Eu una nu tin un cantar in casa, m-am hotarat. Nu tin pentru ca ele se strica ingrozitor de repede. De fapt, cred ca toate cantarele din lume sunt decalibrate, absurde, ridicole, gresite.

Ce, voi ati gasit vreunul care sa arate kilogramele corect? Cred ca din fabrica le fac proaste. Nici nu apuca sa atinga cantarul podeaua casei mele, ca e si stricat gata. Si de ce sa ma indispun? Mai bine nu achizitionez asa un monstru. Ceva care costa bani si nu merge.

Cam asa gandesc eu despre cantare in general si uite, chiar nu cred ca sunt singura. Dar cand dau peste vreunul in vreo casa de oameni pe care ii stiu responsabili, mi-e imposibil sa ma abtin. Gasindu-ma singura cu el in baie, imi vine sa-mi fac pe loc mendrele. Ma cocot pe el acolo cu evlavie, gandindu-ma ca poate macar asta o sa arate un adevar pe care sa-l pot lua de bun.

Conteaza mult ce parere am despre proprietarii cantarului atunci cand ma urc pe el si vad ce-mi arata. Conteaza mult si ce-mi arata si asta imi afecteaza sentimentele fata de ei. Daca e cat de cat ok, mentin relatia cu pricina. Daca limbuta aia se duce spre cer, rup relatiile cu ei cat ai zice peste. Sunt nemiloasa, precum cantarul.

M-am cantarit si acum, in vacanta. Un hotel serios, deci un cantar presupus cu mintile bine bagate in cap. Ce mi-a aratat m-a facut sa-mi transpire buza de sus instantaneu. O sa ziceti ca nu e grav, dar acolo eu nu transpir niciodata. Deci semn de mare stres. Mi-a aratat 59 de kile, cand eu stiam ca in zilele rele am 54, si in cele bune 51 (asta era prin 1992, dar speranta moare ultima sau deloc).

Am incercat sa raman calma, calare pe calau si sa vad ce mai pot da jos de pe mine. Ca sa minimizez dezastrul. Eram imbracata in halat si cred ca asta cantareste cel putin un kilogram jumatate. Am auzit ca exista halate mai antipatice care ajung sa cantareasca chiar cinci (5) kilograme la maturitate. Ce chestie, un halat de baie pare un obiect asa de inofensiv si de fapt iti poate strica toata viata. L-am dat imediat jos si am ramas goala si pleznind de sanatate.

Apoi mi-am dat seama ca abia mancasem. Si cine are cruzimea sa evalueze greutatea unui om care tocmai a inghitit clatite cu somon, ciorba cu galuste, carnati, varza murata calita, chifle proaspete si tort de ciocolata cu sos de fructe de padure? Da, ce va mirati, asa arata o masa usoara de seara in vacanta in Alpi. Doar am skiat toata ziua.

In plus, mi-am dat seama pe loc, am oasele grele. Mai auzisem eu de treaba asta, dar e prima data cand mi-am dat seama in mod clar ca sufar si eu de ea. Nu e nevoie sa arati ca un cal ca sa ai oase grele. Cred ca si un ponei ca mine, care aparent afiseaza la deruta glezne fine, poate sa sufere de oase grele. Da, asta trebuie sa mi se intample. Si uite cum au inceput sa se manifeste acum, la maturitatea mea, oasele astea. Cand aveam 20 de ani, nici nu stiam ca sufar de asa un flagel.

Asa. Am evaluat ce mai am pe mine. Mi-am dat seama usurata ca inca mai port trei agrafe, cercei si am si cheia de la camera in mana. M-am lepadat in graba de ele ca de un sarpe veninos incalzit la san. Dar n-am mai indraznit sa ma cantaresc dupa toate astea. Si am facut eu o socoteala in gand ca: daca as fi avut oase normale, ca toata lumea, lipsa halat gros, agrafe scoase, cheia data jos, si n-as fi mancat o masa mai consistenta, probabil ca as fi cantarit cat stiu eu ca trebuie sa cantaresc.

Dar si cantarul, cantarul asta trebuie ca are ceva. Luati-l de pe mine, pana nu il sparg. Un cantar cumsecade nu mai gasesti in ziua de azi. Mi-e scarba.