Exista expresia : "a bate campii cu gratie". A fost inventata pentru Nadia, fiindca daca ea bate campii, o face in stil ars gratia artis. Nu va obositi cu referinta culturala, mai bine pastrati energia pentru o portie sanatoasa de ras cu elefanti roz, duhovnici de la miezul noptii si norisori cu ghinioane. Ladies and gentlemen, Nadia!­

Marie Jeanne: Povesteste-mi despre cum ai inceput cu desenatul?

Nadia Barbu: De cand ma stiu am tot desenat una-alta pe unde am prins un colt de hartie. Am caiete intregi pline cu fel de fel de mazgaleli. Daca ma plictisesc pe undeva, scot un pix si ma apuc sa desenez. Am facut si cativa ani de scoala de desen in perioada gimnaziului. Pe atunci voiam sa fiu pictorita. N-am ramas cu mare lucru din perioada aia mai “profi”, dupa cum se poate observa din stilul “arta naiva si foarte naiva”. Am o fire destul de retrasa, si faptul ca pot sa desenez pentru oamenii care-mi sunt simpatici ma face sa ma simt deosebita, deh. Sunt fericita cand imi zice cate unul “Ia mai fa-mi si mie un desen”. Culmea e ca desi eu sunt destul de morocanoasa si sictirita in majoritatea timpului, imi ies numai elefanti roz si alte animalute vesele. Ii presar pe blog printre nemultumiri nemultumite si contrastul cred ca e destul de amuzant. Nu prea ma pricep la figuri umane, arata toti ca niste alieni cu ochii bulbucati. Dar prietenii pe care-i desenez nu se supara.

­M.J.: Facultatea e un personaj la tine pe blog. E atat de importanta?

Nadia: Oarecum din cauza facultatii m-am apucat de blogarit. Adica mai precis voiam sa ma plang de ea, n-aveam cu cine fix in momentul ala si mi-am dat seama ca as putea sa scriu, si am scris pe Yahoo 360. Dupa vreun an in care mi-a mai zis lumea “De ce nu-ti faci un blog adevarat?”, m-am mutat pe Wordpress.
Asta a ramas in continuare scopul de baza al blogului, sa ma plang de ceva, sunt vesnic nemultumita. Mai ales ca nu pot sa agresez tot timpul prietenii cu frustrarile mele, se mai plictisesc si ei. In special Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, pe scurt Fejesece, e o sursa inepuizabila de frustrari. In primul rand, eu m-am dus acolo ca sa bat campii, crezand in mod eronat ca asta face un jurnalist, dar decanul ne-a dezumflat din prima zi anuntandu-ne ca vom fi niste negrisori pe plantatie, care vor scrie numai ce vor sefii. Si ca n-o sa fim Andreea Esca, pentru ca vedetele nu-s jurnalisti. Deci imi trebuie blog ca sa bat campii in voie si fara sefi. Si sa ma plang de cum primesc notele din sesiune la o luna dupa sesiune, de exemplu, de nici nu mai stiu despre ce era vorba in examen.

M.J.: Am trecut prin aceeasi facultate :D. Crezi ca ai facut o alegere gresita?

Nadia: A nu se intelege gresit, nu-mi pare rau ca am venit la Fejesece. Imi dau si bani oamenii astia. Cum sa nu iubesti o facultate care-ti da bani? (sunt studenta model, am bursa). Pe deasupra, am cunoscut lume faina. Avem de toate, de la artisti si genii neintelese la pitipoance absolute. Bine, fie, pitipoancele absolute nu-s asa de faine.

Printre altele eu, spre deosebire de 90% dintre studentii in an terminal ai Facultatii de Jurnalism, n-am un job. La anul ma voi trezi absolventa in plina criza economica si avalansa a concedierilor. Cred ca sunt inconstienta.

De la desene la animatie, de la animatie la film de animatie, de la  dialoguri intre mama si Nadia la dialoguri intre Susan Sarandon si Kate Hudson si...alo, campii!

M.J.: Ai multe povestiri cu dialog. Te tenteaza sa scrii in viitor piese de teatru sau scenarii?

Nadia: Pai povestirile cu dialog sunt mai mult observatie directa...Bucurestiul e un loc tare interesant, ajunge sa te plimbi 2 strazi in jurul casei si sa ciulesti urechile. In fine, mi s-a zis ca atunci cand ies eu pe usa trec intr-un univers paralel si se strang in jurul meu toti ciudatii, dar nu e sanatos sa cred ca universul are ceva personal cu mine. Mi-ar placea sa amestec cu imaginatia mea bolnava si sa iasa ceva mai durabil decat un blog din toate astea. Totul e sa pot sa trag de mine si sa ma pun pe treaba. Dar nu stiu ce sanse am sa ma mai citeasca cineva si pe mine, adica, toti vor sa fie scriitori (cei care se simt destepti, aia mai frivoli vor sa fie cantareti). In curand artistii vor depasi numeric publicul.

M.J.: Ai mai dat interviuri. Te pregatesti pentru celebritate?

Nadia: "Sora mea geamana cu un an mai mare", a avut nevoie de ajutorul meu la diverse teme fejeseciste cu interviuri ba despre hobby-uri, ba despre proiecte de cariera, in fine, ce le mai trecea prin cap profesorilor. Iata ce inseamna sa ai o prietena interesanta ca mine! Sau sa-ti fie lene sa cauti un intervievat mai serios. In rest, nu-mi amintesc sa mai fi dat interviuri, cel mai aproape am fost cand m-a inscris mama la Tip Top Minitop pe la 4 ani, dar m-am speriat de prezentator si am cerut sa fiu dusa acasa. Nu ma pregatesc pentru celebritate, sunt ingrozitor de timida, atat de timida incat paradoxal ajung sa par impertinenta. Sigur, daca celebritatea tine neaparat sa vina si nu se supara ca nu m-am pregatit pentru ea, nu ma supar nici eu. Cu ocazia asta se vor imbogati toti cei care au primit desene cu dedicatie de la mine. Or sa le poata vinde pe bani grei. Sper ca nu e necesar sa mor mai intai ca sa se intample asta. In cel mai rau caz, as putea sa-mi inscenez moartea. 

M.J.: Observ ca iti plac oamenii din domeniul adminstrativ/bancar, etc. O scurta poveste despre ei?

Nadia: A, n-am nimic personal cu functionarii, cred ca rezulta tot felul de peripetii din cauza mea, nu dintr-a lor, si a norisorului cu ghinioane care ploua deasupra mea. E ceva firesc sa se strice fix calculatorul functionarului de la ghiseul unde m-am postat eu la coada...chiar daca era coada cea mai mica, toti cei de la alte ghisee vor pleca de acolo inaintea mea. Ma pregatesc sa calatoresc cu avionul in curand, pentru prima oara in viata, si ma gandesc daca sa-i avertizez inainte pe ceilalti pasageri cu cine se vor sui intr-o chestie care pluteste la mii de metri in aer.

In fiecare seara imi indrept grijile spre Dumnezeu. El o sa fie oricum treaz toata noaptea. (Mary. C. Crowley)

M.J.: Mi-au placut foarte mult posturile din categoria "celula de baza". Observ ca te legi oarecum de religie. Care-i pozitia ta?

Nadia: Am cam renuntat sa mai povestesc conversatiile pe tema spiritualitatii din sanul familiei mele, pentru ca tata s-a cam suparat dupa ce mi-a gasit blogul.  Ideea e ca intotdeauna mi-a placut sa fiu un fel de Gica Contra. Mama e foarte credincioasa, avem o groaza de icoane in casa si biblioteca plina de carti cu invataturile sfantului parinte nu stiu care despre mergerea si starea in Sf Biserica, rezultatul logic e ca eu sunt atee. Nu stiu daca m-as fi hotarat sa fiu o ortodoxa devotata in cazul in care ma invatau parintii ca Dumnezeu nu exista, e posibil, nu vom sti niciodata. Nu resping din principiu ideea existentei unei inteligente superioare, doar ca mi se pare caraghios sa se astepte cineva sa cred lucruri precum: Dumnezeu are in subordine 9 factiuni de ingeri organizate cate 9 (de unde stim? cine i-a numarat?), a facut oamenii jucandu-se cu figurine de lut ca la ora de lucru manual din generala si ne urmareste fiecare pas ca sa ne infunde in cazane cu smoala pe motiv de injurat, sex fara certificat de casatorie sau fumat. Ma rog, fiecare crede (sau nu) in ce vrea. Mie mi s-a parut amuzant in ce directie mergeau discutiile intre mama-ortodoxa si tata, admiratorul lui Edgar Cayce. Asa, ca situatie, nu ca sa-mi iau peste picior parintii, na.
Am o mica problema si cu preotii. Cand eram mica si venea popa sa stropeasca cu apa sfintita prin casa, nu stiu cum isi alegea tot timpul tocmai momentul cand imi faceam temele si-mi stropea caietul. Eu scriam cu stiloul... rezultatul era catastrofal. Ceea ce m-a enervat, si dupa aia am inceput sa ma ascund in camera mea cand venea popa... Iar el a ramas cu impresia ca sunt un copil posedat de Diavol si i-a spus mamei ca se roaga pentru insanatosirea mea.

M.J.: Pana la urma, in ce directie te indrepti ?

Nadia: Asta ma intreb si eu. Oricum...daca tot fac facultatea de jurnalism, normal ar fi sa intru in malaxorul unei institutii de presa. Nu stiu daca e cea mai potrivita treaba pentru mine...la inceput credeam ca e suficient sa incerc sa scriu bine, dar dupa aia am constatat ca mi-ar trebui in primul rand tupeu.
Daca e dupa mine, eu as vrea sa desenez carti pentru copii. Sau sa fac desene animate. Sau amandoua. Da, stiu ca am 21 de ani, sunt in Romania si s-ar cuveni sa-mi doresc lucruri mai realiste. Poate totusi ma fac mare la un moment dat.

M.J.: Ce bloguri feminine iti plac?

Nadia: Chiar nu stiu ce sa zic despre alte fete cu bloguri, de fapt, despre alti oameni cu bloguri in general, eu is cam pe dinafara subiectului. Muffin mi se pare foarte tare, am vazut ca ati scris deja despre ea.

M.J.: Ce sa citim neaparat de la tine?

Nadia: Hai sa zicem, niste mostre din subiectele specialitatea casei: ortodoxie: Duhovnicul de la miezul noptii, eu si mama: Ca-n filmele cu Stan si Bran, si Ciudatii din Bucuresti  As mai vrea sa mentionez ca m-am simtit inteligenta si happy in perioada cand a fost Anim’estul si am scris despre filmele de acolo, dar nu cred ca posturile alea au interesat pe prea multa lume in afara de mine, erau legate de pasiunea mea dubioasa pentru animatie.

Am creat un newsletter saptamanal care se numeste Weekend blog digest. Aici gasiti recomandari din bloguri si informatii despre ce am mai facut ca sa creasca blogosfera feminina mare si frumoasa. Daca propunerile noastre vi se par interesante puteti sa le primiti si pe email. Abonarea se face aici.