Hot City - Cultura urbana feminina

Acest articol este inspirat din fapte reale. Nu contine alineate cu descrieri violente si poate fi citit de copii chiar si fara acordul parintilor.

Salut! Sunt Istvan. Pui de ungur. De dihor ungur. Recent am atins venerabila varsta de aproape 9 luni si cam tot de atata timp am fost adoptat de un nene si de-o tanti mult mai inalti fata de mine, lipsiti de blanita, dar simpatici. Ei sunt tare draguti cu mine si, cum sunt teribil de recunoscator pentru Royal Caninul zilnic, galbenusul de ou care-mi face blanita lucioasa, zecile de jucarii pe care mi le-au luat si hamacelul albastru in care ma odihnesc, vreau sa fiu cat mai cuminte si sa-i fac mandri de mine. Prin urmare, incerc din rasputeri sa ma adaptez stilului lor de viata si stilului uman de viata in general.

Recunosc, de multe ori eforturile nu-mi sunt apreciate pe masura. De exemplu, treaba cu trezitul dimineata chiar nu o inteleg. Auzisem ca, la oameni, cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Hop si eu atunci! Sa fiu primul! Ma trezesc la 4, hai 5, fac putina miscare sa ma dezmortesc si tzup! in patucul parintilor sa le ofer afectiune. Sa-i fac sa ajunga departe, cum ar veni! Nu inteleg, insa, de ce intentiile imi sunt prost interpretate si ma trezesc oarecum pus la colt si cu cheful de joaca atarnat in cui. Parintii se uita la mine chioras, cu o fata neprietenoasa si ma expulzeaza din camera bosumflati. Dar, stiu, asa sunt oamenii, au toane. De aceea, ma mobilizez sa fiu perseverent si sa fac si a doua si a treia zi la fel.

Daca eu stiu care le sunt nevoile si incerc sa fiu cat mai saritor, nu acelasi lucru se poate spune si despre ei. Deseori sunt nevoit sa-mi exprim o dorinta si sa fac un lucru de foarte multe ori pana sa-i prinda substratul. De exemplu, caca. Oare chiar nu inteleg ca vreau ca x colt din camera sa-mi apartina? Sa fie doar al meu? Sa simt cand trec pe acolo ca scrie Rezervat Istvan? Ei bine, ori nu inteleg, ori chiar ma ignora, ceea ce mai ca as putea-o lua in nume de rau. Noroc ca nu-s pricinos.

De cele mai multe ori, dupa smotoceala de dimineata (ma rog, nu e chiar dimineata, daca ma intrebati pe mine, ca e la mult timp dupa ora 4), dorm cat e ziua de luuuunga. In ce ma priveste, vorba aceea a oamenilor ar fi trebuit sa fie - cine se scoala de dimineata, doarme peste zi.

Ei, dar deseori fac si mici pauze de joaca. Nu de alta, dar obosesc dormind. Si in pauzele alea fac o multime de lucruri interesante – ma joc cu mopul, rod o teava sau un papucel, zgarm o usa, profit de inocenta soricelul de plus, socializez cu fanii de pe facebook sau mai scriu un post pe blog. Pentru ca da, sunt un dihor pasionat de scris:). Dar, recunosc, de cand am mai crescut, una dintre cele mai mari distractii e sa ma catar pe scaun, de pe scaun pe birou si acolo sa te tii...pfuai, harduri, radiere, pixuri, carnetele, cd-uri! Istvan in Tara Minunilor! Atatea bunatati, atatea jucarii! Si apoi, cum simt ca trebuie iarasi sa-mi trag sufletul, cum iar merg la culcus, pun capul pe caprioara de plus primita cadou de la o tanti cumsecade si fac nanic.

Adevarata petrecere in familie are loc abia seara. Cand parintii se intorc iar acasa (chiar, aveti idee unde pleaca in fiecare zi cate 8 ore? Ca tare-s curios). Atunci ii astept inca de la usa, ma prefac ca le atac degetele de la picioare si ca le crontai sosetica, sar, ma rastorn, fac cascadorii si giumbuslucuri si sunt rasplatit pentru asta cu scarpinici din belsug pe burtica.

“Istvaaaaaaaaaaaaaaaaaaaan!” L-ati auzit? E soricelul de plus. Hi-hi! Iar ma cheama sa facem prostii:). Am plecat!

Aah, inca o mentiune: nu-i credeti pe cei care incearca sa ma discrediteze si spun ca miros urat. Chiar nu e adevarat. Gata soriceluuuuleeee, viiiiiiiiiin!