Stim ca e bine sa fii pozitiv. Indemnul asta a inceput sa se predea deja la scoala, printre randuri. Dar realitatea bate filmul. Majoritatea oamenilor au mici tendinte catre blazare si/sau tristete nejustificata. Daca-i intrebi, nu o sa gaseasca mari neajunsuri de povestit. Nu prea am bani, mi-am pierdut telefonul, trebuie sa duc cainele la doctor. Dar asa stau lucrurile. Aceste mici fapte de viata le iau oamenilor normali sange si ii lasa vlaguiti.

Probabil ca totul se trage de la faptul ca nici motive de exuberanta n-au. Cand nu pleci singur in cautarea bucuriilor, cele care iti pica asa, din cer, sunt destul de meschine si deci nemultumitoare. Ne place sau nu, asta e normalul. In ideea in care normalitatea este data de numarul coplesitor de oameni care fac intr-un anumit fel si nu altminteri.

Si asta face ca oamenii veseli sa fie la mare pret. Toti am vrea sa avem cate unul langa noi. In special in orele dupa-amiezii, cand pare ca nimic nu merge cum trebuie, totul e rutina si ne paste o mare plictiseala. Ce bine ne-ar prinde sa avem langa noi un om vesel, isi spun oamenii normali, usor deprimati.

Mai toti avem cate un numar la care putem suna atunci cand chiar e groasa, si ne trebuie cineva care sa ne scoata din galeata. In mod neoficial, fiecare om cunoscut drept vesel are in subordine multi oameni normali cu predispozitie la mici tristeti. Cam in acelasi sistem cum este alocat un medic de familie la un numar xxx de potential bolnavi. Pentru ca si omul vesel e ocupat tare si trebuie sa stai la rand ca sa capeti o intrevedere menita sa te intremeze.

Dar probabil ca povara asta e prea mare pentru oamenii veseli si atunci sistemul lor se mai strica cateodata. Si cand se strica, o face rau, atunci sa te tii. Depresiile oamenilor veseli sunt niste uragane care parjolesc totul in jur. Si in primul rand pe omul vesel asupra caruia s-au abatut. Pentru ca el are termen de comparatie si stie ca mai mereu ii e bine, tare bine.

Prin urmare omul vesel nu e obisnuit sa gestioneze erori de sistem si ganduri negre. Pe el depresia il pune la pat. Si mai e ceva. Omul vesel nu are nici macar la cine sa sune ca sa il inveseleasca si pe el. Doar n-o sa sune niste oameni normali, care de obicei sunt undeva sub linia de plutire, dar atat. Nu mai au de unde da si altora.

Asa ca bietul om vesel lovit de depresie nu are altceva de facut decat sa mai bea un pahar si sa doarma, sperand ca o sa-i treaca. Si trebuie sa-i treaca, pentru ca in jurul lui se formeaza si creste o coada de oameni normali care au nevoie de el. Si care sunt iritati ca si-a permis un mic concediu in care sa stea cu burta-n sus si sa se deprime.