limba engleza. M-am mutat dupa un an si fac acum tot o dubla-specializare in drept si stiinte economice, de data aceasta in franceza, la Sorbona. Partea de stiinte politice si sociologie e integrata in program.

Nadia: Noi astia care n-am vazut Parisul ni-l imaginam extrem de foarte nemaipomenit, romantic, inspirator de elanuri artistice. Cum e, e de fapt, sa locuiesti acolo? Exista mult-cantatul spirit boem al Parisului?

Gia: Exista, dar spiritul boem vine mai mult din faptul ca e un oras de avangarda, mereu in schimbare. De asta exista o anume inspiratie artistica de tip parizian si nu neaparat fiindca e un oras romantic. Sigur, poate fi chiar foarte romantic, dar asta e o obsesie mai mult a celor din exterior. E destul de greu sa locuiesti aici, totul e mereu foarte complicat. Ca student ai multe beneficii. Uneori il injur, alteori imi place, alteori mi se pare o curva de oras.

Nadia: Ai putea/ai vrea sa ramai acolo definitiv?

Gia: As putea. Nu cred ca as vrea sa raman definitiv,  e un cuvant destul de mare. Inca imi place Romania, a ramas pentru mine un spatiu mai haios, mai cald, mai plin de prieteni si familie. As ramane o vreme, dupa care m-as intoarce. Sau as alege ceva care sa ma ajute sa calatoresc mai mult. Imi place si in Paris, recunosc. Poate fi mereu un oras care sa te dezvolte ca om.

Nadia: Ce inseamna blogul pentru tine? Cam cata importanta ii acorzi, ce astepti de la el?

Gia: Blogul este in primul rand o noua forma de auto-publicare. Eu asa vad treaba. Este o publicatie mai rapida, mai accesibila si personalizata. Intra cine vrea, rezista cine are o chestie cat de mica de spus. Nu sunt genul de persoana care ar spune ca "scrie pentru ea". Daca as avea nevoie sa fac asta, as tine probabil un jurnal privat. Dar nu e nici locul in care dau ce-i mai bun. Nu pot sa spun ca ii acord o imensa importanta. Asta imi si place la blog: nu cere nimic de la mine. Daca am chef sa scriu o prostie, o scriu. Daca am chef sa scriu o chestie care ma doare, o fac si pe aia. Este in principiu un exercitiu de deschidere, eu sunt in realitate destul de introvertita. Pe de alta parte, probabil chiar si un text fictiv spune mai multe despre mine decat un alt profil oarecare. Imi reflecta deci personalitatea. Nu astept nimic deosebit de la el, decat in termeni afectivi.

Nadia: Scrii lucruri foarte personale, functioneaza blogul pentru catharsis?

Gia: Da, de minune. In plus, exista foarte putine lucruri pe care nu le-as scrie pe blog. Uneori o fac ca sa ii protejez pe altii, alteori fiindca nu merita.

Inca de cand eram mai mica imi placea sa fiu pe scena. Culmea insa, daca in public era intuneric, daca erau foarte multi oameni si deci foarte multi necunoscuti, imi era mai usor. Aveam si am inca uneori trac doar in fata cunoscutilor, am un simt foarte dezvoltat al penibilului in fata lor. Ei bine, blogul a fost scena in care am scapat de inhibitiile astea, in care foarte multi cunoscuti si necunoscuti deopotriva imi citesc lucrurile cele mai intime. E un sentiment destul de pervers, imi place mai ales sa ma joc cu tot ceea ce e jenant pentru altii de recunoscut. Dar imi da cel mai placut sentiment de libertate sa stiu ca nu am fete diferite fata de diferiti oameni, ca pot spune orice in fata tuturor. Pana si maica-mea imi citeste blogul. E destul de greu sa o calmez dupa ce citeste despre iarba si sex cu femei. Dar e mereu o persoana deschisa in final. Nu am nevoie sa stiu ca ma aproba, ci doar ca am o mama cu mintea deschisa. Si imi place chestia asta de mor.

Nadia: Blogul tau e plin de poezie/proza poetica. Cum se arata vana poetica, e mai degraba cautata, mai degraba spontana- te Loveste si trebuie sa scrii?

Gia: Curios, nu mi-a placut niciodata sa citesc sau sa scriu poezie. Nu stiu cand am devenit asa o tarfa lirica. Exista cativa autori moderni si contemporani care m-au invatat sa iubesc poezia si proza poetica. In special suprarealistii, incepand cu Gellu Naum sau poetii moderni precum Sylvia Plath.

Asa cum am mai spus insa, posturile de tipul asta sunt ceva in genul unui instantaneu. Reprezinta stari, imagini. Ma loveste si in cateva minute public postul. Asta daca nu e o chestie care ma chinuie de mai multe zile si pe care trebuie sa o "dau afara".

Nadia: Ai vreo ambitie cu directie literara? Sa zicem, sa publici o carte...

Gia: Da, ma tenteaza, dar nu acum. Nu ma simt destul de pregatita, inca mai am multe de invatat, de citit, de digerat. Ma vad inca un copil in de astea.  Am inceput sa lucrez la o piesa de teatru, nu am mai facut-o niciodata pana acum. Repetitiile de teatru imi dau insa mereu o stare foarte aparte, asa ca pe langa ca imi place sa fiu pe scena, mi-ar placea sa imi incerc norocul si scriind piese de teatru pe care sa le "mut" apoi in scena. Deocamdata nu prea am timp de asa ceva.

Nadia: Mi-amintesc ca mi-ai spus, la un articol de-ale mele in care ma plangeam ca ma acuza lumea de atitudine “emo” si ultra-depresiva, ca ti s-a zis si tie. Cum te impaci cu asemenea etichete?

Gia: Mie personal mi se cam rupe de etichete. Uneori o fac de-al dracului, fiindca exista oameni care au impresia ca pe blog trebuie sa fii mereu detasat, amuzant, indiferent. Mie nu imi e frica sa fiu depresiva, penibila, destrabalata sau indragostita.

Deci nu ma prea "impac" cu etichetele de genul asta. Pur si simplu le ignor. Incerc doar sa redau umanul: viata in castigurile si rateurile ei, in toata absurditatea si penibilul de care este capabila si de care noi suntem capabili uneori. Prostia si naivitatea mea, a noastra. Cu multa fericire si mult rahat, de multe ori mult mai mult rahat decat fericire. Ceea ce pot sa spun in fata tuturor, pot sa recunosc fata de mine insami. Si invers. E foarte important. E aproape libertatea absoluta.

Nadia: Acest interviu este destinat rubricii despre blogosfera feminina. Crezi ca exista o “blogosfera feminina”? Au blogurile femeilor ceva deosebit care merita promovat?

Gia: Nu. Sincer la inceput faceam misto de bannerele astea cu "Sustin blogosfera feminina". Nu am ce sa sustin, se sustine ea singura. Intr-o publicatie ca asta de cultura urbana feminina, da, e ok, nu am nimic impotriva. Dar nu simt si nici nu vreau sa simt o prapastie intre blogurile feminine si cele de barbati. Exista o groaza de bloguri foarte bune pe care scriu barbati. Unii dintre cei care scriu au orientari sexuale diferite. Imi place sa vad blogul ca un musuroi de individualitati sau un grup de prieteni. De altfel, nici in viata reala nu mi-a placut niciodata in mod deosebit sa ies doar "cu fetele"

Nadia: Tie ce bloggerite iti plac si de ce? Recomanda vreo 3.

Gia: Vai, ce nu imi place sa aleg. Din vechea garda, as spune, fara o ordine anume,  Oanamarrria, TheCreatrix si Andreea Molocea. Din Franta, mai noi, Piscot si Andreea Mitea, dar ele scriu rar.

Nadia: Recomanda-ne si cateva articole de pe propriul blog pe care le gasesti mai reprezentative/reusite.

Gia: Eu personal imi urasc cam toate textele dupa ce ajung sa le scriu. Asa ca cere-mi orice, dar nu sa recomand posturi reusite. Nu am asa ceva.

Daca ar fi sa aleg trei reprezentative, destul de aleatoriu, ar fi: Trei gene si cincisprezece pori in coltul ochiului, Despre atractia de tip cerebral, You only live twice.