Gata cu discutiile despre unde mergi in weekend, ce ti-ai mai cumparat si cu cine ai mai facut sex. Ne intalnim aceeasi oameni la 3 beri in loc de 4 si discutam despre un singur lucru mare si lat: care e planul tau personal de criza?

Odata aruncata intrebarea pe masa, ochii imi devin de caprioara sperioasa si vocea imi tremura. La insistentele prietenilor, incep sa imi insir gandurile culoarea alb murdar, ca margelele pe o ata. Ochii sunt atintiti asupra mea si asupra gurii mele, care trebuie sa emane ceva inteligent. Presiunea e uriasa. Imi vine sa plang si ma simt vinovata ca merg la 3 concerte intr-o saptamana, care costa 20 euro bucata.

Am incercat, dar nu merge sa ma folilez si sa ma port ca si cum nimic nu s-a intamplat. Grupul din care fac parte asteapta de la mine sa am o viziune si o misine potrivite cu momentul critic prin care trecem. Deci nici vorba sa incep sa baigui ca eu inca mai am chef sa fac sex sau sa mananc tort de ciocolata forret noire, de 14 roni/felia.

Trebuie sa explic ca, daca mi se ia jobul de sub fund, am un back-up. Sau macar m-am gandit spre ce m-as reorienta profesional. M-as face chelnarita sau barmanita sau ghid touristic pentru bogatasii neafectati de flagel, care inca mai calatoresc nepasatori. Se pare ca am raspuns corect, uite ca prietenii dau din cap ca si cum am spus o intelepciune.

Mai spun ca as inchiria una din cele 2 camere proprietate personala si as vinde masina. Aici se aude un protesc general cui? Cui? Cui o fi, zic eu. Nu insist sa fac profit, dar macar sa nu mai am cheltuiala ei. Apoi as renunta la doamna Pia, care imi calca lucrusoarele si as accepta sa merg la Istanbul doar o data pe an. Si in final as renunta cu lacrimi innodate in barbie, dar asumandu-mi niste costuri de terapie la un psiholog musai de mana a doua, ca sa fie ieftin, la abonamentul de sala. Grupul ma aproba, asa ca se trece mai departe.

Dentista grupului e pe cai mari. Ea crede ca nu trebuie sa-si faca toate planurile astea pesimiste, pentru ca intotdeauna vor fi dinti de scos, canale de obturat si oameni de chinuit. Grupul nu e foarte de acord, dar cum are par frumos negru si lucios, ochi adanci si cei mai mari sani din lume, ne gandim toti pe tacute ca ceva-ceva o sa gaseasca ea de facut. Asa ca nu insistam in mod deosebit si trecem mai departe.

Si apoi, rand pe rand ceilalti s-au facut coafezi, bucatari, chelneri si alte meserii primare. Si au renuntat la toate lucrurile care li se par capricii in viata lor, de la caz la caz, cum ar fi: saptamana de ski anuala in Austria, amanta lacoma, gradele placute de prin casa, nicio masa fara peste si masajul la picioare.

Si apoi, ca o desavarsire a unui legamant comun, am savurat berea cu numarul 3, pe care am mangaiat-o cu drag plimbandu-ne degetele pe gatul aburind si am pretuit-o ca niciodata.

Criza sa fie, dar s-o stim si noi!