Hot City - Cultura urbana feminina

Mi-am luat zborul spre Strainezia

Toata ziua buna-ziua, toti oamenii din jurul meu ziceau ca vor sa plece din tara. Cica pe la noi sunt prea multe taxe, prea multa suparare, prea multi caini care n-au catusi de putin covrigi in coada, politicienii ne fac zile fripte, oamenii arunca hartiile pe jos si nu in cosul de gunoi. Cica ar fi mai frumos sa ne incercam norocul prin alte parti mai civilizate si mai insorite, daca am putea si am avea curaj.

Azi asa, maine asa, vorbeau si prietenii, si dusmanii, si simplele cunostinte, vorbeam chiar si noi pe-aici pe la Orasul Fierbinte, nu doar o data, sau de doua ori, sau de trei ori, ci ori de cate ori ne mai aduceam aminte. Asa ca subsemnata, Nadia, buburuza sau cum vreti sa-i mai ziceti, s-a gandit sa nu mai stea la palavre si sa incerce marea cu degetul, ca sa poata vorbi de acum inainte in cunostinta de cauza, si sa poata povesti si altora daca e o idee buna sau nu sa mai schimbi din cand in cand locul si odata cu el si norocul. Fiindca altminteri degeaba ne mai racim gura.

Aceste randuri sunt scrise, carevasazica, nu din Bucuresti, ci din Londra, unde ma aflu in calitate de studenta la un masterat de film making (adicatelea, facere de filme). Dar nu ma mai aflu si in calitate de redactor Hotcity, din pacate- asta e, tot ce incepe trebuie sa se si termine la un moment dat.

Va zic deci la revedere voua tuturor. Mi-a placut sa scriu si sa desenez pentru cititorii Orasului Fierbinte, un loc unde cineva ca mine, iesit de pe bancile unei facultati de jurnalism scortos, a putut sa isi dea frau liber vorbelor in moduri ne-scortoase si prietenoase. Unde mai pui ca Hotcity e nu numai locul unde am lucrat, ci si unde-am avut colege tare de treaba cu care m-am simtit aproape mereu in redactie ca la scoala in recreatia mare. Pe scurt, mie mi-a placut de voi, sper ca si voua de mine.

Mi-ar placea si sa mai stam de vorba si sa va mai povestesc una-alta- de exemplu, cum, spre stupoarea mea, in Londra chiar rasuna piese de-ale danceritei romane Inna, desi eu credeam ca povestile despre succesul ei din alte tari sunt doar ingamfare din partea ei. Sau cum nicaieri in Englezia nu gasesti paine normala, obisnuita, ca la brutaria din colt, ceea ce pentru mine e o tragica pierdere. Despre cat de infricosator de prietenosi sunt toti functionarii si angajatii cu care ai de-a face si cat de mare e contrastul pentru cineva obisnuit cu obiceiurile romanesti. Si multe alte ciudatenii constatate la inceput de drum.

Dar uite ca nu se poate. Eu am treaba mea, si voi o aveti pe-a voastra. Nu stiu cum o sa-mi mearga de acum inainte- poate o sa ma intorc o facatoare de filme triumfatoare peste un an, poate o sa ma intorc cu coada intre picioare peste o luna sau doua, poate o sa ma intorc barbata. Poate n-o sa ma mai intorc deloc. Poate o sa ne mai intalnim. Pana atunci, si in caz ca nu ne mai intalnim, cum spunea Jim Carrey in Truman Show, buna dimineata, buna ziua si noapte buna.