Dintre toate cele sase sectiuni de competitie de la Anim’Est, m-am gandit eu ca cea mai interesanta ar fi sectiunea de videoclipuri si reclame. Asa ca m-am dus luni plina de entuziasm la cinematograful Elvira Popescu de la Institutul Francez, cu intentia de a vedea videoclipuri animate. Si in timp ce asteptam sa inceapa proiectia, aud un spectator mai distrat intreband:

-Ce vedem acum?

-Mozaic  5, raspunde fata de la bilete.

Ceva nu e in regula. Ma uit pe bilet: “Videoclip&Advertising”. Altcineva, mai indraznet decat mine, incepe sa protesteze.

-Noi am venit sa vedem concursul de videoclipuri!

-Da, dar noi o sa proiectam Mozaic 5, pentru ca momentan role de film cu altceva n-avem, n-am primit, zice fata de la bilete.

-Pai cum vine asta? continua spectatorul revoltat.

Fata de la bilete ofteaza din rarunchi si da un telefon “la centru”. “Ce facem cu oamenii astia? Cica vor sa vada videoclipuri, ca pe bilet asa scrie.” Scandalos ce pretentii au spectatorii, intr-adevar. Apoi ni se comunica decizia: ne pare rau, Mozaic 5. Pentru clipuri veniti mai tarziu.

Conform proverbialului spirit de tip Miorita, spectatorii (inclusiv eu)  inceteaza carcotelile si accepta sa se uite la altceva decat ceea ce au platit. De bine, de rau, incepe  calupul de scurtmetraje Mozaic 5. Pana cand, la un moment dat –oroare!- apare un filmulet in portugheza. Voluntara insarcinata cu sincronizarea subtitrarilor ingheata instant, se uita la subtitrari in stare de soc, trimite cateva replici in mod haotic si apoi renunta. “Da-i inainte!” ii striga alta membra a echipei. “Nu inteleg portugheza!” se tanguie fata cu subtitrarea. Dar...dar...replicile sunt sincronizate pe calculator, trebuie doar sa apesi pe buton cand vorbeste cineva! Eh, ce mai conteaza.  Macar vedem ceva pe ecran, ar trebui sa fim recunoscatori.

Ca o masochista incurabila ce sunt, am incercat insa si a doua oara, dupa doua zile, sa vad competitia de videoclipuri, de data asta in gradina de la Carturesti, si culmea, am reusit. Am reusit in sensul ca ma aflam acolo si organizatorii s-au tinut de cuvant sa proiecteze cu adevarat videoclipurile, precum si reclamele. De vazut, n-am vazut insa mare lucru. Asta pentru ca am avut nefericirea sa se aseze in fata mea chiar cel mai voluminos spectator si posibil unul dintre cei mai voluminosi oameni pe care i-am vazut vreodata, membru al juriului si, din ce-am inteles, mare DJ si talent la Happyfish. O fi, nu zic. Doar ca mi-a obstructionat in mare masura vizibilitatea. Ba i-a mai sunat si telefonul la un moment dat. Urat din partea lui. Cum era insa vorba de videoclipuri, macar am auzit foarte clar muzica. Tot e ceva, nu?

Daca as fi cu adevarat masochista, as mai face o incercare de vizionare satisfacatoare a videoclipurilor si m-as aseza in primul rand. Dar parca asta ar fi prea de tot chiar si pentru mine.