Fiindca toata lumea m-a intrebat cum ma simt la 31 de ani de parca ar fi trebuit sa am un fel de revelatie care sa ma faca sa traiesc cumva altfel urmatorii 30 de ani de viata activa m-am conformat si m-am gandit un pic la toata situatia in sine.

In mare stiam si eu din urmarirea prietenilor ceva mai inaintati in varsta ca odata trecut de 30 de ani esti cam dat peste cap si incepi sa reconsideri cam tot ceea ce te inconjoara. Iar la barbati totul era foarte vizibil, schimbarile de atitudine si valori erau evidente, de parca ii lovise ceva in cap, un fel de iluminare ca ei erau altceva decat ceea ce pretinsesera pana atunci.

Faptul in sine l-am privit distrata si am apelat fara jena la parerile mele feministe pentru a justifica o astfel de drama. Pana la urma, daca la 17 ani esti dus cu pluta si ti se pare ca ai dreptul sa incerci orice (ceea ce de cele mai multe ori se rezuma la o freza fistichie si fugit de la scoala in orele mai plicticoase) la 30 si ceva nu mai e chiar asa de simplu. Eh, da, responsabilitatile, dupa cum banuiati.

Dupa cum spuneam, o astfel de intoarcere pe dos nu mi se parea ca ma priveste. Mai ales ca varsta fatidica este de 33 si pana atunci eu mai am cam ceea ce s-ar numi o eternitate si cu mana pe inima va spun ca nu pot sa ma imaginez in ipostaza respectiva, ci mai degraba mi se pare ca voi trai de acum incolo un permanent 31 de ani.

Care, fiindca tot am fost intrebata, va pot spune ca sunt ciudati. Chiar ai asa un fel de tendinta de a simplifica lucrurile pana la masura in care nu se stie daca esti badaran, nu iti pasa sau esti mult prea puternic ca sa te mai incurci in nimicuri. Prin cap ti se plimba tot felul de ganduri ametitoate cum ca toate regulile si oprelistile ar putea fi doborate cu un bobarnac si ca mai totul este permis. Adica se pare ca de acum se deschide un fel de fatidic dincolo de bine sau rau, dincolo de morala.

Hm… ma intreb care va fi pentru mine ispita. Din motive intemeiate si anume ca ea nu a aparut inca, dar probabil si din inconstienta situatia ma distra. Asa ca am pus la cale cu un prieten planul de a testa cat de corecte sunt aceste intuitii interne. Un lucru este adevarat, va spun sigur, chiar ajungi sa gandesti ca la 17 ani. Idee mareata pe care am avut-o pentru a testa noile mele limite morale largite a fost aceea de a fura o scrumiera din primul bar in care intram. Adica da, la o adica, daca vreau asta, acum chiar pot sa o fac, cu seriozitate, asa, ca si cum ar fi o afirmatie universala a noii mele libertati.

Scrumiera statea pe masa si se uita la mine, eu ma uitam la ea, cadrul era construit, mai ramasese doar ca eu sa imi iau soarta in maini. Hm… sunt dezolata sa va spun ca am plecat fara scrumiera si lasand un bacsis mare ca sa sterg in mod stilat gandurile neduse pana la capat. In fine, poate ca totusi 31 de ani nu sunt chiar un inceput, dar ma duc si azi la restaurant, asa ca nu se stie niciodata. Voi, chelneri din toata lumea, paziti-va scrumierele de persoanele simandicoase care au depasit 31 de ani. Nu se stie niciodata.