Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt pedepsita cand dau link

Suntem pe facebook, anul este 2010. Sunt logata pe contul produsului pe care il reprezint, site-ul hotcity.ro. Hotcity.ro are peste 700 de prieteni si este un personaj activ.

Stiu ca in social media lumea nu se prea omoara sa se imprieteneasca cu acele conturi care au in spate branduri. Si totusi, pentru ca toata lumea e pe facebook, nici nu ma gandesc sa stau deoparte.

Dar uite ca eu cred ca sunt suficient de simpatica incat sa dezghet atmosfera si sa fiu un bun prieten pe facebook. Si culmea, imi si reuseste. E clar acum. Lumea ma place pe mine, hotcity.ro, pe facebook, si vorbeste cu mine des si ma baga in seama si eu sunt multumita.

Prietenii cresc constant, lumea imi cere mereu prietenia pentru ca stie ca eu, hotcity.ro, sunt draguta. Dar nu pot sa nu observ un comportament belicos al prietenilor mei de pe facebook.

De cate ori spun lucruri simple, cum ar fi “mi se pare ca sunt la plaja” in timp ce afara ninge, prietenii mei sunt in extaz. Imi dau like, spun ca si ei incearca sa-si imagineze la fel. Ne radem, ne facem haz, ne batem prieteneste si internetic pe umar.

Cand insa pun un link catre un articol interesant scris de mine, hotcity.ro, prietenia noastra se surpa precum un castel de nisip lovit iremediabil de un val. Nu mai conteaza ca sunt tot eu, persoana simpatica ce a zis chestia aia tare cu plaja, cea care recomanda articolul cu pricina. Nu mai conteaza nimic. Cand vad un link pus de catre un brand catre ceva, oamenii se intorc cu spatele.

E ca si cum miros miselia mea de a vrea sa le vand ceva, fie si doar un click. Si se lasa o tacere inspaimantatoare peste bietul social media, care devine astfel pe data creepy & lonely & dramatic & sad media.

Parca il vad pe utilizator instalat regeste cu laptopul in brate, sfidand incercarea mea de socializare. N-ar da click nici sa-l pici cu ceara. Ma pedepseste pe mine pentru indrazneala de a fi dat link prin nepasare dusa la extrem.

Cand spun o prostie fara link, orice tampenie, el sare-n sus de bucurie si se prinde cu mine-n joaca. Cand calc pe bec si pun vreau sa fac o referire cat de mica la domeniul meu de activitate care chiar este unul distractiv si poate ca i-ar face bine si lui, imi arata ostentativ ca lucrurile pot fi si asa, rele. Ca daca intru in zona aia, de linkuri, poate foarte bine si sa se prefaca ca nu exist. Si in metatext se subintelege ca, daca eu mai continui treaba asta, ma pedepseste pe viata.

Asta e, ce pot sa fac. O sa continui sa vorbesc cu prietenii mei prin statusuri care denota lucruri simple: m-am ingrasat/nu ma mai iubeste/miroase a covrigi proaspeti si mi-e lene sa ma duc sa-mi iau/marul de dar nu se cauta la dinti.

Dar e pacat, zau ca e pacat. Pentru ca, dragi prieteni, as avea sa va spun mai pe larg atatea lucruri amuzante si misto.