Hot City - Cultura urbana feminina

Ma sperie oamenii care traisc decenii la rand in aceeasi casa. Si ei nu sunt putini la numar. Marea majoritate a parintilor nostri sunt in aceasta situatie. Si multi dintre noi ne indreptam in aceasta directie, o casa este scumpa, remuneratia este dupa buget.

Dupa ce locuiesti o lunga perioada intr-un loc peretii devin mai scorojiti si mai mici. Ei se apleaca asupra locuitorilor. Se umplu de rafturi si dulapuri in care se ingramadesc tot felul de lucruri injumatatite, sparte, acoperite de praf. Lucruri care nu au mai fost folosite de ani de zile, fiind atinse numai la curatenia de Paste. Insa nimeni nu le arunca, doar nu se stie cand ai nevoeie de ele. Si daca ai dat odata banii ca sa le ai ce sens are sa mai cumperi altele? Ceea ce evident nu se intampla, sunt lucruri atat de moarte incat niciodata nu mai ajungi sa ai nevoie sa le atingi.

In timp aceste case ajung sa fie bantuite de prezenta ta. La usa de la baie se vad urmarile petrecerii de acum 20 de ani cand Doru s-a imbatat atat de tare incat a dat cu capul in usa si a indoit lemnul. Ferestrele de la balcon au capatat o tenta galbuie si ruginita, cu doua locuri mai lustruite, unde iti tii coatele. Masca de la chiuveta a crapat, dar inca se mai tine in balamale si cum deja te-ai obisnuit sa o manuiesti cu grija nu te mai deranjeaza.

Ceea ce initial a fost o casa facuta din iubire, una pentru care ai luptat ca fiecare coltisor sa fie perfect a devenit incet incet o epava. Iar tu, traind in ea, incepi sa ii imprumuti trasaturile imbatranite asa cum cainii incep sa semene cu stapanii lor. Te garbovesti ca sa incapi pe sub malderul de reviste adunate in 20 de ani deasupra usii de la intrare. Iti faci ochii mici ca sa te vezi in oglinda inegrita din hol. Stai ghemuit pe un scaun care schioapata de cine stie cand. Te innegresti si tu odata cu peretii casei. Si cauti in permanenta umbra si intunericul atat pentru tine cat si pentru ea.

La inceput te-ai luptat cu efectele timpului, dar dupa ani si ani “merge si asa” a inceput sa capete din ce in ce mai mult teren. Te simti atat de slabit incat iti inchipui ca nu mai ai puterea sa dai totul afara, sa arunci ceea ce este nefolositor, sa scoti demonul imbatranirii din ziduri. Si pe masura ce in jur totul se strica incepi sa crezi ca nu mai ai de unde sa o apuci. Iar costurile ar fi atat de mari incat nu ai mai putea sa le acoperi decat daca vinzi casa cu totul. Degeaba iti promiti ca la anul rezolvi situatia si apoi iar la anul si tot asa, pana ajungi sa nu iti mai promiti nimic.

Eu sunt moarta de frica sa nu ajung sa traiesc intr-un astfel de sicriu inainte de a fi pusa in unul din scanduri. Si ma crucesc cand dau peste oameni care nu vad pericolul care ii paste si se gandesc sa isi gaseasca locuinte care sa ii serveasca ani si ani de zile, pana cand copiii lor cresc si casa incepe sa rasune de tipetele nepotilor. Daca nu ai un conac care trece din generatie in generatie nu vad de ce te-ai gandi atunci cand iti cauti un apartament sa fie pentru totdeauna si sa serveasca nevoilor tale si acum si la 70 de ani. Cum sa iti iei un apartament la care ai de platit credit 30 de ani? Ala ti se va transforma cu siguranta in sicriu.

Voua nu va este frica de casele care va imbatranesc prematur?