­­Doamnelor, sunt ingrozita. Sunt ingrozita de criza, si nu atat de efectul pe care aceasta o are asupra buzunarelor noastre, ci din cauza starii de spirit. A disparut, nu se stie unde, tot simtul umorului.­



­­Romanul se tot lauda cu proverbialu-i haz de necaz, dar cand il iei la bani marunti, rasul din poza nu-i chiar rasul lui. A mai tras de falca, a mai retusat in Photoshop. Vad din ce in ce mai multe fete cazute, iar de fiecare deata cand ma apropii in supermarket de un produs, privirile dezaprobatoare din jur ma fac sa ma cocolosesc mica si sa trec la varianta mai ieftina. Stimati concetateni, asa nu merge. Spiritul ludic trebuie revitalizat.

Deunazi, explorand Linkedin-ul, am dat peste sectiunea Honors and Awards. Si pentru ca ma manca hazul de necaz, am trecut acolo cupele obtinute la patinaj artistic si viteza, juniori, si cupa castigata la decatlon in Zederhaus, Austria, 1990. Stiti, pentru ca aruncand in ochi imprejur, mi-am dat seama ca nu am castigat nici un premiu pe proiect. Nu am cu ce sa ma disting. Cineva, zarind asta, a intrat in panica, fiindca, spunea ea, in aceste vremuri de criza, cand te poti trezi in strada in orice moment, trebuie sa fii cat se poate de serios pe canalele work-related, ca poate ai o sansa sa te aleaga altcineva.

Vai de mine! Pai eu scriu cel putin un articol ironic pe zi. Rad de toata lumea. Ce e de facut?

Verdictul a fost insa necrutator. Cei care nu au o atitudine serioasa, panicata, nu vor supravietui crizei. Trebuie sa te adaptezi la noua moda. In primul rand, indiferent despre ce este discutia, subiectul crizei trebuie atins intr-un fel sau altul. Daca anunti cumva o achizitie, trebuie sa inventezi o intreaga poveste care sa te scuze, in legatura cu necesitatea iminenta si cu pretul foarte foarte mic. Trebuie sa fie aproape gratis. In acelasi timp, trebuie sa demonstrezi ca traiesti mult mai prost. Purtatul aceluiasi pulover timp de o saptamana ajuta foarte mult.

In metrou, privirea trebuie sa fie orientata spre pamant. Daca cineva trece mancand un sandvis care nu a fost preparat acasa, cu parizer, trebuie sa il privim in ochi, dispretuitor, si sa trecem mai departe azvarlindu-ne pletele pe spate. Pantofii cu toc, trenciurile elegante si mai ales parul coafat sunt o sfidare de neiertat in situatia grea in care ne aflam.

Daca avem un blog, in nici un caz nu se face sa radem de situatie. Nu. Trebuie sa facem analize documentate ale devalorizarii leului, ale situatiei economice mondiale si previziuni pe sase luni. Cel mai la moda insa este sa fii, cum spuneam la inceputul articolului, ingrozit fata de posibilitatea pierderii locului de munca.

­Motiv pentru care vii primul, pleci ultimul, muncesti ca un catel turbat.

Ei bine, din pacate tocmai acesti harnici muncitori sunt dati afara. In schema organizationala de criza nu e loc pentru consideratii asupra calitatii muncii cuiva. Sunt doar pioni, in numar prea mare intr-un departament. Anonimi, munictori cu spinarea. Spuneam mai sus ca nu am premii si distinctii, e din cauza ca nu se acorda pentru munca cu spatele. Nu te scoate nimeni pe o scena fiindca ai trait la birou, nici fiindca ai dus tot greul. Premiile le primesc managerii de proiect si tot ei sunt cei care isi pastreaza jobul, fiindca au condus bine o echipa.

Asa ca de ce sa nu faci haz de necaz? Ajuta toata seriozitatea asta la ceva? Treceti-va pe LinkedIn premiul pentru caligrafie din clasa a intaia. Gasiti-i o denumire fancy, si poate nimeni nu-si va da seama ce e si va crede ca e premiul intai la o competitie de design din Norvegia. S-ar putea sa se dovedeasca folositor. Sau radeti pur si simplu.

Moda fricii va face criza sa ni se para mai grea.