Se spune ca iubirea adevarata, spre deosebire de cea falsa in care doar pretinzi ca te-ai omori pentru celalalt, dar de fapt nu ai face-o, este cea in care il accepti pe celalalt asa cum este el. Fara sa-l judeci. Fara sa ti se para ca a facut ceva gresit. Sau ca este cumva stramb. Si chiar daca observi ca este asa sa spui ca asta este farmecul sau personal, la care nimeni altcineva din univers nu mai are dreptul.

Eu recunosc ca nu am ajuns la un grad atat de inaintat de iubire si judec multe dintre alegerile sale. Si ce gandeste si cum se imbraca si unde lucreaza si ce muzica asculta. Iar analiza este cu atat mai necrutatoare cu cat alegerile sale sunt deranjante pentru mine. Nu stiu de ce il plac, insa e clar ca nu pentru aceste lucruri ce atarna negativ la cantar.  Daca alege cumva sa isi petreaca vacantele in papuci tolanit pe canapea cu cei mai buni prieteni, vai si amar. Si fac pariu ca asa se intampla cu majoritatea dintre voi, indiferent cat de inflacarata ar fi dragostea declarata.

Dar uite, observ insa ca accept de la el multe alte lucruri care m-ar scoate din minti daca ar fi vorba de altcineva. Sau m-ar face sa ma manifest cel putin ironic. Poate sa fie obtuz. Poate sa nu aiba cultura. Poate sa fie un lingusitor plin de frustrari. Sau un maniac prost. Dar daca asta nu imi influenteaza mie viata, nici ca bag de seama. Trec povestirile despre ce a facut la job pe langa urechile mele, fara sa ridic o spranceana. Desi daca as avea un astfel de coleg probabil ca as intra in depresie.

Sau poate ca nu este in stare sa isi respecte promisiunile. Sa zicem ca tot imprumuta bani si uita sa ii mai dea inapoi. Si tot auzim povesti in jurul nostru despre astfel de fapte pe care le-a facut iubitul nostru. Dar deh, daca el se poarta frumos cu noi ce ne mai intereseaza…. Inregistram ca se poarta lipsit de caracter fata de altii si trecem mai departe. Doar nu o sa ne apucam sa ne stricam noi viata dulce pentru nefericirile altora. Iar de la un anumit moment, aceste povesti trec pe langa urechile noastre fara se le mai auzim macar, ba chiar ajungem sa ii luam partea. Fiindca e mai usor asa decat sa ne apucam sa ne intrebam daca chiar ar trebui sa ne placa un astfel de om.

Si uite asa se poate explica cum stau linistiti criminalii cu mana pe barda din care inca mai picura sange dar au acasa o inima ce ii iubeste si intelege si in niciun caz nu s-ar apuca sa judece ceva din ce face iubitul ei. Fiindca asta ar insemna sa cada in pacatul dragostei neadevarate si o asemenea delasare nu ne-am dori in niciun caz.

Va suna asta a dragoste adevarata sau a delasare si indiferenta la orice altceva decat binele propriu? Si nu va ascundeti dupa deget, nici iubitii vostri nu sunt perfecti, daca ati sta sa ascultati ce spun altii despre ei.