Nu un bine prost crescut. Nici gand. Ci un bine pe care tu nu il simti si totusi el exista. Doar ca tu nu gandesti suficient de clar ca sa iti dai seama ca exista. Binele nu este asemeni unei dureri de dinti, o ai numai cand o simti. El iti poate sta in carca si asa pe tacute si tu sa nu te prinzi ca a fost acolo decat dupa ce te-a usurat de povara sa. 

Si de frica sa nu iti fie cumva bine, si tu sa schimbi asta crezand ca iti este rau, se intampla sa te abtii de la tot felul de lucruri tentante. De exemplu nu mergi intr-o tara straina pentru ca cine stie daca odata ajunsa acolo nu te prinzi ca aici iti este bine? Si uite asa dintr-un numar de zile si asa finite pierzi o parte fiindu-ti rau. Si asta numai din prostia ta, fiindca ti-a fost bine si tu nu te-ai prins de asta.

Daca iti vor lipsi rosiile noastre proaspete?, auzeam eu mirandu-se sincer pe cei care acum vreo 10 ani ma avertizau sa nu ma duc acolo la rosii de sera, cand aici cele de gradina sunt atat de bune la gust. Ce, mi s-a stricat cumva cu binele? Moment in care poti sa si mori de ras de un asemenea argument, in timp ce mananci niste rosii de carton importate la pret mic tocmai din tara raului rasare.

Mult mai hilare sunt sfaturile care vin de la persoane carora li se revarsa intelepciunea vietii prin toate gaurile hainelor: Stai mama cu persoana asta pentru ca esti fericita, asculta-ma pe mine. Fericirea fiind acea stare extatica de bine care te loveste in moalele capului lasandu-te cu un zambet tamp pe fata si incapacitatea de a sesiza cel mai mic lucru negativ. Aparent insa si binele suprem poate fi uneori atat de mare incat sa il simti tocmai ca si opusul sau, cam asa cum se simte ca fiind in flacari o mana inghetata.

Cel putin asa ne lasa a intelege cei care pricep mai bine decat noi cat de bine este. Eu nu prea cred insa ca luate la bani marunti aceste persoane ar dori sa fie in locul nostru cu tot binele cu care ne blagostovesc. Ci mai degraba este vorba despre condescendenta: la halul in care esti degeaba speri la vreun bine mai mare. Multumeste-te cu asta ca si asa este mai mult decat meriti.

Si uite asa limba nu mai reuseste sa acopere nuantele facand salturi de logica pentru a transforma binele intr-un sentiment care nu se simte. Decat uneori. Si uite asa sa stai cu frica in san ca poate ti-o fi bine, chiar daca acum crezi ca ti-e rau. Si sa realizezi mai tarziu ca ai pierdut ceea ce nici macar nu ai avut. Cam asa, ca Eminescu si luceafarul, ca sa priceapa si sufletele care au invarat bine la scoala. Cam asta vor sa creadem cei care ne opresc din schimbare.