Hot City - Cultura urbana feminina

Cadavre in stomac.

“Cred ca am cadavre in stomac. Mi-au murit fluturii. Iar tu O. esti cel mai mare fluture Hedyloidea. O molie cu nume greoi pe care nici macar nu m-am straduit sa-l uit. A venit de la sine. Esti un blocaj de memorie teribil de bun dragule. Am uitat deja cand mi-ai spus ultima oara te iubesc sau doresc. De fapt, nici nu mai stiu daca te cheama O. Chiar asa. Eu sunt A. Imi pare bine de cunostinta. Tu cine esti?”

Radeam fortat in sinea mea nestiind daca sa-i spun toate astea in fata. Cand il cunoscusem pe O., eram atat de prinsa in jocul colorat al flirtului incat ii inganasem cu jumatate de gura vopsita roz si jumatate de zambet mostenit de la mama: “Stii…am fluturi in stomac”. Dupa care am tras adanc din tigara. Ca atare, mi se parea maxim de tentant sa-i marturisesc in sfarsit ca fluturii crapasera de tot! Si ca tot pelerinajul asta al nostru din bucatarie la baie, in sufragerie, in dormitor si tot asa, da, acest ciclu istovitor de la fel, asista neputincios la niste funeralii stomacale. Iubirea noastra devenise o afacere reusita de pompe funebre. Asistam la propria noastra moarte. Ce fantastica reusita! “Dragule, noi chiar am omorat niste fluturi!”

“Mai bine tac. La ce folos sa-i spun ce gandesc? Oricum nu-i pasa!” Asa ca mi-am aprins o tigara slim, mi-am turnat un Jack sec si am inceput sa ma fac frumoasa. Acea frumusete anume… cautat urbana. Haine frumoase care iau ochii. Un fel de giulgiu peste trupul bietilor fluturi cu care aveam sa defilez, asa cum stiu doar femeile, peste barbatii muste. Si iata cum, ca o sfidare suprema a gandurilor mele… O. se flutura nicicum prin baie. Tipa ca nu mai avem deodorant pentru subrat. -Da-ti dracu’cu sapun si gata! E mai bun decat formolu’!. Nu ma auzea pentru ca urla muzica. “Come my lady Come come my lady you're my butterfly Sugar.baby” Puteam sa-i spun orice lui O. in acel moment. Puteam sa-l cer si-n casatorie. As fi obtinut, cel mai probabil, un raspuns de genul: “Du si tu costumele la curatatorie”. Ca si cum le-ar fi curatat de verigheta..

Era o seara nu banala. Cele banale se sfarseau de obicei pe canapea, fiecare cu gandurile lui pana cand unul dintre noi avea decenta sa se retraga la somn. Ajunseseram sa respiram mai bine separat. Adica in camere separate. Era deci o seara fara canapea. Ne pregateam sa mergem la o inmormantare. [Asa numesc eu petrecerile ocazionate de 3 ani de relatie, e drept, influentata de Beigbeder, hulitul pesimist al iubirilor care se vor vesnice ]*. Sarbatoritii se iubeau, in vazul nostru, al prietenilor, de vreo 3 ani (fix!, spuneau ei). Nimeni nu stia daca se iubeau pe bune. Dar noi ceilalti ne prefaceam ca le acordam credit si ne duceam, iata, sa-i omagiem. La sarbatoarea iubirii.

O. nu era adeptul sindrofiilor pufoase. Eram impreuna de 2 ani, 7 luni si 4 zile dar inca nu intuisem, in cazul lui, ce terminatii nervoase reactionau mai putin brutal la aspectele siropoase ale vietii. Mima ca zambeste undeva in coltul gurii, cu buzele lui mici dar bine conturate, dar niciodata nu emana trairea aia deplina care sa tipe din rarunchi: Femeie, sunt al naibii de fericit cu tine! Si atunci eu ma obisnuisem cu nefericirea tocmai pentru ca nu mi se confirma contrariul. Da, mai era ceva. Sexul. Parea mai mereu programat la o sedinta de sumar. O. avea un fel de rigoare dementa. Serios dar si dezlantuit in acelasi timp. Zici ca-si concedia seful. Cam asa era o partida. Miscarile lui urlau bezmetic ca si cum se razvratea impotriva a ceva.

Eu, recunosc, eram doar o femeie. Inepuizabil cladita. Ai fi zis ca nu obosesc niciodata. Suportam orice. Chiar si lipsa fluturilor.