Am un noroc fantastic ca e ziua lui Eminescu. Sigur ca si el are noroc. Ca e celebru si i se serbeaza ziua si dupa moarte. Ceilalti oameni pe care i-am cunoscut si au decedat serbeaza doar parastase. ­Dar ca sa revenim, mare noroc cu Eminescu.­

Pai daca nu era ziua lui, mai scapam eu astazi asa usor? Am venit spasita la birou, anuntand o defectiune tehnica la echipamentul video. M-a bagat cineva in seama? Nu. Ziua lui Eminescu. Palariile zburau, se bea sampanie pentru copii din pahare de carton cu Winnie the Pooh, ma rog, o serbare cat se poate de normala a zilei lui Eminescu. ­

In alta incapere se recitau din memorie fragmente din poezii, amestecate bineinteles, pentru originalitate. Un coleg defileaza mandru in tricoul cu Eminescu – 160. Stim cu totii ca sunt 159, dar el a calculat gresit.

Mai sunt cateva mici probleme administrative pe care imi cade in sarcina sa le anunt. Lumea se uita la mine ca la o nebuna. Ce mai conteaza un articol intarziat sau ca nu mai avem apa, cand tara intreaga e in straie de sarbatoare?

Nu doamnelor. Am glumit. Habar nu aveam ca e ziua lui Eminescu, desi fusesem avertizata de ieri,  in principal fiindca pana la ora 14 nu am habar in ce data sunt. Si din pacate, serbarile respective nu au fost organizate, fiindca pastram, cica, paharele cu Disney pentru ziua cuiva care mai este inca in viata.

Sunt foarte indignata de chestia asta si am de gand sa organizez un protest pe aleea Scriitorilor, la Bellu. Dar stai! Ce se aude? Colegele recita in cor. E sarbatoare iar!