Hot City - Cultura urbana feminina

Cireasa in direct la TVR

Toata lumea vrea sa ajunga la televizor. Asta e acum masura succesului. Cand te apuci de ceva, speri ca va iesi asa de interesant, incat vei ajunge sa sustii chestia aia macar o data la televizor. Apoi poti sa mori impacat cu ideea ca esti cineva. Rudele sunt si ele multumite ca macar un reprezentant al familiei a ajuns pe sticla, si nu pentru ca a fost prins facand sex salbatic cu iapa vecinului. Este de presupus ca pana si cainele o sa te iubeasca mai mult, dupa ce apari la tv.

Cum lamaie si cu mine am nascut la termen un proiect atat de bun, dasiprimeste.ro, si apoi i-am facut repede din dragoste sincera si un fratior, care creste acum, in timp ce vorbim, lucrusoare.ro, uite cum am tras lozul cel mare. Am ajuns eu, cireasa, la televizor.

Acum putin timp eram la Cluj si ma delectam cu ceva pahare de Campari Orange, poate ceva mai multe decat normal. Am apucat astfel sa promit prietenei mele care lucreaza la TVR Cluj ca o sa vin in direct la ea la emisiune, sa vorbesc despre proiectele mele cuminti, bune si frumoase. Si acum, la TIFF, m-a prins la Cluj si mi-a amintit promisiunea facuta in timp ce ma lafaiam in bratele viguroase ale lui Bachus. M-a programat la emisiune si pur si simplu nu a mai fost nimic de facut. Orice refuz ar fi insemnat acum sa o pun pe ea in dificultate.

Cum m-am trezit dimineata zilei cu pricina, mi-am dat seama ca ma sufoc in Cluj. Mi-am dat seama ca sentimentele pentru prietena mea au palit de tot, ca nu o mai iubesc nici cat negru sub unghie. Am inceput sa o urasc chiar si pe prietena mea cea mai buna, persoana care ne-a facut cunostinta. Asa de frica imi era de cele 10 minute (10 minute?!) de emisiune in direct.

M-am dus in anticamera studio-ului unde, asteptandu-mi randul, am inteles ce complicat e sa faci o emisiune in direct. M-am uitat la invitatii de dinaintea mea, pe care i-as fi platit in aur sa ramana pironiti acolo, pe scaunul groazei. Dar nu. A venit vremea sa intru si eu acolo, sa ma asez langa cei doi prezentatori clujeni, niste oameni tare draguti altfel.

M-am cocotat pe scaunul de bar, alaturi de ei, sub o lumina indecent de mare, ca intr-o sala de operatie. Si in fond, o lumina tocmai potrivita, pentru ca urma sa fiu despicata in direct, sub ochii ardelenilor care erau pe-acasa la ora asta.

N-am stiut ce sa fac cu mainile, mi se parea ca sunt in plus, asa ca le-am pus cuminti in poala. Apoi, cei doi, ca sa ma faca sa ma relaxez putin, au inceput sa vorbeasca cu mine. Am constatat ca vocea mea, care face altfel sa duduie peretii, a devenit mica, cat un firicel. In plus, buzele insistau sa mi se lipeasca de dinti, incat ar fi trebuit sa le desprind mereu cu mana, ca sa pot vorbi normal.

Cand am inteles eu din forfota staff-ului ca urmeaza sa intram in direct, inima a inceput sa bata cu atata tarie, incat am inteles pe data ce trebuie sa fac cu mainile. Sa fiu pe faza si sa o prind cand sare de nebuna din piept, sa se salveze. Sa nu o las sa cada jos si sa se sparga, in rasetele asistentei. Si apoi a inceput.

Am raspuns la intrebari, am explicat cum functioneaza dasiprimeste.ro, cum oameni buni vin si pun obiecte pe care nu le mai folosesc la dispozitia altor oameni, care au ce face cu ele. Am spus cum s-a creat comunitatea de mamici care schimba lucruri intre ele. Vazandu-i ca se minuneaza de proiectele astea si ambalandu-ma sa explic ce minunate sunt, am reusit sa-mi tin inima in piept. In schimb, desi pe noi erau puse multe aere conditionate, am inceput sa transpir ca pe scaunul de la dentist. Si chestia cu buzele lipite de dinti lovea in continuare. Cele 10 minute mi s-au parut 7 ani lungi. Apoi o femeie buna mi-a facut semn ca pot sa ma descocot de unde eram fixata si ca pot sa plec. Am fugit ca din pusca, aruncand o ultima privire prietenei mele, pe care am inceput sa o plac din nou, dar cu rezerve.

O fi bine sa apari la televizor, nu zic, dar e cumplit sa fii in direct. Cred ca se poate si muri din asta, daca nu esti putin atent. Am scapat de data asta si ce-o mai om vedea.